Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri04192024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Piete Internationale Prețul petrolul continuă să crească, rezultat al optimismului piețelor privind soarta Greciei

Prețul petrolul continuă să crească, rezultat al optimismului piețelor privind soarta Greciei

0E764B06-C8FC-4AB8-8D1D-E42B45B0FFCE w640 r1 s

 Optimismul piețelor privind posibilitatea ajungerii la un acord pe tema salvării economiei grecești și stocurile de țiței în scădere din SUA sunt principalele motive pentru care petrolul a continuat să se aprecieze pentru a doua zi consecutivă.

Țițeiul West Texas Intermediate (WTI), etalonul de pe piața americană, cu livrare în luna august se tranzacționa la primele ore ale dimineții (03:30 GMT) pe piața asiatică la un nivel de 61,14 dolari, cu 0,13 dolari pe baril peste nivelul de ieri. Și Brent-ul, etalonul pe piața europeană și la nivel global, cu livrare în august, câștigase pe piața londoneză ICE Futures 0,09 dolari, ajungând la 64.54 dolari pe baril.

Chiar dacă s-a apreciat în ultimele două zile, petrolul ar putea să-și oprească această tendință ca urmare a fundamentelor slabe ale raportului dintre cerere și ofertă și a efectelor unui eventual acord privind ridicarea sancțiunilor impuse Iranului de către Occident.

Noile cantități de petrol iranian care ar urma să inunde piața globală nu vor reprezenta însă o problemă decât la finalul anului, în cel mai bun caz, impactul urmând a fi simțit cel mai probabil în 2016, susține Mike Wittner, șef al departamentului de cercetare a pieței petrolului de la Societe Generale, citat de Dow Jones Business News. “Saudiții nu vor reduce exporturile pentru a face loc petrolului iranian”, a adăugat acesta.

Marți seară American Petroleum Institute a anunțat că stocurile de țiței ale SUA s-au redus cu 3,2 milioane barili î ultima săptămână, o reducere peste cea așteptată de piață.

 

Tag Cloud