Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Wed08122020

Last updateTue, 05 May 2020 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Apropo de petrol, atunci când n-ai consum de ce-l suprataxezi?!

Apropo de petrol, atunci când n-ai consum de ce-l suprataxezi?!

Am scris la un moment dat că atunci când e negativ prețul petrolului, precum cel al banilor, benzina se va ieftini doar cu puțin, spre deloc, deoarece accizele şi TVA, care reprezintă grosul din preţul al pompă, trebuie să susţină deficitul de la bugetul pensiilor, unul pe cale de a se mări mai mult în preajma alegerilor.

Sigur că am exagerat un pic cu cotaţia negativă la ţiţei, chiar dacă industria auto şi cererea, în general, arată că ne îndreptăm spre o criză, tapetatată cu falimente şi şomaj. Dar tocmai de asta şi întorcându-ne la tema cu accizarea petrolului: Atunci când nu mai ai consum de ce-l suprataxezi? Ca să ai venituri la buget pentru a majora stipendiile forţei de vot?
Eu cred că soluţiile sunt exact pe dos faţă de ceea ce observă pe „plan european”, pentru că ideal e să te dezvolţi cu ajutorul libertăţii, nu împotriva ei.  Ocazie cu care poate că n-ar strica să se reia la Banca Centrală Europeană discursul lui Mario Draghi potrivit căruia relansarea economică e dependentă de măsurile guvernelor şi de relaxarea fiscală, sugerând că politica monetară poate doar să câştige timp până când îşi ating scopul politicile economice.

Din asta s-ar înţelege că stabilitatea preţurilor n-ar trebuie să fie un deziderat în sine, rupt de stimularea economiei. Fiindcă la deflaţie se ajunge doar atunci când se încearcă să se conserve preţurile fără a privi spre perspectiva de creştere economică.

Iar cei care văd preţurile precum o constantă şi nu concep că relaxarea cantitativă (quantitative easing - QE) oferă doar un răgaz până se iau măsuri economice sunt politicienii. Ei interpretează trunchiat conceptul de stabilitate a preţurilor, fără să ia în considerare că societatea funcţionează după principiul cerere - ofertă.

Ca să dăm un exemplu, suprataxarea bunurilor de consum în condiţiile ieftinirii materiilor prime cu scopul conservării preţurilor nu ţine cont de cerere şi ofertă, şi ar trebui, pentru ca o astfel de măsură să fie sustenabilă, ca guvernul să se asigure că cetăţenii realizează un consum minim şi într-o anumită structură.

Practic, acest lucru a fost încercat prin intermediul quantitative easing, dar atâta timp cât criza a fost însoţită de o reaşezare a nivelului şomajului şi a puterii de cumpărare QE se vede că ar putea avea rezultate doar într-o fază iniţială, când se produce supraîndatorarea menajelor.

După care, banii puşi pe piaţă pe baza relaxării cantitative nu mai sunt utilizaţi. Asta pentru că - fără să existe acea pârghie a unui consum minim - intră în scenă şomajul şi micşorarea salariilor ca urmare a acţiunii mecanismului cerere - ofertă.  

Ca să rezum, echilibrul se poate atinge fie pe seama relaţiei cerere - ofertă, fie a unor instrumente administrative, ca în comunism. Dacă dorim să acţionăm secvenţial, să fim comunişti din punct de vedere al finanţării deficitului bugetar, dar capitalişti din cel al performanţei economice, apare o discrepanţă.

De ce nu merge, deci, ca băncile centrale să facă QE fără ca guvernele să ia măsuri fiscale? Pentru că într-o anumită secvenţă, cea a politicii fiscale, se operează cu instrumente administrative, iar în cealaltă, a realizării profitului, cu instrumentar de piaţă. Această dublă măsură cu care e “tratat” fenomenul economic, poate să ţină şi de nepricepere, dar, mai degrabă, e vorba de corupţie.

Oare de ce nu prezintă nimeni lucruri într-o astfel de cheie, dacă schema e atât de simplă? Pe de o parte populaţia trebuie să aibă o gândire cât mai liberală pentru a fi dinamică şi competitivă, dar asta numai pentru ca, pe de altă parte, politicienii din ce în ce mai stângişti - indiferent cum se autointitulizează partidele lor - să obţină foloase necuvenite de pe urma solidarităţii sociale.

Dar, apropo de fiscalitate, România, chiar și după revenirea la nivelul de TVA dinainte de criză, are o cotă standard similară cu aceea din Germania, ceea ce înseamnă că reprimă consumul. E drept că pe fondul unei productivități scăzute.

Da, numai că în contextul în care nu stimulează piețele și capitalurile, nici nu poate spera la o creștere a productivității. Iar la noi, guvernele în loc să capitalizaze precum nemții sau danezii mai au și obiceiul să cheltuiască prostește.

De aceea, modelul sănătos de dezvoltare, care trebuie să fie adoptat și de România, e cel american, cu piețe și capitaluri, nu cel din Germania, care se bazează pe capitalizarea forțată și impresia că economia e mereu pe picior de război. Pe americani nu-i deranjează un nivel al economiei subterane de 15% și nici noi n-ar trebui să ne încurcăm în asta. Mai ales că TVA este mare, dar încasarea ei e mai mult un moft.

Dacă vrem să schimbăm paradigma și să trecem de la reprimarea unui consum dependent de importuri la realizarea unei producții interne de bunuri - încurajată de investiții și piețe - cu TVA e bine să începem. Motiv pentru care cota standard nu e nevoie doar să se înjumățească, ca să ajungă la nivel de zeciuială, ci la cât era impozitul de circulația mărfurilor - ICM - pe timpul lui Ceaușescu: 3%. La început dependența de importurile comunitare - germane și tributare celor nemțești, precum poloneze, maghiare și cehe - va duce la inflamarea prețurilor, dar, ulterior, investițiile vor regla contextul economic și vom produce și noi bunurile de bază pe care acum le luăm din afară. Ba mai mult, vom exporta doar ceea ce este cu adevărat profitabil și restul va rămâne aici.

Ca să înțelegem cum stau lucrurile, românii s-au aliniat la prețul internațional al materiilor prime, la reglementările comunitare, la taxare, ceea ce s-a produs în special monetarist, pe baza recomandărilor keynesiene ale FMI de reprimare a cererii agregate, prin controlul salariilor și prețurilor, ca pe timp de război. După care “asaltul” DNA asupra economiei cu suportul aferent “de forță”  a mărit gradul de agresiune, până când economia de piață a devenit o specie pe cale de dispariție și se vede că nu există suficiente bănci de stat ca să poată fi naționalizate cele care au căzut victime luptei cu capitalismul.

Așadar, remediul este reducerea TVA, la nivelul ICM, aproape de zero, ca în Statele Unite. Ca să acumulăm capital, menit să genereze productivitate, venituri private și consum intern. Nu să urmărim realizarea unei creșteri economice, care ne sărăcește împreună cu deficitele și datoria ce o însoțesc. Fondurile europene se pot confunda cu investițiile străine, dar nu-s exact același lucru, deoarece, uneori, urmăresc interesul celui ce le acordă și nu în ultimul rând investițiile private știu cel mai bine ce-și doresc, spre deosebire de alocările publice.

TVA constituie o barieră pentru un nivel ridicat al prețurilor, le oprește din ascensiune, dar scopul nu trebuie să fie monetar-fiscal, de a controla cererea agregată și de a ne capitaliza forțat prin intermediul statului, ci ținta, idealul, este de a te dezvolta pe seama relațiilor de piață, iar cu ajutorul libertății economice, nu a reprimării ei, să se majoreze capitalul și baza de impunere.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud