Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu03282024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Gigantul petrolier Repsol, noi investiţii la Târgovişte

Gigantul petrolier Repsol, noi investiţii la Târgovişte

Repsol sediu

Gigantul petrolier spaniol Repsol, partener de explorare al OMV Petrom în patru perimetre onshore din sudul Carpaţilor Meridionali şi al Carpaţilor de Curbură, a hotărât recent să majoreze prin aport în numerar capitalul social al Repsol Târgovişte cu 27,3 milioane de lei, indică un document al companiei, consultat de Energy Report.

Astfel, capitalul social al Repsol Târgovişte a fost majorat de la 127.529.020 de lei la 154.829.020 de lei, prin aport în numerar.

“Majorarea capitalului social s-a efectuat prin vărsarea sumei de 23.300.000 lei în conturile bancare ale societăţii”, se arată în document.
Asociaţii companiei sunt Repsol Exploracion cu o deţinere de 99,9% şi Repsol SA cu 0,1%.


În februarie 2013, Repsol a semnat cu OMV Petrom un contract farm-out (de transfer al drepturilor derivate din acordurile de concesiune petrolieră) prin care Repsol cumpăra o participaţie de 49% pentru zona cu adâncime mai mare de 2.500 - 3.000 de metri a perimetrelor onshore de explorare Băicoi V, Târgovişte VI, Piteşti XII şi Târgu Jiu XIII. Parteneriatul s-a făcut pentru evaluarea potenţialului de hidrocarburi al celor patru perimetre.

Cele două mari companii evaluează împreună datele obţinute în cadrul programului de seismică deja derulat pentru a determina oportunităţile de foraj de explorare. La semnarea contractului, OMV şi Repsol estimau că investiţiile pe doi ani pentru forajul de explorare din zonele amintite se pot ridica la 50 de milioane de euro.

OMV Petrom mai are astfel de parteneriate cu ExxonMobil, datând din 2008, şi cu Hunt Oil, din 2010. În plus, austriecii mai au parteneriate de explorare şi/sau producţie încheiate cu grupul Repsol în Libia şi Bulgaria.


Repsol este o companie integrată de ţiţei şi gaze, prezentă în peste 30 de ţări, cu peste 23.000 de angajaţi.

Tag Cloud