Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu03282024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Căldură pe credit. Electrocentrale Bucureşti ia 200 mil. lei de la Alpha Bank pentru păcură şi gaze

Căldură pe credit. Electrocentrale Bucureşti ia 200 mil. lei de la Alpha Bank pentru păcură şi gaze

CET Grozavesti

 

Furnizorul de caldură al Capitalei, Electrocentrale Bucureşti, ia un credit de 200 milioane de lei de la Alpha Bank pentru a plăti păcura şi gazele din perioada octombrie 2013 – martie 2014, se arată într-o hotărâre recentă a companiei, consultată de Energy Report.

Pentru acest credit, Electrocentrale Bucureşti garantează printre altele cu o ipotecă pe creanţe de 380 milioane lei pe care le are de încasat din vânzarea de energie termică dar şi cu o ipotecă pe banii pe care îi are de primit de la Radet Bucureşti, după un contract semnat încă din anul 2009.

Electrocentrale Bucureşti trece printr-un proces de divizare parţială care va avea ca rezultat desprinderea unor părţi din patrimoniu şi transmiterea către Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan. Finalizarea transferului este stabilită pentru 30 iunie.

După divizare, Electrocentrale Bucureşti va mai deţine CET Vest, CET Sud, CET Progresu şi CET Grozăveşti plus Uzina de reparaţii.

Acţionariatul este format din statul român, reprezentat de ministerul Economiei, prin departamentul pentru Energie, Termoelectrica şi Romgaz.

Electrocentrale Bucureşti a mai făcut de curând mai multe contracte pentru achiziţionarea  de păcură, cu mai mulţi jucători din piaţă. O să dăm doar două exemple.

În urmă cu câteva luni au încheiat un act adiţional la un contract de vânzare – cumpărare păcură de la finale anului 2012 încheiat cu Astra Prod Oil privind modificarea formulei de calcul a preţului. Era vorba mai precis de acordarea unui discount de 10 dolari pe tonă pentru o cantitate de maxim 2.500 de tone achiziţionată până în august 2013.

Într-un alt an, directorul comercial al Electrocentrale Bucureşti a anunţat semnarea unui contract pentru cumpărarea a 200.000 tone pacură, la cotaţia europeană de atunci a combustibilului, de la OMV Petrom.

După cum uşor s-a putut obsrva mai sus, din creanţele pe care le are, activitatea companiei de stat nu se opreşte nici pe departe la livrarea căldurii pentru populaţie. Printre altele, Electrocentrale Bucureşti vinde energie termică şi electrică, dispune şi de capacităţi de cogenerare pentru producerea combinată a energiei electrice şi termice iar de ceva timp compania poate să vândă curent pe piaţa liberă de energie.

În funcţie de necesităţi, pe perioada iernii, Electrocentrale Bucureşti opreşte eşalonat capacităţile în cogenerare pentru a prelua necesarul de energie termică pentru populaţie.

 

Tag Cloud