Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Wed08212019

Last updateTue, 18 Jun 2019 8pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Despre ipocrizie: New York-ul, deși a interzis fracturarea hidraulică, și-a tras conductă prin care aduce gaze de șist din Pennsylvania

Despre ipocrizie: New York-ul, deși a interzis fracturarea hidraulică, și-a tras conductă prin care aduce gaze de șist din Pennsylvania

 59701185 59701184Dezbaterea pe tema gazelor de șist este plină de ipocrizie, discursurile pro și contra fiind împănate cu cuvinte mari precum interesul național sau salvarea ecosistemului. S-a creat un adevărat limbaj de lemn pe marginea acestui subiect. În practică însă, lucrurile stau cu totul altfel, considerentele economice primând mai peste tot.

Ultimul exemplu de ipocrizie este dat de New York. Deși se numără printre statele care au interzis fracturarea hidraulică, New York-ul construiește o conducă care urmează a-l alimenta cu gaze de șist ieftine produse în Pennsylvania, provenind din uriașul câmp cunoscut sub numele de Marcellus.

Potrivit Financial Times, districtul Meatpacking din New York a devenit în ultimul deceniu un adevărat magnet, atrăgând investitori în domenul imobiliar, comercianți care și-au construit propriile buticuri și hotelieri. Un alt centru turistic al districtului este parcul High Line, în apropierea căruia, pe 1 noiembrie va fi inaugurată prima conductă de gaze construită în ultimii 40 de ani de primărie, plasată ironic, lângă Muzeul de Artă Renzo Piano, aflat în construcție.

Conducta arată cum boom-ul gazelor de șist din zona rurală a SUA transformă marile zone metropolitane. În prezent, New York-ul folosește păcura ca materie primă pentru instalațiile de încălzire, iar tranzacțiile cu aceasta se fac direct la bordul tank-urilor din celebru său port. Paradoxal însă, cel puțin pentru adversarii gazelor de șist din New York, considerentele ecologice și economice duc la o reorientare către folosirea gazului ca materie primă.

Motivațiile ecologiste și economice ale primarului Bloomberg

Primarul Michael Bloomberg a făcut din îmbunătățirea calității aerului new-yorkezilor un obiectiv personal, ceea ce a ridicat importanța folosirii gazului ca materie primă pe agenda sa. Motivul, gazul este mai puțin poluant decât petrolul, iar câteva sute de mile mai spre vest, zăcământul Marcellus deține un record de majorare a producției de gaze, fapt care duce și la ieftinirea acestora relativ la produsele petroliere.

Conducta, în valoare de 1,2 miliarde de dolari, construită de Spectra Energy, firmă cu sediul în Houston, ar urma să alimenteze Manhattan-ul cu peste 800 de milioane de metri cubi de gaz pe zi, gaz transportat peste râul Hudson. Volumul de gaz este suficient pentru încălzirea a nu mai puțin de 2 milioane de gospodării new-yorkeze, care astfel, vor putea achita prețuri mici pentru o resursă cu exploatarea căreia, de altfel, nu sunt de acord.

O alta companie americană, Williams, a propus prelungirea conductei existente Transco până în Brooklyn, iar norvegienii de la Liberty Natural Gas and Höegh LNG doresc să construiască un terminal de gaz natural lichefiat (LNG) pentru a asigura alimentarea în anotimpurile reci.

Proprietarii de clădiri au ocazia unică de a moderniza sistemele de încălzire, generând și profit

Administrația Bloomberg a declarat public "necesitatea unei alimentări cu o capacitate suplimentară de gaze naturale" în ei planul urbanistic pe termen lung, după ce primăria a scos în afara legii începând cu 2015 a arderii păcurii grele.

"Cum prețurile gazelor naturale se apropie de minimele istorice, iar anticipațiile sunt că vor rămâne sub prețul petrolului în viitorul apropiat, proprietarii de clădiri au ocazia unică de a moderniza sistemele de încălzire, generând și profit din investiția lor", se precizează în planul de urbanism al New York-ului.

O ecuație foarte simplă: mai multe clădiri care trec pe gaze, mai multă fracturare hidraulică

De altfel, în ultimul timp, prețurile scăzute ale gazelor au declanșat o dezbatere în legătură cu oportunitatea păstrării interdicției folosirii fracturării hidraulice pe teritoriul statului New York,  despre care criticii susțin că amenință să contamineze aprovizionarea cu apă și că sunt susceptibile de emisii de metan, un gaz cu efect de seră puternic. Până atunci, New York-ul nu ezită să se alimenteze cu gaze de șist, exploatate în abundență în nord-estul SUA. Din 2005 producția de gaze din această regiune s-a majorat cu peste 500%, în principal ca urmare a exploatării zăcământului de gaze de șist Marcellus.

Conducta are criticii ei, aceștia considerând că până în 2030, câmpurile din nord-est vor furniza aproape 90 la suta din necesarul de gaze naturale din New York City, de la 13 la suta în 2005.

"Aceasta este o ecuație foarte simplă: mai multe clădiri care trec pe gaze, mai multă fracturare hidraulică", susține Sane Energy Project.

Păcură vs gaz natural

În statul New York, 29% din gospodării au sisteme de încălzire care funcționează cu păcură, față de o medie de doar 6% la nivelul întregii SUA. Păcura a pierdut teren în ultimul timp, ea tranzacționându-se cu 65% mai scump de gazele pe unitate termică.

"Evident, e dificil, pentru că activăm pe piețe competitive", a declarat Ioan Maniscalco, de la New York Oil Heating Association. "În prezent gazul are un avantaj competitiv", recunoaște acesta, afirmându-și totodată convingerea că acest avantaj nu va dura. "Nu cred că va rămâne așa pentru totdeauna. Odată ce va fi permis exportul de gaze naturale, veți putea observa o răsturnare de situație", declarat Maniscalco, referindu-se la proiectele GNL de export aprobate recent de către administrația Obama.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud