Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon10072024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Gaze de șist: Forajul pe proprietăți private fără acordul proprietarilor ar putea fi permis în Marea Britanie

Gaze de șist: Forajul pe proprietăți private fără acordul proprietarilor ar putea fi permis în Marea Britanie

UK Fracking Landowners

Explorarea după gaze de șist prin fracturare hidraulică ar putea fi permisă pe terenurile proprietate privată din Marea Britanie fără ca operatorii de petrol și gaze să mai fie nevoiți să obțină în prealabil acordul proprietarilor terenurilor sub care intenționează să foreze, potrivit planurilor guvernului de la Londra.

Potrivit The Telegraph, cabinetul britanic caută soluții de modificare a legislației în vigoare astfel încât companiilor de petrol și gaze să le fie mai ușor să exploreze după gaze de șist, după ce acestea și-au exprimat îngrijorarea că actualul sistem de norme privind proprietatea le-ar putea îngreuna prea mult demersurile, obligându-le să parcurgă proceduri judiciare lungi și costisitoare.

Planurile privind modificarea legilor britanice ale proprietății ar putea fi publicate înspre consultare în lunile următoare și vor reprezenta, probabil, cea mai controversată inițiativă de până acum a premierului David Cameron în politica sa de încurajare a dezvoltării resurselor de hidrocarburi neconvenționale ale Regatului Unit.

Cel mai adesea, explorarea după gaze de șist presupune atât foraj vertical, cât și orizontal, uneori pe lungimi și mai mari de doi kilometri. Potrivit legislației britanice în vigoare, companiile au nevoie de acordul tuturor proprietarilor pe sub terenurilor cărora intenționează să foreze, întrucât, în caz contrar, riscă să fie acuzate de violare de proprietate.

Dacă un proprietar refuză să-și dea acordul pentru a se fora pe sub terenul său, compania care vrea să exploreze după gaze de șist trebuie să obțină un ordin judecătoresc de acordare a accesului pe proprietate, în virtutea licenței de explorare și exploatare primite de firmă de la guvernul britanic, care administrează resursele subsolului, aflate în proprietate publică. Tot instanța va stabili și despăgubirea cuvenită proprietarului pe sub terenul căruia se forează.

Interesul public contra drepturilor de proprietate

Nu aceste despăgubiri sunt problema companiilor de petrol și gaze, întrucât sumele dictate de instanțe sunt infime, ci faptul că procedurile judiciare ca atare s-ar putea dovedi lungi și costisitoare, întinzându-se pe mai mulți ani, din cauza multiplelor căi de atac și recurs permise de legislația britanică.

Surse guvernamentale au declarat, pentru publicația britanică, că Departamentul pentru Energie și Schimbări Climatice studiază în prezent legislația în vigoare, pentru a vedea dacă aceasta este corespunzătoare.

"Luăm în considerare toate opțiunile. Ar fi greu de implementat niște norme care să nu presupună nici un fel de compensații pentru proprietari. Reglementările ar putea fi modificate în așa fel încât companiile să aibă dreptul de a fora fără a mai cere acordul proprietarilor, fiind obligate, totuși, să îi despăgubească. Aceste despăgubiri s-ar putea ridica la mai puțin de 100 de lire sterline", au declarat sursele citate.

Una dintre opțiunile luate în considerare de către autorități este legiferarea unui regim similar celui de care se folosesc în prezent operatorii de sisteme de transport de hidrocarburi atunci când trebuie să instaleze conducte pe sub terenuri aflate în proprietate privată. În acest caz, proprietarii sunt obligați să le vândă companiilor respective sectoarele de teren de care acestea vor să se folosească, întrucât activitățile acestora sunt considerate a fi de interes public.

Prea mulți proprietari

Companiile de petrol și gaze care vor să desfășoare activități de explorare și exploatare a gazelor de șist în Marea Britanie au făcut lobby intens pe lângă Guvernul de la Londra pentru a modifica legislația privind exercitarea dreptului de proprietate privată, astfel încât să nu mai fie nevoite să solicite în prealabil acordul tuturor proprietarilor de terenuri pe sub care ar urma să se foreze, înainte de instalarea sondelor.

Campania de lobby a industriei de petrol și gaze a venit cu argumentul că, dat fiind că pentru gazele de șist se utilizează forajul orizontal, nu se poate ști cu precizie din capul locului pe sub câte și care anume proprietăți private va fi necesar să se foreze. În consecință, Guvernul britanic a venit, în octombrie anul trecut, cu un proiect de reglementare nouă, potrivit căruia, înainte de demararea lucrărilor, va trebui obținut doar acordul acelor proprietari ale căror terenuri vor fi afectate de lucrările de suprafață ale companiilor de petrol și gaze.

Ca reacție la acest proiect de reglementare, cei de la Greenpeace, o organizație care, de-a lungul istoriei ei, n-a părut prea sensibilă la problema violării drepturilor de proprietate, a demarat o campanie prin care vrea să îi mobilizeze pe proprietarii britanici pe sub ale căror terenuri s-ar putea fora pentru gaze de șist să nu-și dea acordul pentru asta.

„Campania <Not For Shale> își propune să îi sprijine, inclusiv în justiție, pe acei locuitori din comunitățile unde se plănuiește exploatarea de gaze de șist prin fracturare hidraulică în a rezista în fața guvernului și a companiilor de petrol și gaze. Prin intermediul site-ului www.wrongmove.org, rezidenții își pot exprima refuzul de a permite forajul prin fracturare hidraulică sub locuințele lor, chiar dacă companiile respective au planuri de a fora acolo”, se spune pe site-ul campaniei.

Precedent ilustru

Tocmai de aceea, campania celor de la Greenpeace își propun să convingă cât mai mulți proprietari din regiunile vizate de petroliști pentru exploatarea gazelor de șist să își exprime oficial refuzul de a permite forajul pe terenurile lor – un adevărat „zid” de refuzuri, care să îngreuneze foarte mult activitatea companiilor.

De altfel, campania a fost lansată în Lancashire, comitat în care sunt localizate printre cele mai bogate zăcăminte de gaze de șist din Marea Britanie.

Greenpeace se bazează și pe faptul că în jurisprudența britanică există un precedent notoriu pe acest tip de speță, în centrul căruia s-a aflat magnatul Mohamed Al Fayed, fost proprietar al lanțului de magazine Harrods.

În 2006, Al Fayed a aflat că pe sub una dintre proprietățile sale trece o sondă de țiței aparținând companiei Star Energy. Magnatul a dat firma în judecată, iar o primă instanță a decis că petroliștii au violat proprietatea sa și că proprietarul are dreptul să fie despăgubit.

Mai mult, în urma cererii lui Al Fayed, instanța a decis că acesta trebuie să primească, în calitate de proprietar al terenului pe sub care se fora, redevențe în valoare de 9% din veniturile obținute de Star Energy din exploatarea petrolului respectiv din 2000 încoace, de la demararea activității.

Star Energy a făcut recurs, iar Curtea Supremă a Marii Britanii a decis că Al Fayed nu are drept la redevențe, nefiind proprietar asupra resurselor minerale din subsolul proprietății sale, însă a confirmat faptul că Star Energy se face vinovată de violare de proprietate, pentru că nu l-a informat și nu i-a cerut acordul înainte de a începe să foreze pe sub terenul său.

Tag Cloud