Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sun11032024

Last updateTue, 29 Oct 2024 8am

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Energie Electrica Efectele perverse ale intervenționismului: înmulțirea mașinilor electrice perturbă transportul în comun în Oslo

Efectele perverse ale intervenționismului: înmulțirea mașinilor electrice perturbă transportul în comun în Oslo

autobuze Osolo

Stimularea puternică prin subvenții de stat a vânzărilor de mașini electrice în Norvegia, coroborată cu reglementări rutiere privilegiate pentru acestea, a dat peste cap traficul rutier în Oslo și a stârnit nemulțumirea șoferilor de vehicule de transport în comun.

Sporirea semnificativă a parcului de mașini electrice ar putea duce la reducerea emisiilor de dioxid de carbon în Norvegia cea bogată în petrol, dar provoacă o neașteptată durere de cap pentru unii dintre cei mai importanți oameni din capitala țării, șoferii de autobuze, scrie The Wall Street Journal.

În capitala Oslo, vânzările de mașini electrice au crescut masiv, norvegienii bogați profitând de stimulentele guvernamentale generoase pentru acest tip de vehicule. Printre stimulente se numără facilități fiscale, stații gratuite de alimentare cu curent a bateriilor în parcările municipalității și exceptări de la unele taxe și impozite.

Dar cel mai mare cadou pentru mașinile electrice este accesul nelimitat pe benzile de circulație pentru autobuze. Traficul din Oslo poate fi neplăcut în timpul orelor de vârf, iar șoferii trec din ce în ce mai mult la modelele Tesla Model S, Nissan Leaf și Peugeot iOn, vehicule care le dau dreptul să circule pe banda rapidă fără să riște să fie amendați.

Autobuzele întârzie

Acesta este un lucru bun pentru mediu, dar rău pentru șoferii de autobuze care se străduiesc să respecte orarul, comentează publicația americană.

„Mașinile electrice trebuie să iasă de pe banda pentru autobuze”, spune Erik Haugstad, șofer profesionist, în timp ce conduce unul dintre autobuzele roșii ale capitalei Oslo într-o zi însorită de primăvară, aruncându-și ochii ba pe drumul din fața sa, ba în oglinda retrovizoare și pe micul ecran care indică mersul autobuzelor în acea zi.

Prea des, autobuzul său întârzie. Și el știe de ce. „Știu că sunteți supărați pentru că autobuzul întârzie”, le spune Haugstad călătorilor prin stația audio. „Din nou, îmi pare rău, dar nu pot să fac prea multe”, adaugă el. Face o pauză și arată spre toate mașinile pe bază de baterii care intră și ies de pe banda din față.

„Sunt prea multe mașini electrice”, spune el.

Recorduri de vânzări

În aprilie, aproximativ 27.500 de mașini electrice circulau pe drumurile acestui stat cu cinci milioane de locuitori și acum reprezintă aproximativ 10% din vânzările totale de automobile din Norvegua. Majoritatea acestor mașini se află în regiunea extinsă Oslo. În martie, noul Model S Sedan de la Tesla a atins un record de vânzări în Norvegia, pentru cele mai multe mașini vândute într-o singură lună.

Pentru Tesla, acest mic stat scandinav este cea mai mare piață din lume, după ce alte companii auto din SUA, inclusiv Nissan Motor Corp., au considerat ani întregi Norvegia drept o piață – cheie, iar Volkswagen AG lansează acum o versiune electrică a popularului model Golf, care este de așteptat să extindă în continuare acest apetit.

Povestea de dragoste dintre Norvegia și automobilul electric este una de lungă durată. „Buddy”, o mașină micuță creată în anii 90, care cântărește aproximativ 408 kilograme fără baterie, încă poate fi văzută circulând pe străzile din Oslo.

Aglomerația de pe banda de autobuz afectează acest trend care, pe de altă parte, este un motiv de mândrie pentru acest stat bogat în petrol. Asta i-a făcut pe unii precum Frederic Hauge - care conduce o organizație neguvernamentală numită Bellona, cunoscută pentru lupta sa pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru susținerea agresivă exprimată în favoarea stimulentelor pentru mașinile electrice – să devină „saci de box”.

Reclamații la adresa ecologiștilor

Recent, în timp ce își conducea mașina marca Tesla, Hauge s-a ocupat de un șir de plângeri legate de ocupare benzii de autobuze trimise pe e-mail de persoane care îi cereau să intervină. Chiar dacă înțelege dezbaterea și crede că „autobuzele ar trebui să continue să aibă prioritate”, el insistă pe ideea că „nu multe date au fost colectate pe această temă”.

În prezent, municipalitatea și alte organizații sunt blocate în dezbaterea asupra ceea ce este de făcut. Nicio decizie nu a fost luată, iar Hauge susține că, înainte ca mașinile electrice să fie excluse de pe banda pentru autobuze, ar trebui să fie luate în considerare unele abordări mai puțin dramatice.

Proprietarii de mașini electrice simt însă că o schimbare se apropie.

„Când ceva sună prea bine ca să fie adevărat, de obicei este”, spune Erling Kagge în timp ce își conduce mașina Tesla prin Oslo. „Pe de altă parte, imediat ce mașinile electrice se vor întoarce pe banda normală pentru automobile, va fi mai rău pentru toată lumea”, a spus Kagge.

Primăria nu se lasă

Chiar dacă banda specială se va închide pentru el, Kagge – explorator polar și publisher – speră ca alte stimulente, precum scutirea de la plata taxei de vânzare de 25% a Norvegiei și penalitățile financiare pentru mașinile clasice, pe combustibili fosili, vor fi menținute.

Politicienii au de luat o decizie grea. Primarul din Oslo, Fabian Stang, s-a lăudat că orașul său este „capitala mașinilor electrice” și uneori merge prin oraș cu bicicleta sa electrică.

„Poți să spui că Oslo este un mare ambuteiaj și asta este o chestiune importantă pentru noi. Însă în ultimă instanță, vrem să evităm poluarea și, din moment ce oamenii trebuie oricum să meargă la lucru, municipalitatea treuie să facă tot ce poate pentru a-i determina să circule cu mașini electrice”, a spus Stang.

Dacă Erling Kagge, exploratorul, poate fi considerat un etalon, apariția unor mașini electrice mai economicoase, precum Tesla, cu foarte bune performanțe de viteză și cu o autonomie a bateriei de 400 de kilometri, reduce nevoia de subvenții.

„Să fim serioși, nu cumpărăm mașinile Tesla ca să fim drăguți”, a spus el. „Din moment ce e atât de ieftină și arată bine, ei bine, desigur că vrem o Tesla”, a conchis Kagge.

 

Tag Cloud