Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu12052024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Diaconu, Auchan: Cu 32 de centre comerciale, puterea de negociere cu distribuitorii de curent creşte

Diaconu, Auchan: Cu 32 de centre comerciale, puterea de negociere cu distribuitorii de curent creşte

Auchan

Printre factorii care pot atrage chiriaşii într-un centru comercial se numără, pe lângă traficul mare de cumpărători sau chiria mică, şi factura redusă la electricitate sau gaz.

Or, într-un fel îşi negociază preţurile marii consumatori şi cu totul altfel micii consumatori. Centrele comerciale mari sunt extrem de energivore, astfel că aceste facturi sunt luate serios în calcul atât de chiriaşi cât şi de proprietarii centrelor comerciale.

O mare problemă este însă aceea că nu putem vorbi despre o reglare total liberă a preţurilor, atâta timp cât există preţuri reglementate, la producător. Există însă posibilitatea de negociere cu distribuitorii.

“Avem un volum care ne permite să purtăm negocieri din marja distribuitorilor. Când ai 32 de mari centre comerciale, puterea de negociere cu distribuitorii creşte”, a declarat Tatian Diaconu, directorul general al Immochan.

Din această mare reţea pe care francezii o au în România, cam jumătate sunt în proprietatea retailerului. Francezii au însă în vedere extinderea prin cumpărarea de spaţii.

“Suntem şi al patrulea angajator privat din România”, a amintit pe de altă parte Frederic Bellon, director general al Auchan România, vrând să scoată în evidenţă faptul că Auchan este una dintre marile companii care activează pe piaţa locală.

Şi pentru a face mai suportabilă factura la energie, o altă modalitate de reducere este aceea a modului de construire a imobilului. “Încă de la deschiderea centrului din Crângaşi din anii trecuţi, am început să ne concentrăm mai mult pe ridicarea de centre comerciale verzi. Gândim o clădire prin ceea ce va consuma în 10 ani, chiar dacă investiţiile iniţiale pot să difere de investiţiile într-o clădire care nu este verde”, a adăugat Diaconu.

Compania a inaugurat zilele trecute Auchan Drumul Taberei (foto), după o investiţie de 60 milioane de euro, pe o parte din fosta platformă industrială Tricodava. Francezii au pornit investiţia din sectorul 6 cu certificarea Breeam Gold la partea de design, o certificare care vrea să dea seama de eficienţa energetică a hipermarketului.

 

Tag Cloud