Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon12022024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Solara/Eoliana Arenda agricolă, soluţia eolienelor pe hârtie din Constanţa. Afaceri începute de Bogdan Buzăianu

Arenda agricolă, soluţia eolienelor pe hârtie din Constanţa. Afaceri începute de Bogdan Buzăianu

eoliene agricole

 Sabloal Energie Eoliană, care a început în anii trecuţi un proiect cu 117 eoliene în apropiere de Autostrada Soarelui, în zona Medgidia, a adus ca aport în natură la o altă companie pe care o deţine, Sabloal Imobiliare, 645 de hectare de teren din judeţul Constanţa.

Compania de eoliene a decis ca toate veniturile realizate pe parcursul anului agricol 2015 – 2016 în baza contractelor de arendă pe terenuri să-i revină, indică un document al Sabloal, consultat de Energy Report.

Terenurile în cauză sunt situate în localităţile Ciocârlia, Peştera şi în Medgidia, toate din judeţul Constanţa.

Să precizăm că Sabloal Energie Eoliană este condusă de Adametz Werner şi Alexandru Pop şi că, până de curând cel puţin, era deţinută de companiile elveţiene Alpiq Holding şi de Alpiq Ecopower. Potrivit informaţiilor deţinute de Energy Report, Alpiq Holding şi de Alpiq Ecopower au încercat anul trecut să vândă Sabloal Energie Eoliană altor două companii: “WA Consulting und Beteiligung” şi “Anarad Energ”, două firme înregistrate în Bihor.

Sabloal a mai trecut printr-o tranzacţie la începutul anului 2011 când renumitul grup german RWE a renunţat la un proiect eolian al Sabloal din cauza birocraţiei.

Mai precis, RWE (cei care promiteau cândva că participă la proiectul de construcţie a reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la centrala de la Cernavodă) a vândut înapoi către Sabloal participaţia de 90% pe care o avea într-un proiect eolian de 147 MW din cauză că respectiva firmă nu a reuşit să obţină avizele de construcţie necesare. Pe lângă asta mai era şi problema dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Asta după ce nemţii de la RWE au preluat de la firma Sabloal din Oradea participaţia la respectivul proiect în decembrie 2009.

Despre Alpiq şi despre unele firme din grup, în presă s-a scris pe larg în ultima perioadă, cum că, spre exemplu,  Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries), Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution), ar fi controlate indirect, în continuare, tot de Bogdan Buzăianu, cel care a pus bazele Energy Holding.  Asta pe lângă scandalul băieţilor deştepţi din energie care au luat curent ieftin de la Hidroelectrica, scandal în care au apărut în ultima perioadă, pe lângă Alpiq, şi numele Elenei Udrea, alături de cel al lui  Bogdan Buzăianu.

 

Tag Cloud