Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri03292024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Benzina Trocul lui Ponta pentru petroliști: reducerea și amânarea țintelor privind biocarburanții contra nescumpirii benzinei și motorinei (UPDATE)

Trocul lui Ponta pentru petroliști: reducerea și amânarea țintelor privind biocarburanții contra nescumpirii benzinei și motorinei (UPDATE)

Ponta acciza

Guvernul Ponta oferă companiilor petroliere reducerea și amânarea obligațiilor cu privire la procentul minim obligatoriu de biocarburanți de benzină și motorină, măsură despre care Energy Report a scris încă din 25 noiembrie, pentru ca acestea să nu preia în prețul combustibililor întreaga povară reprezentată de intenția Executivului USL de a majora accizele specifice cu 7 eurocenți pe litru și de a le indexa cu rata inflației.

Potrivit Mediafax, reprezentanţii companiilor petroliere, printre care OMV Petrom şi Rompetrol, dar şi oficialii ambasadei Kazahstanului la Bucureşti, ţară care deţine, prin KazMunaiGaz, pachetul majoritar de acţiuni la grupul Rompetrol, au venit la Guvern pentru a discuta cu premierul Ponta despre acciza la carburant.

La discuţii participă miniştrii Energiei, Constantin Niţă, Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi Bugetului, Liviu Voinea.

Joi, premierul a afirmat că se va întâlni în perioada următoare cu reprezentanţii companiilor petroliere pentru a discuta cu aceştia aplicarea unui set de măsuri fiscale astfel încât preţurile la carburanţi să nu afecteze "în mod semnificativ" nici populaţia şi nici economia.

Ce pune Ponta pe masa benzinarilor

El nu a dorit însă să prezinte aceste măsuri şi nici să confirme că întâlnirea cu reprezentanţii companiilor petroliere ar avea loc chiar în cursul zilei de astăzi şi nu "în perioada următoare".

Guvernul negociază cu reprezentanţii companiilor petroliere scăderea cotei de biocarburant care ar trebui majorată, conform legii, începând cu anul viitor la benzină şi amânarea întregului calendar în care această cotă urmează să crească semnificativ în următorii ani, transmite Mediafax.

Energy Report a scris încă din 25 noiembrie despre proiectul de hotărâre de Guvern elaborat de autorități în acest sens.

Astfel, potrivit respectivului proiect, furnizorii de carburanți nu vor mai fi obligați să introducă pe piață numai benzină cu conținut minim de biocarburanți de 6% în volum începând cu 1 ianuarie 2014 și motorină cu conținut minim de biocarburanți de 7% în volum începând cu 1 ianuarie 2016, obligații care ar fi creat mari probleme pentru șoferi și furnizorii de combustibili. În schimb, procentul minim obligatoriu de biocarburanți va fi stabilit la 4,5% din 2014 pentru benzină și 6,5% din 2016 pentru motorină și, în plus, se va introduce posibilitatea punerii în vânzare de benzină cu conținut de biocarburanți mai mare de 5%.

Băsescu amenință că "intră în teren"

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi, precizând că nu îşi va asuma această măsură pe care o consideră "antieconomică, împotriva intereselor României şi a şanselor de relansare economică".

Şeful statului a mai spus că avertizează şi Guvernul şi Parlamentul "să renunţe la minciună", pentru că neaplicarea acestei taxe se recuperează prin reducerea cheltuielilor cu 1,5 miliarde de lei la Ministerul Dezvoltării Regionale, precum şi din excedentul la plata serviciului datoriei, de unde se pot lua cel puţin 600 de milione de lei.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că acciza pe carburanţi nu e prevăzută în Legea bugetului pe 2014, ci în altă lege, el arătând că preşedintele Traian Băsescu foloseşte această "păcăleală" ca pretext pentru a nu semna memorandumul cu FMI, problema sa fiind legată de Comisia de anchetă privind achiziţionarea terenului de la Călăraşi.

În memorandumul convenit cu FMI la jumătatea lunii noiembrie, se afirmă: "Pentru a atinge ţinta de deficit, vom implementa măsuri adiţionale. Începând din 2014, inflaţia va fi adăugată ca un element în formula de indexare a accizelor. Accizele la carburanţi vor fi de asemenea majorate cu 7 euro cenţi pe litru".

Ce prevede proiectul de HG

Furnizorii de carburanți nu vor mai fi obligați să introducă pe piață numai benzină cu conținut minim de biocarburanți de 6% în volum începând cu 1 ianuarie 2014 și motorină cu conținut minim de biocarburanți de 7% în volum începând cu 1 ianuarie 2016, obligații care ar fi creat mari probleme pentru șoferi și furnizorii de combustibili, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern. În schimb, procentul minim obligatoriu de biocarburanți va fi stabilit la 4,5% din 2014 pentru benzină și 6,5% din 2016 pentru motorină și, în plus, se va introduce posibilitatea punerii în vânzare de benzină cu conținut de biocarburanți mai mare de 5%.

În plus, prin același proiect de HG, se amână cu cinci ani, de la 1 ianuarie 2014 la 1 ianuarie 2019, obligația pentru furnizori de a introduce pe piață și benzină cu conținut de oxigen de maximum 2,7% și cu conținut de etanol de maximum 5%.

De asemenea, Guvernul elimină țintele intermediare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră prevăzute pentru anii 2014 și 2017, precum și cerințele de raportare aferente acestora, menținând numai ținta finală, respectiv reducerea cu 6% până în 2020 emisiilor de gaze cu efect de seră generate pe durata ciclului de viață pe unitatea de energie a carburantului, în raport cu emisiile de gaze cu efect de seră generate în 2010, având ca referință standardul pentru carburanți aferent acelei perioade.

Toate aceste obligații erau prevăzute de norme europene.

Parc auto îmbătrânit

În nota de fundamentare a proiectului de HG se arată că impunerea unui nivel minim de 6% al biocarburanților în benzină este de natură să provoace impedimente tehnice autovehiculelor aflate în circulație în România, produse în general înainte de anul 2000.

"Acest fapt reprezintă o situaţie obiectivă, ale carei efecte prejudiciabile asupra consumatorilor, furnizorilor de carburanţi şi producătorilor şi importatorilor de autovehicule trebuie diminuate în mod corespunzător. Potrivit informaţiilor disponibile, dimensiunea parcului auto care poate fi afectat este semnificativă, în România circulând în acest moment cel puţin 1 milion de astfel de autovehicule. Asociaţia Europeană a Producătorilor de Automobile consideră ca benzina E5 trebuie să fie disponibilă pe piaţă cel puţin până în 2016 (respectiv pana in 2019 conform Rezoluţiei legislative a Parlamentului European referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 98/70/CE privind calitatea benzinei și a motorinei și de modificare a Directivei 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, adoptata in data de 11 septembrie 2013 de catre Parlamentul European), ca „sortiment de protecţie” ", se afirmă în documentul citat.

Probleme pentru furnizori

Guvernul mai arată că alternativa dezvoltării şi comercializării de către furnizorii de carburanţi, simultan, începând cu data de 1 ianuarie 2014, a 2 tipuri de benzină, cu conţinut diferit de biocarburanţi (unul conform cu E5 şi cel de al doilea conform cu E10), este nefezabilă din punct de vedere economic, deoarece resursele materiale şi logistice necesare susţinerii, în paralel, a celor două lanţuri de producţie, transport, depozitare şi de distribuţie separate în cadrul fiecărui furnizor de carburanţi (pe lângă circuitele distincte deja existente aferente produselor comercializate în prezent), depăşesc cu mult posibilităţile oricărui operator economic din acest domeniu, mai ales în actualul context, caracterizat prin criza sectorului de rafinare la nivel european, dificultăţile pieţei de distribuţie ca urmare a creşterii cotaţiilor de pe piaţa internaţională, puterea limitată de absorbţie a unor astfel de costuri de către piaţa naţională.

Oricum o astfel de posibilitate ar intra în contradicţie cu dispoziţiile actuale ale legislaţiei actuale, care impun, de la 1 ianuarie 2014, comercializarea numai a benzinei conformă cu E10", precizează Executivul.

În nota de fundamentare se mai spune că, la nivel comunitar, există în prezent doar 3 state membre (Franţa, Germania şi Finlanda) care au impus utilizarea benzinei de tip E10, circumstanţele economice şi de natură tehnică existente în aceste state fiind mult mai prielnice decât cele din România.

"Trebuie subliniat faptul că, chiar şi în aceste state, este menţinută disponibilitatea pe piaţă şi a benzinei E5", spune Guvernul.

Noi ce punem în rezervor?!

Executivul arată că comercializarea de catre furnizori numai a benzinei cu conţinut de biocarburant de minim 6% va lăsa deţinătorii de autovehicule a căror funcţionare nu este compatibilă cu E10 fără o alternativă viabilă de alimentare cu carburanţi. Simpla informare a acestora cu privire la caracteristicile carburantului comercializat, inclusiv conţinutul de biocarburant, precum şi cu privire la posibilele consecinţe negative ale utilizării acestui produs, nu reprezintă o soluţie la lipsa unui carburant alternativ care să poată fi utilizat de autovehiculele incompatibile cu E10.

În consecință, această stare de fapt va genera plângeri şi pretenţii ale detinătorilor de astfel de vehicule (adresate fie autorităţii competente, fie furnizorilor de carburant, fie producătorilor şi importatorilor de autovehicule), pretenţii de natură a produce prejudicii semnificative atât de imagine, cât şi materiale operatorilor economici din aceste domenii.

Soluția amestecului de ETBE în locul etanolului este dificilă tehnic și, în plus, amestecul unui procent important de bio ETBE din import (în cazul benzinei) va genera un impact semnificativ asupra creşterii preţului la consumatorul final de carburant, mai spune Guvernul.

O altă problemă semnalată este aceea că motorina având minim 7% biocarburant de asemenea nu ar respecta specificaţiile în vigoare, putând genera o serie disfuncţionalităţi ale sistemului depoluant al acestora.

Europenii încep să revină la rațiune

Guvernul susține și că oportunitatea menținerii obligaţiei de crestere a conţinutului de biocarburanţi la 6% pentru benzină şi 7% la motorină devine discutabilă în actualul context generat de propunerea de modificare a Directivei europene privind calitatea benzinei și motorinei și a celei privind promovarea energiei regenerabile, luând în calcul posibilitățile concrete oferite de piaţă pentru achiziţionarea biocarburanţilor alternativi avansaţi, precum şi de strategia Comisiei Europene, recent modificată substanţial ca urmare a constatării ştiinţifice a efectelor adverse datorate utilizării preponderente a biocarburantilor convenţionali pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea sistemului de promovare a utilizării biocarburanţilor, consecinţă a creșterii indirecte a emisiilor de gaze cu efect de seră, cauzată de schimbarea utilizării terenurilor.

"Pentru a nu genera un impact negativ asupra producatorilor de biocarburanţi, asigurând în acelaşi timp şi o alternativă viabilă de alimentare cu carburanţi pentru deţinătorii de autovehicule a căror funcţionare nu este compatibilă cu E10, se propune soluţia aceptării, concomitent cu menţinerea pe piaţă a benzinei conforme E5, şi a introducerii pe piață a benzinei şi motorinei cu un conţinut de biocarburant de minim 4,5% în volum, ceea ce poate implica introducerea pe piaţă a benzinei conforme. În cazul în care conţinutul de biocarburanţi din benzină şi motorină depăşeşte valoarea de 5% în volum, informarea consumatorilor trebuie să se facă cu atentionarea acestora de a verifica compatibilitatea motorului autovehiculului deţinut cu amestecul de carburant și prin afișarea informațiilor prevăzute de standardele în vigoare", se afirmă în nota de fundamentare.

Pentru motorină, un procent de 6,5% biocombustibil ar permite, începând cu 2016, nedepășirea pragului-limită de 7% conținut de biocarburanți, care nu este compatibil cu standardele în vigoare și, deci, cu motoarele cu aprindere prin compresie, mai precizează Guvernul.

Tag Cloud