Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue11052024

Last updateTue, 29 Oct 2024 8am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare România ar putea ieși din iarnă cu jumătate din depozitele de gaze pline. Presiune pe prețuri

România ar putea ieși din iarnă cu jumătate din depozitele de gaze pline. Presiune pe prețuri

Companiile autohtone au în prezent înmagazinate o cantitate de gaze cu 3 TWh peste cea de la aceeași dată a anului trecut, existând posibilitatea ca România să iasă din această iarnă cu peste 50% din depozite pline. Cum consumul este în picaj, presiunea s-ar putea muta pe prețuri, care și așa sunt reduse, de 125 lei/MWh, cu 25 de lei sub prețul la care la care producătorii sunt obligați de guvern să vândă gaze furnizorilor pentru acoperirea consumului clienților casnici și CET-urilor.

Pe 20 februarie, în depozitele subterane operate de Depogaz și Depomureș erau înmagazinați 19,44 TWh, reprezentând 57,43% din capacitatea totală de depozitare.

Anul trecut, la aceeași dată, erau depozitați 16,35 TWh (49,87% din capacitatea totală), iar România a ieșit din iarnă cu 13,73 TWh înmagazinați pe 1 aprilie 2023.

Dacă în perioada 20 februarie - 1 aprilie, extragerile din depozite vor fi similare celor de anul trecut, de 2,62 TWh, la finalul sezonului rece, în prima zi a lunii aprilie, România ar putea avea depozitați aproape 16,9 TWh, adică jumătate din capacitatea totală de 33,8 TWh.

Comparativ, pe 1 aprilie 2022, mai erau înmagazinați doar 6,4 TWh, iar pe 1 aprilie 2021, 5,7 TWh, cantități de aproape 3 ori mai reduse decât cele din acest an.

Producția internă se situează constant la 260 GWh/zi, însă cererea este în picaj liber.

Potrivit estimărilor OMV Petrom, cererea de gaze a scăzut în România cu 16% în 2022 și cu 6% în 2023. Într-un interviu acordat Profit,ro, CEO-ul Christina Verchere anticipează o stagnare a consumului în 2024.

Cu o producție relativ constantă, cu un nivel extrem de ridicat al depozitelor la ieșirea din iarnă, și cu o cerere în picaj, în absența unor șocuri externe, este de așteptat ca prețurile, și așa reduse pentru o perioadă de iarnă, să scadă suplimentar.

În prezent, atât prețul spot pe piața pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM), cât și cel futures, cu livrare în luna martie, sunt de 125 lei/MWh, cu 25 de lei sub cel reglementat.

De altfel, membrul directorartului OMV Petrom responsabil pentru gaze și energie, Frank Neel, crede că în 2024 cantitățile pe care OMV Petrom trebuie să livreze la preț reglementat, vor fi mai mici în 2024 decât cele din 2023, tocmai ca urmare a scăderii cererii și a nivelului ridicat al depozitării.

“Reglementatorul (ANRE - n.r.) și Transgaz ar trebui să confirme în februarie cifra finală. Așteptăm două lucruri, de fapt. Alocarea pentru piața reglementată, dar și obligația de stocare pentru modul în care calculăm obligația de depozitare pentru diferiții operatori. În ceea ce privește prognoza, cred că ne așteptăm să fim marginal sub nivelul anului precedent. În principal pentru că există încă o mulțime de gaze în depozite, iar cererea a fost puțin mai mică decât anul precedent. Depinde însă de solicitările furnizorilor de alocare”, a explicat membrul directoratului OMV Petrom responsabil pentru gaze și energie.

Tag Cloud