Stiri pline de energie
Guvernul încalcă din nou directivele europene și îngheață acciza în lei, neconvenindu-i nici cursul, nici propria formulă
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 30 September 2014 20:19
- Scris de Florin Rusu

Guvernul Ponta, aflat în foame de bani în urmă cu un an, a născocit o formula de calcul prin care cursul la care s-au calculat accizele în acest an a fost mai mare cu 6,5% decât cel prevăzut de directivele europene, cel din prima zi lucrătoare din luna octombrie a lui 2013 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anul acesta însă, propriul șiretlic prin care a “furat”
Nicolescu, investitorilor în regenerabile: Luaţi o pauză, nu vă mai grăbiţi!
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 30 September 2014 18:46

“Nu vreau să pun la colţ energiile regenerabile, constat însă că s-a produs o schimbare de percepţie faţă de acestea. Dacă în urmă cu doi ani erau considerate salvatoarele României, acum sunt văzute drept cenuşărese. Eu vreau să spun doar că în acest timp, pe segmentul energiilor regenerabile, România a avansat deja prea mult. Ţinta de 24% (ponderea consumului de energie verde din total
Programul electoral al lui Iohannis: Proprietarii terenurilor cu resurse minerale ar trebui să primească redevențe, ca în SUA
- Detalii
- Publicat în Monday, 29 September 2014 21:54

Comunitățile locale și proprietarii terenurilor pe care se exploatează resurse minerale ar trebui să primească o parte din redevențele plătite de companiile de exploatare, redevențe care, în prezent, merg integral la bugetul central de stat, susține candidatul la președinție al Alianței Creștin-Liberale (ACL) PNL-PDL, Klaus Iohannis, totodată primar al municipiului Sibiu din județul
Mediafax: KazMunay plăteşte la Fisc peste 70 de milioane de dolari pentru importurile de biodiesel din SUA
- Detalii
- Publicat în Monday, 29 September 2014 12:24
- Scris de Mediafax

KazMunayGas Trading a pierdut procesul cu OMV şi este responsabil de întreaga sumă stabilită de Fisc la sesizarea OLAF pentru importuri de biodiesel din Canada, dar de provenienţă SUA, de peste 70 de milioane de dolari, adica mai mult de o treime din cât va plăti grupul kazah pe acţiunile Rompetrol.
Potrivit unui document obţinut de MEDIAFAX, OMV a câştigat la Curtea de Justiţie de la
FMI a obligat Ucraina să tipărească bani încă din iulie pentru achitarea unei părți din datoriile față de Gazprom pentru gazele livrate și neplătite
- Detalii
- Publicat în Monday, 29 September 2014 09:11

Autoritățile de la Kiev și cele de la Moscova au ajuns, vineri seară, la un acord care ar putea restabili aprovizionarea cu gaze naturale a Ucrainei și ar putea evita riscul de întrerupere a aprovizionării cu gaze naturale a statelor europene pe timpul iernii.
Petrotel Lukoil şi Tinmar Ind merg pe mâna KPMG. Aceeaşi alegere au făcut-o şi Axpo România şi Congaz
- Detalii
- Publicat în Friday, 26 September 2014 18:01

Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploieşti şi Tinmar Ind, cel mai mare trader privat de energie electrică din România, controlat de omul de afaceri Augustin Oancea, au hotărât recent să apeleze pentru audit financiar la KPMG, indică documente ale companiilor, consultate de Energy Report.
Din partea rafinăriei ploieştene, negocierile au fost purtate de către directorul Andrei Bogdanov şi au avut
Rusia amenință UE că îi taie gazele dacă europenii continuă să reexporte gaze rusești în Ucraina. Ungurii au încetat deja livrările către ucraineni
- Detalii
- Publicat în Friday, 26 September 2014 13:20

Ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, a avertizat Europa că Gazprom îi va tăia gazele dacă nu încetează cu practica revânzării de gaze importate din Rusia către Ucraina, prin inversarea fluxului în conducte. Declarația a fost făcută într-un interviu publicat vineri în presa germană, în aceeaşi zi în care vor fi reluate discuţiile dintre Moscova, Kiev şi Uniunea Europeană.
"Contractele
UE vrea să scoată Iranul de pe Axa Răului și să-l introducă pe Axa Bunului numit gaz, ca principal furnizor în locul Rusiei
- Detalii
- Publicat în Friday, 26 September 2014 11:55
- Scris de Florin Rusu

După principiul geopolitic occidental "cel mai mare dușman de ieri, cel mai bun prieten de mâine", Iranul ar putea deveni principalul furnizor de gaze al Europei în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat.
Văzut în trecutul apropiat drept cel mai important pion al Axei Răului de către cancelariile occidentale, Iranul, aflat de altfel în prezent ca și Rusia sub un regim de sancțiuni
Petrol şi hrană. Miliardarul Comănescu şi-a făcut firmă de catering
- Detalii
- Publicat în Thursday, 25 September 2014 18:28

Omul de afaceri Gabriel Comănescu, care controlează Grup Servicii Petroliere, a decis lunile trecute să-şi înfiinţeze o firmă de catering. Firma Grup Servicii Petroliere Catering, cu sediul în portul Constanţa la dana 34 îi are ca asociaţi pe renumitul om de afaceri român cu 1% şi Grup Servicii Petroliere cu 99%.
Administratorul firmei a fost numit Dumitru Bratu, care este prezent de
Tinmar Ind vinde o parte a sediului din Piaţa Victoriei cu 200.000 €
- Detalii
- Publicat în Thursday, 25 September 2014 13:48

Tinmar Ind, cel mai mare furnizor privat de energie electrică din România, cu afaceri de 388 milioane de euro anul trecut, a hotărât să vândă spaţii de circa 200 mp suprafaţă utilă, parte a fostului sediu central (vezi foto) de lângă Piaţa Victoriei, cu 200.000 de euro, indică un document al companiei, consultat de Energy Report.
Compania a închiriat la finele anului trecut întregul
Programul electoral al lui Ponta: controlul statului în societăţile strategice din energie, "renegociere corectă" a redevențelor
- Detalii
- Publicat în Thursday, 25 September 2014 10:26

Statul poate şi trebuie să deţină controlul în societăţile strategice din energie, spune Victor Ponta în programul său de candidat la președinție, în care mai promite că statul va fi "apărător al intereselor românilor în relaţia cu marile companii", "renegociere corectă a redevenţelor privind resursele naturale", câștigarea de către România a independenţei energetice "totale" în următorii


Stiri pline de energie








