Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri03292024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Brazilia suferă un semieșec la o licitație petrolieră majoră, după ce a întărit rolul statului în sectorul extractiv ca urmare a protestelor de stradă

Brazilia suferă un semieșec la o licitație petrolieră majoră, după ce a întărit rolul statului în sectorul extractiv ca urmare a protestelor de stradă

Brazil Oil Auction.JPEG-0e48b

Gigantul energetic Petrobras, controlat de statul brazilian, și-a adjudecat la licitație, în consorțiu cu companii europene și chineze, concesiunea celui mai mare câmp petrolier al Braziliei. Consorțiul respectiv a fost însă singurul care a participat la licitația organizată de guvernul brazilian, iar prețul de adjudecare a fost cel minim impus prin prospectul de licitație, ceea ce a transformat întreaga procedură într-un semieșec, ce aruncă un văl de îndoială asupra planurilor Braziliei de a deveni o putere petrolieră mondială prin dezvoltarea câmpurilor offshore de hidrocarburi din apele sale teritoriale.

Licitația, care s-a desfășurat într-un hotel de lux de pe o plajă din Rio de Janeiro, a fost marcată de protestele violente ale câtorva sute de brazilieni, care se opun cedării resurselor naționale în administrarea unor corporații străine. Protestatarii au răsturnat un car de reportaj al unei televiziuni și l-au folosit drept baricadă în confruntările cu polița și armata, care au ripostat cu bastone, gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene.

Procedura a stârnit un interes mult mai mic din partea companiilor multinaționale de petrol și gaze decât sperau autoritățile braziliene. Cu toate că guvernul a dat asigurări că zăcămintele scoase la concurs sunt mai mult decât substanțiale, iar riscurile dezvoltării lor – minore, multe companii de top din industria mondială de profil, cum ar fi Exxon Mobil, Chevron sau BP, au decis să nu participe.

Nu s-a licitat practic deloc

Agenția națională braziliană de reglementare și supraveghere a sectorului petrolier, ANP, se aștepta ca cel puțin 40 de companii să participe la licitație. În schimb, doar 11 s-au înscris formal pentru procedură și numai 5 au licitat propriu-zis. "O licitație presupune concurență. Devreme ce n-a existat nici un fel de concurență, înseamnă că guvernul a eșuat", a declarat parlamentarul brazilian Carlos Sampaio.

Guvernul brazilian se așteaptă să încaseze venituri totale de 400 de miliarde de dolari din exploatarea câmpului petrolier offshore Libra pe o perioadă de 30 de ani. Potrivit declarațiilor oficiale, acești bani ar urma să fie utilizați pentru servicii publice de educație și sănătate, necesare pentru a mai reduce din inegalitatea accentuată de venituri dintre săracii și bogații Braziliei.

Consorțiul care și-a adjudecat câmpul petrolier offshore Libra este format din Petrobras (40% din drepturi), Total și Royal Dutch Shell (câte 20%), precum și companiile chinezești, CNOOC Ltd și China National Petroleum Corp (câte 10%).

Termeni deloc încurajatori

Rezervele recuperabile de țiței din perimetrul Libra sunt estimate între 8 și 12 miliarde de barili. Dacă aceste estimări se confirmă, asta înseamnă dublarea rezervelor totale de petrol ale Braziliei. Cantitatea ar fi suficientă pentru satisfacerea consumului total mondial de petrol pe o perioadă de aproape două luni.

Acordul semnat de guvernul brazilian cu consorțiul câștigător prevede că Brazilia va încasa 41,65% din profiturile nete rezultate din vânzarea petrolului, după deducerea costurilor investiționale. De asemenea, companiile datorează în total un avans de 6,88 miliarde dolari, care trebuie plătit pentru finalizarea deal-ului. Acești termeni contractuali reprezintă minimul legal și au fost stabiliți dinainte de organizarea licitației, fapt care, potrivit analiștilor, explică interesul slab manifestat de giganții petrolieri mondiali față de procedură.

Aceștia spun că, în pofida potențialului uriaș al zăcămintelor petroliere offshore ale Braziliei, multe companii multinaționale de profil au preferat să stea pe margine, ca urmare a modificărilor legislative recente adoptate de autoritățile braziliene, despre care consideră că reduc prea mult profiturile operatorilor și acordă prea multă putere de control statului și companiei controlate de acesta, Petrobras.

Statul vrea mai mult control

Astfel, printre altele, Brazilia a înființat o nouă companie de stat, PPSA, special pentru administrarea zăcămâmtului de la Libra. Aceasta este responsabilă cu preluarea de la operatorii concesiunii a cantității din producția de țiței de la Libra care revine de drept guvernului și cu valorificarea acesteia. Pe lângă asta, PPSA va avea drept de veto asupra deciziilor manageriale ale consorțiului câștigător. Potrivit estimărilor inițiale, dezvoltarea câmpului offshore va necesita investiții de circa 50 de miliarde de dolari.

Cu toate că rezultatul licitației este dezamăgitor pentru guvern, statul brazilian va beneficia de 85% din veniturile rezultate din dezvoltarea Libra, pe întreaga perioadă de exploatare a zăcământului, sub formă de taxe sau angajamente sociale și de cercetare asumate de consorțiul care urmează să îl opereze, a declarat președintele Braziliei, Dilma Rousseff, după anunțarea rezultatului licitației.

"Astfel de tentative de întărire a controlului asupra deciziilor investitorilor va face și mai dificilă atragerea acestora în proiecte de parteneriate public-privat necesare pentru marile proiecte vizate de Rousseff, cum ar fi linii ferate de mare viteză, porturi, autostrăzi și aeroporturi. Percepția asupra Dilmei Rousseff s-a înrăutățit foarte mult, investitorii consideră că reglementările braziliene sunt foarte arbitrare", spune Aldo Musacchio, profesor la Harvard Business School și specialist în companii braziliene.

Ceartă pe redevențe

În urmă cu câteva luni s-a derulat un adevărat scandal între autoritățile centrale braziliene și cele regionale pe tema redevențelor petroliere. Astfel, guvernul central și regiunile cu activitate petrolieră mai redusă doreau schimbarea sistemului de redistribuire a redevențelor într-unul mai egalitarist, până atunci grosul fiind încasat de către zonele cu cele mai mari exploatări de țiței. În replică, cele mai importante regiuni petroliere au atacat modificarea legislativă la Curtea Supremă a Braziliei.

Lucrurile au luat o cu totul întorsătură în urma protestelor masive de stradă din vara aceasta, când sute de mii de brazilieni au ieșit în stradă acuzând corupția guvernamentală, calitatea slabă și prețul ridicat al serviciilor publice, precum și cheltuielile masive de bani publici destinate organizării Campionatului Mondial de fotbal de anul viitor.

În replică, guvernul a dat o lege care stipulează că toți banii încasați din redevențe pe producția de țiței din zăcăminte noi vor fi destinați finanțării învățământului și sănătății, respectiv 75% pentru educație și 25% pentru sistemul sanitar. Autoritățile din Brazilia se așteaptă pentru anul viitor la încasări de 800 de milioane de dolari din aceste redevențe. De asemenea, guvernul brazilian a dublat redevențele din sectorul minier vara aceasta, de la 2% la 4%.

Tag Cloud