Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu03282024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Fostul ambasador al SUA, Mark Gitenstein, revine la ocupația de bază: expert în lobby. Se va ocupa inclusiv de România, la o firmă specializată în minerit. UPDATE: Vrea și în Comitetul Reprezentanților la Fondul Proprietatea

Fostul ambasador al SUA, Mark Gitenstein, revine la ocupația de bază: expert în lobby. Se va ocupa inclusiv de România, la o firmă specializată în minerit. UPDATE: Vrea și în Comitetul Reprezentanților la Fondul Proprietatea

mark gitenstein BUN

Fostul ambasador SUA la Bucureşti Mark Gitenstein candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea (FP), fiind primul înscris pe lista de candidaţi pentru alegerile care vor avea loc în data de 25 aprilie.

El a fost propus de fondul de investiţii Emerging Markets Country Fund, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Fondului Proprietatea.

Candidaţii se pot înscrie până pe data de 3 aprilie.

Acţionarii Fondului Proprietatea urmează să aleagă pe 25/26 aprilie doi noi membri în Comitetul Reprezentanţilor, având în vedere că mandatele lui Sorin Mîndruţescu (preşedintele Comitetului şi şeful Oracle) şi Cristian Buşu expiră pe 29 septembrie. Mandatele noilor membri ar urma să înceapă pe 30 septembrie.

Comitetul Reprezentanţilor supraveghează activitatea administratorului Fondului Proprietatea, compania americană Franklin Templeton.

Ceilalţi trei membri sunt reprezentanţi ai celor mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea.

Cel mai mare acţionar al FP, Elliottt Associates, este reprezentat de Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, şi de Piotr Rymaszewski, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor Octava NFI din Polonia.

City of London, al doilea cel mai mare acţionar al Fondului, este reprezentat în Comitet de Julian Rupert Francis Healy.

Revine la profesia de bază

Fostul ambasador al Statelor Unite la București, Mark Gitenstein, s-a realăturat, la Washington, firmei americane și internaționale de avocatură Mayer Brown, în postura de consilier special pe lângă departamentul care se ocupă de relațiile cu guvernele și de comerțul global. Potrivit informațiilor de pe site-ul firmei, portofoliul Mayer Brown este compus mai ales din deal-uri legate de proiecte miniere din întreaga lume, atât în domeniul exploatării cărbunelui, cât și a aurului, precum și a cuprului și a altor metale neferoase. 

„Suntem încântați să-l primim înapoi pe Mark în firmă. Lunga și distinsa sa carieră, atât ca funcționar public, cât și în mediul privat, a fost caracterizată de pricepere, dedicare și integritate. Aceste calități, laolaltă cu cunoașterea pe care a dobândit-o și cu relațiile pe care și le-a făcut în timpul mandatului de ambasador în România, sunt de natură să aducă multă valoare adăugată clienților care intenționează să își stabilească sau să își extindă relațiile de afaceri în acea parte a lumii”, a declarat președintele Mayer Brown, Paul Theiss.

La rândul său, Gitenstein a spus că se bucură că are oportunitatea de a lucra din nou cu avocații de la Mayer Brown, pentru a le furniza clienților acestora „consiliere strategică” și „soluții creative” la provocările cu care se confruntă în afacerile lor.

„Oportunitățile comerciale abundă în România și în întreaga Europă Centrală și de Est, iar experiența și contactele mele din regiune îi pot ajuta pe clienți să profite de ele”, a subliniat fostul ambasador.

Expert în relații cu guvernul

Ca ambasador al SUA la București, Mark Gitenstein a încurajat, printre altele, o implicare mai mare a sectorului privat în cadrul întreprinderilor de stat, inclusiv prin introducerea unui cod de guvernanță corporativă pentru acestea, spune firma.

„De remarcat că acordul dintre SUA și România privind scutul antirachetă a fost negociat și semnat în timpul mandatului lui Gitenstein. În 2012, președintele României, Traian Băsescu, l-a decorat pe Mark Gitenstein cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai mare distincție civilă a țării”, se arată în comunicatul celor de la Mayer Brown.

Înainte de a-și prelua postul de ambasador, Gitenstein a lucrat timp de două decenii la Mayer Brown, începând cu anul 1989, ocupându-se în principal de chestiuni legate de relațiile cu guvernul. A oferit consultanță corporațiilor pe probleme de strategie legislativă, a monitorizat și a redactat proiecte legislative în beneficiul clienților corporativi și i-a consiliat în chestiuni de politică antitrust, infracționalitate corporativă și controverse legate de răspunderea civilă.

„Sunt nerăbdător să lucrez alături de Mark pe o serie întreagă de spețe legate de politicile guvernamentale. Expertiza sa aprofundată în probleme legate de barierele de acces pe diferite piețe, în special în Europa de Est,  le va fi de mare folos clienților noștri, care au interese de business tot mai mari în aceste țări”, a spus Mickey Cantor, partener al Mayer Brown din cadrul departamentului unde va lucra Gitenstein. Cantor a deținut funcția de secretar de stat pentru Comerț și reprezentant pentru Comerț al Statelor Unite în administrația condusă de președintele Bill Clinton.

Specializați în minerit

Potrivit informațiilor de pe site-ul firmei, portofoliul Mayer Brown este compus mai ales din deal-uri legate de proiecte miniere din întreaga lume, domeniu în care casa de avocatură a dobândit și recunoaștere internațională.

Printre ultimele în care au fost implicați cei de la Mayer Brown se numără cel legat de dezvoltarea minei de cupru de la Boseto din Botswana, operată de australienii de la Discovery Metals Limited.  

În martie 2011, Mark Gitenstein a criticat dur, public, la Bursa de Valori Bucureşti, întârzirea reformelor din sectorul energetic românesc.

„În domeniul energetic aveţi nevoie de 10 miliarde de dolari pentru a modernciza sectorul. Acest lucru nu poate fi realizat doar cu veniturile obţinute din taxe şi nu atâta timp cât aceste active aparţin unor întreprinderi de stat conduse de oameni lipsiţi de experienţă, apropiaţi de mediul politic, care iau decizii nu în funcţie de ceea ce este mai bine pentru companie, ci în funcţie de interesele proprii”, a spus Gitenstein.

„Efortul actual de reorganizare a companiilor energetice de stat în doi campioni energetici naţionali, în loc să se analizeze opţiunea de a le privatiza total sau parţial, este nu doar un mod ineficient de utilizare a unor resurse valoroase. Aşa cum am spune în America, acesta este un efort de <rearanjare a şezlongurilor de pe Titanic>, pentru că nu ia în considerare problema fundamentală a companiilor energetice de stat - faptul că nu sunt administrate cu adevărat ca nişte afaceri”, a adaugat el.

Gitenstein a cerut şi liberalizarea pieţei energiei.

„Înţeleg îngrijorarea cu privire la impactul privind consumatorii individuali, mai ales asupra celor aflaţi sub pragul sărăciei, însăputeţi aborda acest aspect apelând la o reglementare eficientă aşa cum facem noi în SUA şi acordând subvenţii categoriilor sociale celor mai defavorizate”, conchidea fostul ambasador.

Tag Cloud