Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu03282024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Austriecii de la OMV investesc 500 milioane euro în dezvoltarea unui zăcământ de gaze naturale din Tunisia

Austriecii de la OMV investesc 500 milioane euro în dezvoltarea unui zăcământ de gaze naturale din Tunisia

OMV Tunisia

Austriecii de la OMV, compania-mamă a OMV Petrom, au anunțat că vor investi 500 de milioane de euro în dezvoltarea câmpului gazeifer Nawara din Tunisia, în parteneriat cu ministerul tunisian al Industriei, Energiei și Minelor și cu compania petrolieră de stat a Tunisiei, ETAP.

Producția de gaze naturale pe perimetrul respectiv este așteptată să demareze în 2016, se arată într-un comunicat al OMV.

Potrivit OMV, decizia finală internă de investiție pentru proiectul de dezvoltare al zăcământului de gaze naturale de la Nawara a fost luată în martie 2014. Proiectul deține toate autorizațiile guvernamentale necesare, iar contractele cu privire la proiect vor fi semnate în timp util, spun austriecii.

Proiectul a fost deja unificat cu cel privind construirea unei conducte de gaze în sudul Tunisiei, South Tunisian Gas Pipeline.

Dezvoltarea zăcământului de gaze naturale de la Nawara constituie un proiect-cheie de infrastructură pentru Tunisia. Lucrările de construcție vor dura cel puțin doi-trei ani și vor crea circa 200 de locuri de muncă permanente, pe lângă sute de joburi temporare.

Proiectul presupune construirea de facilități de producție de gaze pe perimetrul de la Nawara, precum și a unui sistem de conducte care să transporte gazul extras de la Nawara la o serie de unități de procesare.

Producția este așteptată să demareze în 2016, nivelul potențial maxim al acesteia fiind estimat la 10.000 de barili echivalent petrol pe zi. OMV estimează că va investi circa 500 de milioane de euro în acest proiect.

Austriecii dețin în prezent cinci autorizații de explorare și nouă licențe de producție în Tunisia, atât onshore, cât și offshore.

 

Tag Cloud