Petrom ieftinește la noapte benzina și motorina
- Detalii
- Publicat în 04 July 2014
- Scris de Florin Rusu
OMV Petrom, ce mai importantă companie de pe piața combustibililor din România, confirmă calculele Energy Report, ieftinind începând de sâmbătă, 5 iulie, ora 00:00, atât benzina, cât și motorina, cu 3 bani pe litru.
Mișcarea vine la numai două zile de la ieftinirea de miercuri noapte a motorinei cu alți trei bani pe litru și la patru zile de la ieftinirea de luni noapte a benzinei cu 5 bani pe litru.
Ieri, Energy Report anunța că prețul internațional ale țițeiului, principalul responsabil, alături de guvernul României (care a majorat accizele), de scumpirile din acest an, s-a depreciat cu 3,5% în ultimele două săptămâni și anticipa că acest lucru s-ar putea vedea și în prețurile la pompă, benzina și motorina putându-se ieftini cu 10 bani pe litru.
Astfel, un litru de benzină Standard Euro '95 va costa la stația OMV Petrom de pe Șoseaua Mihai Bravu 321, 6,29 lei, în timp ce unul de motorină Standard, 6,25 lei.
În 78 de stații, benzină mai ieftină cu 10 bani în acest weekend
În plus, la 78 de benzinării operate de Petrom, dintre care 49 în București, în acest weekend, pe lângă ieftinirea de 3 bani pe litru se va aplica și reducerea de 7 bani pe litru în cazul benzinei standard, a celei extra și a GPL-ului. Cu alte cuvinte, în cele 78 de benzinării, sâmbătă și duminică se va putea achiziționa benzină cu 10 bani pe litru mai ieftin decât vineri. La promoţie poate participa orice alimentează la stațiile Petrom, de vineri de la ora 23.00 până duminică la ora 23, iar promoția se va desfășura weekend de weekend, până pe 31 august.