Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon12092024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Rafinare si Marketing Petrolul a ajuns la maximul ultimelor 5 luni. Cotațiile benzinei și motorinei avansează la rândul lor

Petrolul a ajuns la maximul ultimelor 5 luni. Cotațiile benzinei și motorinei avansează la rândul lor

oil-price-increase

Petrolul se tranzacționează în prezent la cel mai înalt nivel din ultimele cinci luni (din decembrie 2014) ca urmare a îngrijorărilor privind o posibilă escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu în urma extinderii campaniei militare saudite în Yemen.

Prețul petrolului, aflat pe o traiectorie ascendentă de aproximativ 3 luni, afectează și cotațiile produselor ce rezultă din procesul de rafinare (benzină și motorină în principal).

Chiar dacă în această dimineață, indicii futures ai petrolului erau aproape identici cu cei înregistrați în ședința precedentă, în ultima lună numai petrolul s-a apreciat cu 18% ca urmare a acestor temeri, în pofida faptului că rezervele de petrol ale SUA au atins cel mai înalt nivel din ultimii 85 de ani.

Activitatea de explorare din SUA în schimb s-a redus la minimul ultimilor cinci ani, numărul de noi puțuri active fiind de 703, cel mai redus număr din octombrie 2010 încoace.

“Prima de risc în creștere a petrolul Brent este susținută de evenimentele din Yemen: Chiar dacă nu pare ceva iminent, există posibilitatea apariției unor probleme în cee ce privește transportul maritim al petrolului”, susține Ric Spooner, stareg șef la CMC Markets din Sydney, citat de Bloomberg.

Petrolul Brent cu livrare în iunie se tranzacționa la începutul dimineți la 65,15 $/baril, în scădere cu 13 cenți, după ce vineri a câștigat 43 de cenți pe baril.

Petrolul West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în iunie se tranzacționa la rândul său la un nivel mai reduc cu 19 cenți față de cel de vineri, la 56,96 $/baril.

Anul trecut, prin strâmtoarea Bab el-Mandeb (din Yemen) au fost transportați numai puțin de 4,7 milioane de barili pe zi, cu aproape un milion de barili pe zi mai mult ca în 2013 (3,8 milioane de barili/zi). Închiderea acesteia ar forța petrolierele să ocolească întreaga Africă pentru a putea ajunge la clienții europeni sau americani.

Tag Cloud