Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon12022024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Benzina Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu: supracciza este un ilustru exemplu de impredictibilitate

Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu: supracciza este un ilustru exemplu de impredictibilitate

acciza

Acciza suplimentară asupra carburanților este un stop-and-go fiscal, un ilustru exemplu de impredictibilitate, fiind încă o dovadă că taxarea nu este neutrală în raport cu bunăstarea consumatorilor, consideră consilierul prezidențial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, într-o postare pe blogul său.

Marinescu publică mai multe grafice menite a infirma declarațiile mai multor oficiali, care neagă influențarea prețurilor de modificările de acciză.

“Pe de o parte, se consideră că eliminarea accizei nu s-a regasit în scăderea prețurilor carburanților în ianuarie 2017. Pe de altă parte, că reintroducerea accizei nu a ridicat deloc prețurile în septembrie 2017, cu alte cuvinte impozitarea ar fi fost perfect neutră. Statistica ne arată, însă, altceva. Și anume faptul că în ianuarie 2017 prețurile carburanților au scăzut, iar în septembrie au crescut (și probabil vor continua să mai crească, prin cea de-a doua rundă de accizare de 16 bani/litru, de la 1 octombrie)”, susține consilierul președintelui Klaus Iohannis.

Acesta susține că, odată cu introducerea accizei suplimentare, se poate remarca un salt al prețurilor în cea de-a doua jumătate a lunii septembrie și că ciclul de ajustare a prețurilor este încă în curs, pe măsura ce se diminuează stocurile neaccizate suplimentar, precum și prin efectele pe care le va avea cea de-a doua rundă de accizare.

“Se înțelege de la sine faptul că dinamica prețurilor nu este una direct proporțională cu amploarea modificării accizelor. De fapt, accizele sunt absorbite de piață, prin repartizarea poverii acestora între producători și consumatori. Distribuția poverii fiscale este însă diferită, în funcție de elasticitatea cererii produsului respectiv, de gradul de concurență existent pe piață, cotația prețului petrolului, proporția taxelor în prețul final al produselor etc. În cazul carburanților, de exemplu, taxarea ocupă peste 50% din prețul final, ceea ce mărește senzitivitatea prețurilor în raport de creșterea taxelor”, explică Marinescu, profesor universitar de micro/macroeconomie și de economie instituțională.

În ultimele zile mai mulți oficiali, printre care și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au negat evidența, și anume majorarea prețului carburanților din momentul majorării accizei, într-o primă etapă, cu 16 bani pe litru de la 15 septembrie. A doua etapă va avea loc duminică pe 1 octombrie, când acciza va crește cu alți 16 bani pe litru. Ce mai sinceră declarație aparține însă ministrului energiei: ”N-am carnet, nu sunt șofer. Sincer, nu alimentez și nu cunosc prețul"

Tag Cloud