Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu04182024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Solara/Eoliana Rudele lui Sebastian Ghiţă şi afacerile cu panouri solare şi energie

Rudele lui Sebastian Ghiţă şi afacerile cu panouri solare şi energie

ghita

 

Doi dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Buzău şi din ţară, Vasile Domente şi Gheorghe Manole, îşi continuă afacerile din energie şi cu panourile solare, după ce s-au „specializat” în eoliene dar şi în producţia şi distribuţia de echipamente în industria electricităţii la compania proprie, Eximprod.  

Astfel, aceştia sunt acţionari în şapte companii care urmează să dezvolte parcuri fotovoltaice în Prahova, în zona localităţii Ciorani.

Vasile Domente, care se numără chiar în primii 100 cei mai bogaţi români, ocupând locul 98 în recentul top Capital, cu o avere estimată la 58-60 milioane de euro este şi unchiul politicianului  Sebastian Ghiţă de la PSD (fratele mamei acestuia din urmă).

Cele şapte companii sunt Solar System Project, East Solar Project, North Solar Project, Omega Solar Project, South Solar Project, West Solar Project, şi Gamma Solar Project.

Domente şi Manole sunt şi parteneri în firma Eximprod, înfiinţată în 1994, companie specializată în producţia şi distribuţia de echipamente în industria electricităţii. În plus, anul acesta, cei doi parteneri au reuşit să vândă o participaţie de 23 % din producătorul de energie termică Ecogen Energy, care gestionează centrala electrotermică (CET) pe gaze naturale din Buzău.

De asemenea, printre cele mai recente mişcări ale celor doi oameni de afaceri a fost aceea de a o schimba pe Maria Ionescu, administrator al celor şapte companii de fotovoltaice. Aceasta a fost înlocuită cu Ştefan Ionaşcu, coleg cu cei doi oameni de afaceri la Eximprod. Preşedintele consiliilor de administraţie ale celor şapte companii fotovoltaice este Vasile Domente.

Merită amintit aici şi că, pe lângă afacerea cu cramele Budureasca, Sebastian Ghiță a fost asociat cu unchiul său şi în mai multe companii care administrau centrale eoliene în estul țării. Amintim aici GP Land, GP1 Eolian Galați, Băleni Eolian, Cudalbi Eolian, Pechea Eolian, Rediu Eolian, Suhurlui Eolian sau Corni Eolian. Înainte de criză, asociat în afacerile cu eoliene cu Domente a fost şi președintele PSD al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru corupţie.

 

Tag Cloud