Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri10112024

Last updateThu, 10 Oct 2024 7pm

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Solara/Eoliana OMV a vândut parcul eolian Dorobanți către Transeastern Power, companie care mai deține 11 hidrocentrale și 2 parcuri fotovoltaice în România

OMV a vândut parcul eolian Dorobanți către Transeastern Power, companie care mai deține 11 hidrocentrale și 2 parcuri fotovoltaice în România

eoliene pestera

OMV Petrom a anunțat că a vândut parcul eolian Dorobanți, inclusiv compania care-l operează, OMV Petrom Wind Power SRL, către Transeastern Power B.V., o societate cu răspundere limitată înregistrată în Olanda, subsidiară deţinută în totalitate de Transeastern Power Trust, în schimbul sumei de 23 milioane euro.

Transeastern Power Trust este un producător independent de energie electrică care deține și operează instalații care produc energie electrică din surse regenerabile (eolian, solar și hidro), toate în România. Transeastern Power Trust a fost fondat în 2014 și este listat pe TSX Venture Exchange din Canada.

Deocamdată a fost semnat doar contractul de vânzare, finalizarea tranzacției fiind condiționată de îndeplinirea condițiilor suspensive uzuale, inclusiv aprobarea Consiliului Concurenței și se estimează că aceasta va avea loc până la sfârșitul anului curent.

Potrivit unui comunicat OMV Petrom, vânzarea parcului face parte din strategia OMV Petrom, ca grup integrat de petrol și gaze, de a se concentra asupra activităților de bază. “Mai specific, în divizia Downstream Gas se urmăreşte consolidarea poziției de lider pe piața de gaze, maximizarea beneficiilor modelului de afaceri integrat de gaze și electricitate şi extinderea regională. Activitatea de producţie energie eoliană nu se înscrie în direcţiile strategice ale companiei.”, se precizează în comunicat.

OMV Petrom a anunțat intenția de vânzare a parcului eolian Dorobanțu la începutul anului 2016.

Parcul eolian Dorobanțu este localizat în sud-estul României și include 15 turbine Vestas V-90 cu capacitate de 3 MW fiecare. Capacitatea electrică eoliană totală instalată a României este estimată în prezent la 3.000 MW, deci parcul Dorobantu are o pondere de circa 1,5%. În 2016, acesta a avut o producţie netă de electricitate de 0,08 TWh şi a primit 128.000 de certificate verzi, jumătate din ele fiind eligibile pentru vânzare începând cu 1 ianuarie 2018.

Tranzacția nu va avea un impact semnificativ asupra indicatorilor financiari şi operaționali ai OMV Petrom, în condițiile în care profitul operațional, respectiv activele OMV Petrom Wind Power SRL reprezintă mai puțin de 1% din indicatorii corespondenți ai Grupului OMV Petrom, iar producția de electricitate reprezintă 3% din producția totală de electricitate a Grupului.

La începutul anului trecut, Transeastern Power Trust, care are printre fondatori un dezvoltator român de microhidrocentrale, a anunțat că a semnat o scrisoare de intenție de achiziție a parcului eolian Baia din județul Tulcea, cu o putere instalată de 21 MW, de la compania cipriotă RG Renovatio, contra a 20,4 milioane euro, minus valoarea datoriilor contractate de dezvoltator pentru investiția în parc la data încheierii deal-ului.

În vara anului 2015, Transeastern Power Trust a mai cumpărat de la RG Renovatio, cu suma totală de circa 9 milioane euro, două parcuri solare din România. În 2014, Transeastern a achiziționat 11 microhidrocentrale românești, cu o capacitate instalată totală de 5,1 MW, din cadrul proiectelor Rott, Zagra și Suha, unul dintre vânzători fiind compania Romenergo.

Directorul operațional al Transeastern Power Trust era la acea vreme Gabriel Stăniloiu, al cărui nume se leagă de Rott Energy SRL, firmă specializată în dezvoltarea de microhidrocentrale. Stăniloiu este, de altfel, unul dintre fondatorii Transeastern Power Trust, alături de doi investitori canadieni. Potrivit Profit.ro, din board-ul fondului a făcut parte și Petru Lificiu, fost președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În echipa managerială a fondului se mai afla Octavian Mănăstireanu, responsabil cu proiectele hidro ale fondului. Mănăstireanu a fost director general la Rott Energy SRL, iar anterior a condus Ardaf Cluj, compania de asigurări controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, preluată în 2008 de italienii de la Generali.

Tag Cloud