Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue04232024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Impozit nou pe profitul companiilor petroliere, pe lângă redevenţe

Impozit nou pe profitul companiilor petroliere, pe lângă redevenţe

redevente old

 Industria de extracție a petrolului și a gazelor naturale va beneficia începând cu anul viitor de un nou regim fiscal, care va combina actualul sistem de redevențe aplicat venitului cu un nou sistem de impozitare suplimentară a profitului (rezultat numai din activitatea de extracție - upstream), dublat de acordarea unui sistem mai larg de deductibilități companiilor din domeniu.

În ceea ce privește segmentul offshore, acesta va beneficia un nivel mai redus de impozitare decțt activitățile de pe uscat.

În plus, actualele impozite impuse temporar industriei upstream, precum celebra taxă pe stâlp și impozitul pe exploatare resurselor naturale, vor fi eliminate odată cu adoptarea noului regim fiscal.

Secretarul de stat al ministerului finanțelor, Dan Manolescu, susține că încă nu au fost stabilite cotele ce urmează a fi aplicate. Potrivit unor surse guvernamentale, executivul a prezentat deja reprezentanților industriei o variantă a acestui proiect încă de săptămâna trecută, fără respectivele cote, aceștia urmând a trimite oficialilor observațiile lor în cel mult două săptămâni.

La jumătatea lunii iunie, potrivit acelorași surse guvernamentale, vor fi efectuate simulări privind impactul noului regim fiscal asupra veniturilor bugetare și industriei, simulări realizate cu o echipă a Fondului Monetar Internațional (FMI).

Guvernanții speră să trimită proiectul în parlament în luna septembrie și ca acesta să fie adoptat în cursul lunii octombrie.

Costuri de administrare mai ridicate

Noul regim fiscal aplicat industriei de petrol și gaze va fi însă unul destul de dificil de administrat, ca urmare a faptului că va trebui că activitatea companiilor din sectorul upstream să fie separată de celelalte activități, pentru a putea determina profitul aferent numai acestei ramuri. În plus, noul impozit suplimentar (pe lângă cel de 16% plătit de toate companiile autohtone) va fi aplicat și profitului obținut din exploatarea zăcămintelor existente. Cu alte cuvinte, va fi exista un tratament diferit aplicat acestora. Pentru un zăcământ în care o companie a investit în trecut și care acum se află în producție se vor plăti impozite pe profitul suplimentar, fără ca la momentul respectiv să fi fost acordate deductibilități, în timp ce un zăcământ similar, a cărui explorare începe în prezent, va beneficia de deductibilități.

Guvernanții ar fi vrut o cotă suplimentară de 16%

Potrivit unor surse guvernamentale, autoritățile ar fi luat în calcul inițial impunerea unei cote suplimentare de 16% aplicată profitului însă s-au răzgândit în urma evoluțiilor de pe piața internațională a petrolului.

Secretarul de stat Dan Manolescu a explicat, în cadrul unei dezbateri organizate de Focus Energetic, și motivele pentru care este extrem de dificil să impui o cotă suplimentară mare activității de upstream. Potrivit acestuia, la un preț al petrolului de 100 de dolari pe baril (cât era în prima parte a anului trecut) și la costuri de producție de 40 de dolari pe baril, o “redevență” care ar majora componenta percepută de stat la 30 de dolari pe baril, ar lăsa la dispoziția companiei 30 de dolari pe baril. La noile prețuri de pe piața internațională înregistrate la începutul acestui an, de 50 de dolari pe baril, la un cost de producție de 40 de dolari pe baril, aceeași “redevență” de 30 de dolari pe baril ar face ca respectivele companii să-și asume pierderi de 20 de dolari pentru fiecare baril produs. Companii care evident vor prefera să nu mai producă, să nu mai investească, decât să producă în pierdere.

Tratament fiscal diferit aplicat exploatărilor neconvenționale

“România trebuie să creeze un sistem care să îi permită să obțină din această zonă o cotă a taxelor similară cu cea din statele cu resurse asemănătoare. Piața așteaptă un sistem care să ofere predictibilitate pe un termen mai lung și să asigure colectarea unor sume comparabile cu ceea ce se obține în alte state. Suntem în proces de a stabili acest mecanism care să combine avantajele sistemului de redevențe care asigură stabilitatea colectării unui flux constant de sume la buget cu flexibilitatea pe care un mecanism de impozitare a profitului o conferă pentru a capta acele creșteri de preț care, în această zonă a resurselor naturale, în ultimii ani sunt destul de frecvente și în amplitudini mari și, în același timp, să permită și o flexibilitate a investițiilor de care operatorii economici au nevoie”, a afirmat Dan Manolescu.

La rândul său, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Gheorghe Duțu, a declarat că taxele vor fi diferențiate în funcție de gradul de dificultate al exploatării.

“La exploatările offshore au acces doar cei cu tehnologii avansate și cu putere financiară, pentru foraje care ajung la peste 3.000 de metri, care presupun costuri foarte mari. Vom introduce în proiectul de act normativ și mecanismele care să facă diferențiere între zonele clasice și cele grele din punct de vedere al adâncimii, fie că sunt onshore sau offshore. Sperăm să fie un mecanism mai bun decât cel actual și să genereze venituri suplimentare la stat, dar să răspundă și unui criteriu de atractivitate”, a explicat Duțu.

În opinia sa, actualul sistem de redevențe se situează la nivelul pieței europene cu mici abateri, dar trebuie să ținem cont că resursele noastre sunt spre epuizare, suntem pe scădere de producție, iar exploatarea zăcămintelor în continuare necesită investiții.

Petrom a plătit taxe de 4 ori mai mari decât profitul realizat în ultimii 9 ani

Potrivit participanților la dezbaterea Focus Energetic, în prezent, opinia publică acordă un interes prea mare redevențelor, ignorând faptul că industria de petrol și gaze plătește și alte taxe și impozite, care ar putea să se diminueze în urma unei eventuale reduceri a activității de producție ca urmare a unei majorări considerabile a redevențelor.

Prezent la dezbatere, reprezentantul OMV Petrom, Alina Popa, precizat că, în cei 10 ani de la privatizare, Petrom a realizat un profit net de 5,8 miliarde de euro, investiții de 11,5 miliarde de euro şi a plătit taxe de 19 miliarde de euro, inclusiv TVA.

 

 

Tag Cloud