Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu03282024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Șeful companiei-mamă a Apa Nova vrea o taxă europeană de 40 de euro pe tona de CO2 emisă, inclusiv pentru mașini

Șeful companiei-mamă a Apa Nova vrea o taxă europeană de 40 de euro pe tona de CO2 emisă, inclusiv pentru mașini

Veolia Frerot

Europa ar trebui să abandoneze actualul sistem de tranzacționare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și să-l înlocuiască cu o taxă de 30-40 de euro pe tona de CO2 emisă în atmosferă care să fie impusă întregii economii europene, inclusiv șoferilor din UE, taxă din care să fie finanțate investiții în tehnologii nepoluante, este de părere Antoine Frerot, CEO-ul gigantului francez de utilități Veolia, compania-mamă a Apa Nova.

Într-un interviu acordat Reuters, directorul general al companiei a cărei subsidiară românească, cu tot cu șefii ei francezi, este cercetată pentru acte de corupție, spune că trebuie transmis un mesaj clar de depoluare către toți investitorii și că sistemul de încurajare a tehnologiilor curate trebuie să fie mai simplu și mai direct.

Baza demersurilor UE de reducere a poluării pe continent o constituie sistemul de tranzacționare a drepturilor de emitere de gaze cu efect de seră, însă recesiunea, care a redus semnificativ activitatea industrială în Europa, a dus la o supraofertă de astfel de certificate de emisii de CO2, prăbușind prețul acestora, astfel încât este în continuare foarte ieftină, de exemplu, utilizarea cărbunelui în industria energetică, combustibilul cel mai poluant.

În prezent, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră se tranzacționează la prețuri de 8-9 euro/tonă.

"Noua taxă ar trebui aplicată în întreaga economie, inclusiv în transportul rutier. Un autoturism european emite, în medie, 2 tone de CO2 pe an. O taxă de 30-40 euro pe tonă ar însemna 60-80 euro pe an pentru posesorul unei mașini, ceea ce nu mi se pare de neacceptat", a declarat Frerot.

Potrivit CEO-ului Veolia, banii din această taxă ar trebui colectați nu de către guvernele din UE, ci de către o agenție europeană, care să îi redistribuie companiilor din sectorul tehnologiilor nepoluante, care caută soluții de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cum este și Veolia.

"Sunt sigur că, dacă politicienii vor ști să spună populației că încasările vor finanța măsuri de reducere a poluării, va spori gradul de acceptare a unei astfel de taxe", a mai spus directorul general al companiei-mamă a Apa Nova.

Unele state UE taxează deja emisiile de CO2. De exemplu, în Marea Britanie, companiile de utilități plătesc o taxă pe carbon de 18 lire sterline pe tonă, peste ce datorează pentru certificatele de emisii de CO2 pe care au obligația să le cumpere potrivit legislației europene. Recent, Franța a introdus și ea o taxă pentru sectoarele economice exceptate de la obligația de a achiziționa astfel de certificate.

Pe de altă parte, Frerot recunoaște că temerile privind riscul reducerii competitivității companiilor europene vor face dificilă acceptarea de către statele UE a unei astfel de taxe și propune, ca măsură de contracarare a acestui risc, impunerea unei taxe pe carbon și pentru importurile din state din afara UE.

De altfel, chiar și actualele reglementări europene privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră prevăd alocări gratuite de astfel de certificate pentru companiile considerate a prezenta risc mare de relocare a activității în afara UE, în țări cu reglementări de mediu mai puțin severe și costisitoare.

Tag Cloud