Stiri pline de energie
O gură de gaz pentru Europa: Acordul ruso-ucrainean a fost semnat. Kievul va achita 4,6 mld $ pentru a fi alimentat cu 4 mld mc de gaz
- Detalii
- Publicat în Friday, 31 October 2014 09:36
- Scris de Florin Rusu

După o ultimă rundă de negociere maraton de peste 30 de ore, desfășurată la Bruxelles, inevitabilul s-a produs: Rusia și Ucraina au semnat ieri noapte un acord temporar privind furnizarea de gaze naturale până în luna martie, spre ușurarea evidentă a partenerilor europeni ai Kiev-ului, care se temeau că vor rămâne fără gaze în această iarnă.
Potrivit Financial Times, acordul prevede ca
Fenechiu îşi vinde o casă din Iaşi după ce a luat un credit de 440.000 €
- Detalii
- Publicat în Thursday, 30 October 2014 09:00

Compania Engeko a lui Relu Fenechiu, aflat acum în închisoare, a aprobat săptămânile trecute vânzarea unei case de locuit din Iaşi şi a terenului acesteia cu 95.000 de euro (TVA inclus), indică un document al companiei, consultat de Energy Report.
Compania e specializată în lucrări de construcţii, instalaţii termice (centrale termice murale, panouri solare, radiatoare), electrice (tablouri
Un miliard de dolari, deblocat de UE pentru plata gazului rusesc de către Ucraina
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 29 October 2014 09:41
- Scris de Florin Rusu

După scorul obținut de partidele pro-europene în Ucraina, facilitat și de neparticiparea la vot a cetățenilor pro-ruși din est și, evident, Crimeea, apele par a se liniști, cel pentru moment la Kiev.
Nemaifiind forțați de campania electorală, președintele Petro Poroshenko și guvernul de la Kiev se pot dedica negocierilor cu Rusia pe tema asigurării necesarului de gaz pentru această iarnă.
O
Energy Holding şi Borcea cer bani de la Mircea Băsescu
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 28 October 2014 20:53

Împotriva companiei Fattoria Terrantica, controlată şi administrată până la recenta intrare în insolvenţă de Mircea Băsescu, creditorii au solicitat creanţe de circa 13 milioane de lei şi peste 600.000 de euro. Doar cam jumătate din solicitări au fost deocamdată acceptate, cel puţin aşa indică tabelul preliminar al creditorilor, consultat de Energy Report.
Printre creditori se numără şi
Kremlinul și Gazprom joacă "Good Cop, Bad Cop" cu Ucraina. Putin către UE: "La noi, când inviți o doamnă la restaurant, plătești nota"
- Detalii
- Publicat în Monday, 27 October 2014 21:17

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a făcut presiuni asupra gigantului rus de stat Gazprom pentru ca acesta să accepte reglarea datoriei neplătite pe care Ucraina o are față de Gazprom pentru gazele naturale livrate în trecut la prețul minim de 268 de dolari/mia de metri cubi și nu la prețul fixat de la 1 aprilie, de 485 dolari/mia de metri cubi, rezultat în urma unei
Peste 90 de creditori ar putea cere bani miliardarului Ioan Niculae din insolvenţa combinatului Nitroporos din Făgăraş
- Detalii
- Publicat în Friday, 24 October 2014 13:06

Mol România, Orange, RCS & RDS, OMV Petrom Marketing sau Tinmar Ind sunt doar câteva dintre numele care apar pe lista preliminară cu creditorii care ar putea avea de recuperat bani de la combinatul chimic Nitroporos din Făgăraş, parte a grupului Interagro, indică documentele administratorului judiciar Expert Insolvenţă, consultate de Energy Report.
Tabelul cu creanţele nu a fost
Exclusiv: Electromagnetica, LED-uri pentru 300 de benzinării ale celei mai mari reţele locale
- Detalii
- Publicat în Thursday, 23 October 2014 19:16

Soluţiile de iluminare cu LED ale Electromagnetica au ajuns încă din urmă cu doi ani în anumite benzinării din Italia pentru ca de atunci să pătrundă treptat şi în lanţurile de benzinării din România, datorită costurilor reduse pe termen lung.
“De acum doi ani, am semnat contracte pentru sisteme de iluminat la circa 150 de benzinării Lukoil din România şi Serbia. În anul curent am semnat şi
Patru persoane reținute în ancheta accidentului aviatic soldat cu moartea CEO-ului Total
- Detalii
- Publicat în Thursday, 23 October 2014 11:27
- Scris de Florin Rusu

Autoritățile ruse au reținut patru angajați ai aeroportului Vnukovo din Moscova în cadrul anchetei privind accidentul aviatic în urma căruia și-a pierdut viața CEO-ul Total, Christophe de Margerie.
Totodată, directorul general al aeroportului Vnukovo și adjunctul acestuia au demisionat, chiar dacă niciunul dintre aceștia nu a fost reținut de anchetatori. Cu toate acestea, anchetatorii au
Total a numit doi înlocuitori în pozițiile de CEO și președinte, ocupate de Margerie
- Detalii
- Publicat în Thursday, 23 October 2014 11:04
- Scris de Florin Rusu

Șeful diviziei de rafinare al gigantului francez Total, Patrick Pouyanne, a fost numit CEO al grupului, în timp ce unul din foștii șefi executivi, Thierry Desmarest, a fost numit președinte al grupului, în urma morții lui Christophe de Margerie în accidentul aviatic de la Moscova.
Potrivit BBC, Consiliul de conducere al grupului a decis ca funcțiile de director general și de președinte,
BRM, bilanţ la un an de tranzacţii cu gaze. Ce nu merge la OPCOM?
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 22 October 2014 13:49

După ce în vara anului trecut, ANRE a acordat licenţa pentru BRM şi OPCOM, în anul 2014 pe Bursa Română de Mărfuri s-au tranzacţionat 2,16 milioane MWh (204 milioane metri cubi) în 2014, până în 20 octombrie, au informat reprezentanţii BRM (foto) într-o conferinţă de presă.
În plus, conducerea Bursei şi-a propus să dezvolte şi produsele derivate aferente, a declarat Septimiu Stoica,
Canadienii care dezvoltă proiectul aurifer Certej vor exploata calcar industrial în Hunedoara. Ce redevențe și taxe vor plăti
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 21 October 2014 14:48

Compania European Goldfields, achiziționată în 2011 de canadienii de la Eldorado Gold, dezvoltatorii proiectului aurifer de la Certej, au concesionat pe 12 ani perimetrul minier Săliște-Hondol din județul Hunedoara, de unde vor extrage calcar industrial, autoritățile de la București estimând că, pe toată durata concesiunii, bugetul de stat al României va încasa, de pe urma acestei


Stiri pline de energie








