Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sun06072020

Last updateTue, 05 May 2020 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Insolvenţa combinatului Amurco al miliardarului Ioan Niculae: Deadline pentru cei care au de recuperat bani, 4 septembrie

Insolvenţa combinatului Amurco al miliardarului Ioan Niculae: Deadline pentru cei care au de recuperat bani, 4 septembrie

Ioan niculae combinat Amurco

 Reprezentanţii combinatul chimic Amurco au susţinut în cererea de intrare în insolvenţă că principala cauză pentru absenţa lichidităţilor necesare acoperirii creanţelor scadente, apărute după oprirea din februarie a activităţii, a fost scumpirea gazului metan,  caree este materia primă pentru producerea de îngrăşăminte azotoase. Termenul limită pentru înregistrare a cererii de admitere a creanţelor asupra averii Amurco a fost stabilit pentru 4 septembrie 2014, potrivit informaţiilor obţinute de Energy Report.

Precizăm că este vorba despre creanţele născute până la deschiderea procesului de insolvenţă din 16 iulie 2014.

Chiar dacă nu avea producţie, la data deschiderii procedurii de insolvenţă, combinatul avea 218 contracte individuale de muncă active în desfăşurare, din care 121 personal TESA.

Înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă, împotriva combinatului au fost pornite mai multe executări silite care blocau activitatea companiei, ca urmare a popririlor asupra conturilor. Totodată, compania a înregistrat restanţe salariale faţă de cei disponibilizaţi prin concedieri colective. Prin declanşarea insolvenţei, conturile combinatului au fost însă deblocate.

Amintim că Amurco este deţinut în cote egale de miliardarul român Ioan Niculae şi de Viromet, aceasta din urmă fiind controlată tot de miliardarul român, care este de altfel patronul echipei de fotbal Astra şi a grupului Interagro. La data deschiderii insolvenţei, administratorul unic şi direcor general era Laurenţiu Hotea. Acesta a ocupat postul doar din mai, când a fost revocat din funcţie fostul administrator unic, Eusebiu Guţu.

Provizoriu, până la prima adunare a creditorilor (care va fi cel târziu în 22 septembrie), administrator judiciar în inseţă a fost desemnat Sierra Quadrant SPRL cu un onorariu de 3.000 lei.

Salariaţii susţin că Amurco le datorează celor care au fost concediați colectiv în 2013 și 2014 peste 20,5 milioane de lei, reprezentând plățile compensatorii. La această sumă se adaugă salariile restante pe patru luni ale celor încă angajați, câți au mai rămas în combinat. Un combinat care avea în anul 2000, la doi ani după preluarea de către Ioan Niculae, circa 1.500 de muncitori.

Doar anul trecut, au fost concediaţi 143 de angajați. Instalațiile Amurco sunt oprite din februarie ca urmare a datoriilor din cauza cărora combinatul a rămas fără curent electric.

 

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud