Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat04202024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Exclusiv: Electromagnetica, LED-uri pentru 300 de benzinării ale celei mai mari reţele locale

Exclusiv: Electromagnetica, LED-uri pentru 300 de benzinării ale celei mai mari reţele locale

benzinarii

Soluţiile de iluminare cu LED ale Electromagnetica au ajuns încă din urmă cu doi ani în anumite benzinării din Italia pentru ca de atunci să pătrundă treptat şi în lanţurile de benzinării din România, datorită costurilor reduse pe termen lung.

“De acum doi ani, am semnat contracte pentru sisteme de iluminat la circa 150 de benzinării Lukoil din România şi Serbia. În anul curent am semnat şi pentru circa 300 de staţii Petrom şi probabil tot în acest an lucrările vor fi gata”, au declarat pentru Energy Report surse apropiate afacerii.

Printre cei care au ales în anii din urmă sistemele de iluminare cu LED ale Electromagntica se numără şi Dedeman, Draexlmaier, Şantierul Naval Tulcea, Carrefour sau Profi.

Profilul Electromagnetica s-a redefinit încă odată în ultimii patru ani (după atâtea re-orientări de la înfiinţarea din 1930 până în prezent), de când compania a abordat un domeniu nou, cel al iluminării cu LED.

 

Ceva nou

 

Lămpile, sistemele şi soluţiile de iluminat cu LED au ajuns în 2013 să ocupe primul loc printre produsele realizate de Electromagnetica. Aceste produse suntîn general apreciate pentru economia de energie şi durata mare de funcţionare.

Doar în 2013, Electromagnetica a investit 17,87 milioane lei pentru dezvoltarea activităţii, din care aproape jumătate au fost investiţi in echipamentele tehnologice necesare extinderii producţiei de corpuri de iluminat cu LED şi fabricării de scule şi matriţe.

Aşa se face că vânzarile Electromagnetica de corpuri de iluminat cu LED s-au dublat de la an la an, depăşind 32,6 milioane lei în 2013.

Lămpile de iluminat cu LED sunt folosite mai ales pentru iluminarea marilor spaţii comerciale şi industriale, birouri şi iluminat public. Mai precis, acolo unde cheltuielile cu iluminatul sunt foarte mari şi se pune mai serios problema reducerii costurilor.

În prezent, acţiunile societăţii sunt deţinute de angajaţi prin Asociaţia PAS Electromagnetica (29,63%),  SIF Oltenia (22,11%), persoane  juridice (16,1%) şi persoane fizice (32,14%), fiind listate din 2011 la categoria I a BVB.

 

Tag Cloud