Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri10112024

Last updateThu, 10 Oct 2024 7pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Piete Internationale Rafinăriile europene prinse între ciocanul importurilor de benzină din SUA și nicovala influxului de motorină din Rusia

Rafinăriile europene prinse între ciocanul importurilor de benzină din SUA și nicovala influxului de motorină din Rusia

20130521 - Rafinarii europene

Nori negri se strâng asupra rafinăriilor europene. În timp ce în România, guvernanții refuză să accepte închiderea de rafinării neprofitabile și să recunoască problemele ridicate de marjele de profitabilitate reduse (negative chiar) pentru industrie, Europa se pregătește de un nou val de închideri de rafinării. Motivul: piața europeană este "invadată" de motorină rusească dinspre est și de benzină americană dinspre vest. Singurii câștigători ai acestei evoluții sunt șoferii, care vor beneficia de prețuri mai reduse la combustibili, ca urmare a concurenței sporite.

Potrivit Wall Street Journal, ritmul mai scăzut decât cel anticipat de creștere a economiei Rusiei este principalul motiv al unui influx de motorină pe piața europeană care va conduce foarte probabil la un nou val de închideri de rafinării pe Bătrânul Continent. Deja, rafinăriile europene se află sub presiunea cererii autohtone sub așteptări, ca urmare a intrării UE în cel de-al șaselea trimestru de recesiune, ceea ce le reduce volumul de vânzări și marjele de profit. În ultimii patru ani, cel puțin 16 mari rafinării europene și-au închis porțile sau și-au anunțat intențiile în acest sens. Numărul acestora va crește în viitor, în special ca urmare a majorării exporturilor de motorină ale Rusiei. Într-un singur an, Rusia și-a majorat cantitatea de motorină exportată în Nord-Estul Europei numai, prin Marea Baltică, de la 300.000 de barili pe zi la 500.000 de barili pe zi, potrivit ESAI Energy LLC, o firmă de consultanță în energie.

Cerere în scădere, ofertă în creștere

Presiunea pe piața europeană a combustibililor este dublă, cererea în scădere cuplată cu o ofertă în creștere conducând la o diminuare a prețului motorinei de la 946 la 865,75 dolari pe tonă. Marja de profitabilitate a rafinăriilor a scăzut drept urmare de la 17,10 la 14,83 dolari pe barilul de motorină rafinat.

Veniturile din producția de motorină sunt extrem de importante pentru procesatori, ele având menirea de a compensa pierderile înregistrate pe producerea de alte componente cu un preț mai volatil. "Când importurile de motorină cresc prea mult profiturile rafinăriilor sunt sub o puternică presiune", a declarat Andrew Reed, senior analist la ESAI. În opinia acestuia 2013 va fi un an mult mai puțin profitabil decât 2012, iar 2014 va fi un an și mai prost.

De la ruși vine ploaia… de motorină

Investițiile recente din rafinăriile din Rusia le-a îmbunătățit acestora atât capacitatea, calitatea produselor, cât și marja de rafinare, făcând posibil exportul de motorină direct pe piața europeană, susține și un raport din această lună al UKPIA, companie de brokeraj care din Marea Britanie. Până în prezent, motorina rusească trebuia prelucrată suplimentar pentru a putea fi exportată în UE, neîndeplinind standardele europene. 

Rafinăriile europene: fie se închid, fie investesc

Massimo Vacca, șeful departamentului de relații cu investitorii al Saras SpA, unul dintre cei mai mari procesatori italieni, a declarat că va urmări cu atenție impactul importurilor din Rusia asupra marjelor, deși va fi dificil să-ți formeze o opinie coerentă atât timp cât marjele au tendința de a se micșora sensibil în timpul verii, din cauza cererii scăzute de combustibil folosit în scopul încălzirii.

"Cererea se află pe o curbă descendentă,iar importurile pe una ascendentă. Efectul asupra motorinei este același, nu există nicio diferență care este tendința mai pronunțantă. Concluzia este una singură: rafinăriile europene sunt sub o puternică presiune. Au de ales: fie se închid, fie investesc", afirmă Vacca. În 2012, Saras a raportat o pierdere de 90,1 milioane de euro, în principal din cauza marjelor scăzute de rafinare.

Per total, închiderile de rafinării recente au contribuit la scăderea capacității de distilare cu 1,6 milioane de barili, aproximativ 10% din capacitatea totală a statelor europene membre ale OECD înregistrată în 2008.

Americanii exportă odată cu democrația și benzina

Singura veste bună este că oricum Europa are deficit de motorină, ca urmare a structurii de producție deficitare a rafinăriilor ei, construite cu decenii ân urmă, și care în continuare produc benzină în exces și motorină insuficientă. Totuși, majorarea importurilor din Rusia se suprapune unei majorări considerabile a capacităților de rafinare din Orientul Mijlociu, unde investițiile în rafinării au fost considerabile în ultimii ani. Drept urmare, în viitorul apropiat în statele arabe vor deține cele mai moderne și performante rafinării din lume, care vor exporta la rândul lor probabil motorină și benzină în Europa.

Nici în ceea ce privește benzina, rafinăriile europene nu primesc vești bune. Jason Gammel, șeful diviziei de cercetareîn petrol și gaze la Macquarie, susține că SUA și-a majorat constant în ultimii ani exporturile de benzină în Europa. "Europenii sunt prinși între ciocan și nicovală, între importul de benzină de vest și importul de motorină de la ruși. Când oferta crește, iar cererea scade, rezultatul nu poate fi decât unul singur: o profitabilitate mai scăzută", a explicat Gammel.

Tag Cloud