Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri03292024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Gaze de șist: Lituania devine mai "prietenoasă" cu fracturarea hidraulică, după anexarea Crimeei de către Rusia

Gaze de șist: Lituania devine mai "prietenoasă" cu fracturarea hidraulică, după anexarea Crimeei de către Rusia

Chevron Gazprom BUN

Lituania, 100% dependentă de importurile de gaze naturale din Rusia, ia în calcul reluarea licitațiilor pentru acordarea de licențe de explorare și exploatare a gazelor de șist, precum și instituirea unei perioade de grație de 3-4 ani, în care producția de hidrocarburi neconvenționale să fie scutită de taxe. Asta după ce, în octombrie anul trecut, americanii de la Chevron au renunțat la o concesiune de gaze de șist deținută în Lituania după ce autoritățile de la Vilnius au înăsprit legislația de mediu, iar Parlamentul lituanian a luat în discuție o propunere de majorare a taxei pe veniturile obținute din exploatarea gazelor de șist de la 15% la 40%.

Comitetul Strategic pentru resurse naturale al guvernului lituanian a decis ca, în primii trei-patru ani de la demararea activităților de exploatare, veniturile obținute din producția de gaze de șist să fie scutite de taxe, a declarat ministrul Mediului de la Vilnius, Valentinas Mazouronis. De asemenea, în mai sau iunie, guvernul va anunța o nouă licitație pentru acordarea de licențe de explorare și exploatare a gazelor de șist, pentru perimetre situate în vestul țării.

Ministerul lituanian al Mediului a primit sarcina de a elabora un mecanism de taxare prin care producția de gaze de șist să fie scutită de taxe în primii trei-patru ani de la demararea exploatării, urmând ca, ulterior, cota de impozitare să fie de 15%, a spus Mazouronis.

"Comitetul Strategic a cerut ministerului să creeze un mediu legislativ atractiv pentru investitorii străini. Urmând exemplul Poloniei, Lituania va oferi o scutire de taxe pentru producția de gaze de șist", a declarat ministrul.

Legislație modificată în colaborare cu americanii

Comitetul Strategic a mai decis să modifice sistemul de impozitare a veniturilor din producția de petrol. În prezent, cotele de impozitare merg de la 2% la 20%, în funcție de nivelul de producție și maturitate al zăcămintelor exploatate, iar Comitetul a propus instituirea unei cote unice de 12%.

Data anunțării noii runde de licitație pentru concesiuni de gaze de șist nu a fost încă bătută în cuie, întrucât guvernul trebuie în continuare să convingă comunitățile locale din zonele unde ar urma să se foreze că aceste activități sunt în beneficiul lor. În plus, trebuie văzut dacă există potențiali investitori interesați, a mai arătat Mazuronis.

Institutul Geologic de Stat al Lituaniei a elaborat deja un set de proiecte de reglementări noi privind termenii și condițiile licitațiilor pentru concesiuni, clasificarea resurselor de hidrocarburi, precum și procedurile de evaluare a impactului asupra mediului și normele de mediu aferente activităților de explorare și exploatare.

Specialiștii Institutului au urmat, în acest scop, cursuri de perfecționare în Statele Unite, în vaza unui acord Lituania-SUA privind colaborarea tehnică în domeniul dezvoltării hidrocarburilor neconvenționale.

Chevron a renunțat anul trecut

În octombrie anul trecut, americanii de la Chevron au renunțat la o concesiune de gaze de șist deținută în Lituania, pe care ar fi urmat să înceapă lucrări de explorare, după ce autoritățile de la Vilnius au înăsprit legislația privind evaluarea impactului asupra mediului și exigențele de protecție a acestuia pentru proiectele de dezvoltare de hidrocarburi neconvenționale efectuate prin metoda fracturări hidraulice, iar Parlamentul lituanian a luat în discuție o propunere de majorare a taxei pe veniturile obținute din exploatarea gazelor de șist de la 15% la 40%.

Anunțul deciziei celor de la Chevron a venit atunci într-un moment dificil pentru guvernul lituanian, aflat în mijlocul unor negocieri grele cu Rusia pentru semnarea unui nou contract pe termen lung pentru furnizarea de gaze naturale.

Lituania este 100% dependentă de importurile de gaze de la gigantul rus Gazprom. Estimările oficiale arată că subsolul Lituaniei ar putea conține între 30 și 50 de miliarde de metri cubi de gaze de șist. Gazprom a livrat în 2012 statului baltic o cantitate totală de 3,3 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Licitația privind concesiunea de gaze de șist la care Chevron a anunțat că renunță a fost organizată de către fostul guvern de la Vilnius ca parte a unei strategii agresive de reducere a dependenței totale a țării de importurile de gaze din Rusia. Noul executiv instalat între timp, condus de premierul Algirdas Butkevicius, a promis că va avea o abordare mai „pragmatică” în relația cu Moscova.

Rusia s-a arătat însă inflexibilă la negocierile pentru semnarea unui nou contract pe termen lung de furnizare de gaze naturale către Lituania, care urmează să expire în 2015. Partea lituaniană s-a plâns că, în condițiile contractului aflat încă în vigoare, plătește cu 30% mai mult decât orice alt stat european. Președintele Dalia Grybauskaite a declarat că clauzele formulate de Moscova sunt cu totul inacceptabile, în vreme ce premierul Butkevicius a ajuns chiar să sugereze că Rusia poartă un adevărat „război comercial” împotriva țării sale.

Sistem de conducte controlat de ruși

În februarie anul acesta, monopolul rus de stat Gazprom a comunicat Lituaniei că acceptă să implementeze reglementările europene cu privire la separarea activităților de producție de cele de transport în domeniul energetic, ceea ce înseamnă că rușii urmează să își vândă participația deținută la sistemul lituanian de conducte de transport gaze naturale.

Lituania, care este complet dependentă de importurile de gaze naturale din Rusia și plătește printre cele mai mari prețuri din Europa pentru livrările Gazprom, negocia de ceva timp reînnoirea contractelor cu rușii, iar legislația UE privind liberalizarea piețelor de gaze constituia un obstacol în calea ajungerii la un acord.

Anterior, guvernul de la Vilnius anunțase că intenționează să răscumpere participațiile deținute la sistemul național de conducte de transport gaze naturale, Amber Grid, de către Gazprom și de către compania germană E.ON, pentru a recăpăta controlul asupra rețelei, privatizată cu 10 ani în urmă. Recent,

Amber Grid a fost separată anul trecut de compania de stat lituaniană de gaze Lietuvos Dujos. E.ON și Gazprom dețin participații similare la ambele companii, de 38,9%, respectiv 37,1%, iar statul lituanian controlează câte 17,7% din fiecare.

Meciuri cu Gazprom

Cei de la E.ON au susținut guvernul de la Vilnius la finalul lunii ianuarie, votând pentru declanșarea unei proceduri de arbitraj internațional contra Gazprom pe tema prețurilor la importurile de gaze naturale, după ce Lietuvos Dujos a anunțat că nu a reușit să obțină prin negocieri reducerea acestora.

Gazprom se află sub investigație din partea autorităților europene din septembrie 2012, fiind acuzată de prețuri excesive și de blocarea concurenței în sectorul de gaze. Luna trecută, rușii au anunțat că vor ca ancheta să se finalizeze printr-un acord obținut pe cale amiabilă, adăugând însă că nu își vor modifica sistemul de prețuri practicate pentru clienții din Europa de Est.

Argumentul rușilor este acela că contractele pe termen lung, cu prețuri indexate la evoluțiile cotațiilor internaționale la țiței, pot fi mai ieftine decât achizițiile imediate de pe piețele spot, unde prețurile cresc foarte mult atunci când survin crize de aprovizionare.

Și letonii vor să se protejeze

Guvernul letonian ia în calcul cumpărarea participației de 47,2% din acțiuni deținută de E.ON la monopolul local de gaze Latvijas Gaze, nemții intenționând să iasă de pe toate piețele baltice. Compania importă, transportă și vinde gaze în Lituania. Gazprom controlează 34% din acțiunile companiei, iar traderul de gaze Itera Latvija – 16%.

"Luăm în considerare toate opțiunile, inclusiv pe aceea ca statul să cumpere acțiunile E.ON. Nu vrem ca aceste acțiuni să cadă în mâinile Gazprom", a declarat ministrul Economiei, Vjaceslavs Dombrovskis, adăugând că guvernul de la Riga ar putea lua o decizie în această chestiune la începutul lunii mai.

Latvijas Gaze deține și operează una dintre cele mai mari facilități de înmagazinare subterană de gaze naturale, Incukalns, cu o capacitate de stocare de 2,3 miliarde de metri cubi. Compania este listată la bursa sin Riga și are o capitalizare de peste 370 de milioane de euro.

Gigantul german E.ON controlează și 33,66% din monopolul similar pe gaze al Estoniei, Eeesti Gaas, nemții intenționând să renunțe la business-ul și activele deținute în statele baltice.

Tag Cloud