Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon10072024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Vă era dor de Wesley Clark, consilierul lui Ponta? "Eliberatorul" Kosovo e în Albania, în căutare de petrol

Vă era dor de Wesley Clark, consilierul lui Ponta? "Eliberatorul" Kosovo e în Albania, în căutare de petrol

wesley clark

 

La 15 ani după ce a condus campania NATO de bombardare a Serbiei, generalul american în retragere Wesley Clark s-a întors în Balcani. De data asta, ținta lui Clark este petrolul albanez.

Wesley Clark, care a candidat la alegerile prezidențiale din Statele Unite în 2004, este directorul a două companii canadiene de petrol și gaze cu operațiuni de explorare în Albania, Bankers Petroleum și Petromanas Energy. Acestea utilizează tehnologii moderne de foraj pentru a resuscita producția de hidrocarburi a uneia dintre cele mai sărace țări din Europa, care are însă o tradiție petrolieră importantă, primele extracții de țiței din Albania datând din anii ’20 ai secolului trecut.

"Albania are o semnificație economică enormă pentru Europa, grație resurselor sale robuste de petrol. Albania ar trebui să fie o componentă de bază a politicii energetice europene", a declarat Wesley Clark, citat de Bloomberg.

Explorările după zăcăminte de petrol fac parte din strategia Albaniei de a-și reconstrui economia după patru decenii de izolare sub regimul comunist al lui Enver Hogea, care a construit peste 700.000 de bunkere militare din beton până la moartea sa, survenită în 1985. Economia Albaniei, unde PIB-ul pe cap de locuitor rămâne cel mai mic din Europa după cele ale Bosniei, Ucrainei și Republicii Moldova, aproape s-a dublat în ultimii zece ani, potrivit Băncii Mondiale.

Albanezii au tradiție în extracția petrolului

Wesley Clark, care se află în board-ul Bankers Petroleum din 2008 și a devenit director al Petromanas Energy anul trecut, a fost comandantul suprem al forțelor NATO în timpul campaniei de bombardare a Serbiei din 1999, care i-a forțat pe sârbi să se retragă din Kosovo, provincie locuită majoritar de etnici albanezi.

Bankers Petroleum, cu sediul în Calgary, Alberta, utilizează tehnologia forajului orizontal și injecțiile cu apă pentru a resuscita zăcământul Patos-Marinza, descoperit în 1928, care, pe vremuri, a fost unul dintre cele mai mari și mai productive din Europa. Producția s-a redus aproape la zero în 2004. În prezent, de la Patos-Marinza se extrag 20.000 de barili de țiței pe zi. Cei de la Bankers Petroleum au în plan forarea a 170 de sonde pe an, scopul fiind majorarea producției la aproape 50.000 de barili pe zi până în 2020.

"Bankers Petroleum este o investiție cu risc mic, capabilă să-și asigure un nivel de producție predictibil și în creștete, bazându-se pe rezerve și resurse semnificative", spune Darren Engels, analist, la FirstEnergy, firmă de analiză financiară care recomandă cumpărarea de acțiuni Bankers Petroleum.

Acțiunile companiei au un potențial de apreciere de peste 20% față de actuala cotație de pe bursa canadiană, potrivit unui sondaj organizat de Bloomberg la care au participat 17 analiști. 14 dintre aceștia au recomandat cumpărarea de acțiuni Bankers Petroleum, trei au susținut păstrarea acestora și nu a existat nici o recomandare de vânzare.

Parteneriat cu Royal Dutch Shell

Petromanas Energy, cu sediul tot în Calgary, are un parteneriat cu cea mai mare companie petrolieră europeană, Royal Dutch Shell, care prevede prospectarea și explorarea după noi câmpuri petroliere în Albania, a cărei geologie este similară cu cea a sudului Italiei, unde se află câteva dintre cele mai mari perimetre de hidrocarburi ale Europei.

Forajul de către Petromanas a două sonde de explorare a dus la descoperirea a circa 375 de milioane de bariki de țiței, iar o a treia este în curs de forare. Compania deține 25% din drepturile aferente concesiunii la care este partener al Royal Dutch Shell.

"Ceea ce se întâmplă în Albania este un bun exemplu cu privire la oportunitățile care apar atâta timp cât prețul petrolului se menține în jurul valorii de 100 de dolari pe baril. Dacă prețul rămâne în zona asta, va schimba geografia mondială a țițeiului. Se întâmplă deja în Albania, dar și în alte regiuni ale Europei", conchide Wesley Clark.

Ce vrăji a mai făcut generalul meu

În iulie 2012, premierul Victor Ponta l-a prezentat la Guvern pe Wesley Clark, anunţând că acesta a acceptat să îl consilieze pe probleme strategice, de securitate şi economie. Executivul a precizat că Wesley Clark va avea statut de consilier onorific, nu va fi remunerat şi nu va participa la şedinţele de guvern.

„Lucrez în sectorul energetic, în sectorul mineralelor și în sectorul combustibililor biologici. Cred că pot să vin cu o experiență importantă pentru aceste domenii, cred că voi putea atrage investitori și voi stimula creșterea economică a României”, declara atunci generalul Clark, la Antena 3.

În toamna trecută, au apărut informații potrivit cărora compania americană United Global Resources (UGR), al cărei preşedinte şi co-fondator este generalul Wesley Clark, consilier onorific al premierului Victor Ponta, este interesată să investească în reluarea activităţii miniere la Remin Baia Mare, aflată în insolvenţă.

Pro-Obama, pro-regenerabile

Pe de altă parte, pe lângă multe alte funcții deținute în organizații de lobby, think-tank-uri și comitete politice, de orientare democrată și ecologistă sau dedicate chestiunilor de securitate, Wesley Clark este membru în numeroase consilii de administrație și conduceri executive de companii care au ca obiect de activitate producția de energie „verde”.

În 2012, compania canadiană Envidity, unde Clark este atât chairman, cât și CEO, a solicitat o licență de explorare guvernului din Kosovo, intenția canadienilor fiind aceea de a dezvolta un proiect de producție de combustibil sintetic obținut din cărbune. Wesley Clark a condus campania NATO împotriva sârbilor din Kosovo din 1998-1999.

Wesley Clark este unul dintre cei mai importanți și mai vocali susținători ai strategiei administrației Obama, de sprijinire masivă a tuturor componentelor sectorului energiei „verzi” prin subvenții, investiții și credite de stat. Această strategie a fost aspru criticată în ultimii ani, după ce mai multe proiecte finanțate masiv de statul american au dat faliment.

 

Tag Cloud