Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri03292024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie OMV Petrom anunță o descoperire masivă de țiței și gaze în Buzău, la 3 luni după ce Guvernul i-a prelungit concesiunea respectivă cu 3 ani

OMV Petrom anunță o descoperire masivă de țiței și gaze în Buzău, la 3 luni după ce Guvernul i-a prelungit concesiunea respectivă cu 3 ani

Repsol ANRM

OMV Petrom şi Hunt Oil Company of Romania au anunţat descoperirea unui zăcământ de ţiţei şi gaze în sudul judeţului Buzău, după o investiţie comună în explorare care se ridică la 5 milioane euro.

"Aceasta are potenţialul să fie cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani din zona Munteniei", se arată într-un comunicat al OMV Petrom.

Zăcământul a fost descoperit în perimetrul VIII Urziceni Est, la o adâncime de peste 2.500 de metri. Descoperirea se află la 7-12 km distanţă de zăcăminte mature, exploatate de peste 50 de ani.

Estimările obţinute din testele efectuate la cele două straturi geologice indică o producţie potenţială pe sondă de 1.200 - 2.100 bep (baril echivalent petrol) /zi.

"Anul acesta am avut cel mai ridicat nivel al investiţiilor pentru explorare post-privatizare. Este important să continuăm activitatea de explorare, în condiţiile în care 90% din zăcămintele pe care le operăm sunt mature şi au atins vârful de producţie cu mulţi ani în urmă. În prezent, furnizăm circa 40% din necesarul de ţiţei şi gaze al României", a declarat, într-un comunicat, Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de explorare şi producţie.

În perioada următoare, cele două companii vor continua testele pentru a determina potenţialul de producţie şi vor realiza campanii de achiziţie de date seismice în regiune.

Descoperirea a fost făcută în cadrul parteneriatului de explorare onshore încheiat în 2010 de OMV Petrom şi subsidiara grupului petrolier american Hunt Oil. Asocierea vizează explorarea blocurilor I Adjud şi VIII Urziceni Est, operatorul fiind Hunt Oil.

Aport de know-how și risc investițional împărțit

În septembrie, Guvernul a prelungit cu 3 ani contractuali, respectiv de la 12 septembrie 2014 la 12 septembrie 2017, perioada de explorare prevăzută într-un acord petrolier semnat pentru un număr de 18 perimetre de hidrocarburi, acord ai cărui titulari sunt companiile OMV Petrom, Repsol și Hunt Oil. Printre perimetrele incluse în respectivul acord se numără și VIII Urziceni-Est.

Prelungirea acordului de concesiune este prevăzută de HG nr. 791/2014, în vigoare de la 19 septembrie 2014.

"Se constată că titularii acordului petrolier au executat în intregime lucrările petroliere aprobate prin programul de lucrări aferente fiecărei perioade din cadrul perioadei de explorare, atât pentru perioada de explorare inițială, cât și pentru perioadele de extindere. Titularii au solicitat ANRM extinderea perioadei de explorare cu 3 (trei) ani, în condițiile stabilirii unor programe minimale de explorare aferente extinderii și a reducerii unor porțiuni din suprafețele perimetrelor", se afirmă în nota de fundamentare a HG, întocmită de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM). Proiectul de HG a fost întocmit în iulie.

Titularii de acord și-au justificat solicitarea de prelungire a concesiunii arătând că ansamblul de date obținute impune prelungirea perioadei de explorare, având în vedere necesitatea executării de noi lucrări, care să permită conturarea imaginii asupra potențialului de hidrocarburi al perimetrelor acoperite de acordul petrolier, în scopul formării unei perspective cât mai elocvente de dezvoltare. În lipsa noilor date ce ar putea fi obținute în perioada de extindere solicitată, titularii nu se află în posesia unui volum suficient de date și informații care să le permită conturarea unui plan de dezvoltare.

OMV Petrom mai aduce ca argument faptul că prelungirea perioadei de explorare ar permite valorificarea unor acorduri de cooperare de dată recentă cu companii de prestigiu din industria de petrol și gaze, Hunt Oil și Repsol, care, printr-un aport de know-how, dar și prin asumarea unui risc investițional, dau posibilitatea abordării unor arii onshore de ,,frontieră", cum ar fi zone de mare adâncime cu presiuni și temperaturi ridicate sau zone complexe din punct de vedere geologic din Carpații Orientali și Meridionali.

Dacă n-ar fi fost prelungită, concesiunea ar fi trebuit scoasă la licitație

ANRM arată, în documentul citat, că, prin neprelungirea perioadei de explorare, activitatea va fi intreruptă pentru o perioadă de timp considerabilă, din cauza timpului necesar organizării unei noi proceduri de apel de oferte, care este strict reglementată prin dispozițiile legale în vigoare, precum și negocierii noului/noilor acorduri petroliere și aprobării lor conform prevederilor legale in vigoare.

În mod corespunzător, astfel ar fi neglijate cele mai importante interese în domeniul resurselor aparținând statului român, precum interesul privind accesul imediat și necondiționat la resursele minerale, interesul privind rezervele de petrol și interesul privind rata de înlocuire a rezervelor de petrol, spune ANRM.

"Mai mult, în contextul actual al provocărilor cu care se confruntă industria autohtonă de petrol și gaze, reprezentate în principal de maturitatea ridicată și gradul accentuat de declin al zăcămintelor, fragmentarea acestora și complexitatea geologică pe care acestea o prezintă, pentru maximizarea șanselor de obținere într-un timp rezonabil a producției de hidrocarburi în perimetrele ce formează obiectul noii extinderi a perioadei de explorare, este esențial ca titularii acordului petrolier să dispună de timpul adecvat unei explorări sistematice a perimetrelor", se mai afirmă în nota de fundamentare a HG.

Prelungirea perioadei de explorare cu 3 ani implică modificarea și completarea acordului petrolier, prin act adițional, reflectând prelungirea perioadei de explorare, respectiv data de începere și durata acesteia, programul de lucrări aferent și valorile financiare estimative, precum și cerința renunțării la anumite perimetre și la porțiuni din suprafața altor perimetre, cu respectarea exigențelor de confidențialitate între entitățile titulare, în funcție de perimetrele deținute de fiecare dintre acestea, mai precizează ANRM.

Tag Cloud