Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sun10062024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Iulian Iancu trimite la CSAT Ordonanța de liberalizare exporturilor și a prețului la producători a gazelor natural

Iulian Iancu trimite la CSAT Ordonanța de liberalizare exporturilor și a prețului la producători a gazelor natural

gaz sud

Președintele Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților și-a anunțat marți colegii că nu vor mai discuta OUG 64 de liberalizare a pieței gazelor, deși se afla pe ordinea de zi, pentru că va trimite o adresă Consiliului Superior de Apărare a Țării (CSAT) în vederea analizării implicațiilor acesteia asupra securității naționale a României.

“Când a fost dată OUG motivația a fost eliminarea restricțiilor la export. OMV s-a dus la CE și s-a plâns că prin prevederea că gazul extras din România este destinat cu prioritate consumatorilor interni, le limităm posibilitatea de a exporta. Comisia Europeană le-a dat dreptate. Nu a interesat pe nimeni faptul că «dacă dai la export, atunci de unde imporți?»”, le-a explicat Iulian Iancu colegilor săi de comisie motivele pentru care va face acest demers în nume personal, și nu al comisiei. În opinia sa, prin obligarea României de a exporta gaze și prin neoferirea unei alternative de import de către Comisia Europeană, securitatea națională a României este în pericol.

“Nouă, mai exact mie, ni s-a reproșat că prin obligativitatea tranzacționării producției pe bursă, transparent, descurajăm investițiile în Marea Neagră și că încurajăm importurile de la Gazprom. Dacă, însă, noi dăm drumul la export în procentele pe care ei le doresc vom ajunge la mâna importurilor, la mâna rușilor”, a declarat Iancu.

În opinia acestuia, din punct de vedere fizic, cel puțin pe următorii 5 ani România nu are nicio alternativă la importurile din Rusia. “CE nu ne-a oferit această șansă. Dacă noi dăm 5 miliarde la export, noi trebuie să avem acces la aceste 5 miliarde din import. Ni s-a spus «aveți alternativă din zona Mării Caspice (TAP, Tanap)». De la data respectivă regiunea a sărit în aer, vedeți și dumnevoastră ce se-ntâmplă în Irak, Turcia sau Siria. În plus, acele cantități de gaze pe care le-am putea lua din Marea Caspică nu există în niciun contract. Acționarii TAP TANAP au rezervat întreaga capacitate, nu mai e loc și pentru noi”, și-a detaliat președintele Comisiei de Industrii poziția

Plenul Camerei Deputaților a retrimis în două rânduri spre refacere raportul Comisiei pe marginea OUG 64, amendamentele propuse, de tranzacționarea a întregii producții de gaze (în varianta inițială, 70% în varianta finală) pe bursa monoplostă operată de Gazprom fiind criticate atât de producători interni, cât și de Comisia Europeană. De altfel, Comisia Europeană a trimis dopuă scrisori autorităților române și personal lui Iulian Iancu, cerându-le renunțarea la respectivele amendamente. Scrisorile au fost semnate de directorul Departamentului pentru Energie al CE și de comisarul european pentru energie şi schimbări climatice, Miguel Canete.

Tag Cloud