Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue04232024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Hidro si Geotermala Hidrocentrala de la Bicaz, emblemă a stalinismului românesc, ar putea fi retehnologizată cu 75 milioane de euro

Hidrocentrala de la Bicaz, emblemă a stalinismului românesc, ar putea fi retehnologizată cu 75 milioane de euro

Hidrocentrala lenin

Prima hidrocentrală de mare putere din România, CHE Stejaru (Dimitrie Leonida), fostă Lenin, se pregăteşte de prima retehnologizare importantă de la finalizarea construcţiei sale din 1962, înainte cu 10 ani de finalizarea celei de la Porţile de Fier I. Valoarea estimată a lucrărilor este de 75 milioane euro, din surse ale Hidroelectrica, după ce avocatul Borza a reziliat contractul de finanţare cu BERD în martie 2013. Se aşteaptă ca lucrările să se întindă pe 7 ani de la semnarea contractului, după ce întreaga construcţie a hidrocentralei a durat 10 ani (din ’52 până în ’62).

Compania estimează că până la finele lunii octombrie 2014 să finalizeze procesul de licitaţie şi să atribuie contractul de retehnologizare. Această primă hidrocentrală de mare putere din România este alimentată cu apă din Lacul Izvorul Muntelui- Barajul Bicaz, judetul Neamţ. Hidroagregatele însă, puse în funcţiune în perioada 1960-1962, şi-au depăşit cu mult durata normala de viaţă (22 ani).

Contractul propune retehnologizarea celor 6 hidroagregate ce însumează o putere instalată de 210 MW. Prin utilizarea volumului lacului de acumulare Izvorul Muntelui cu nu mai puţin  de 1,23 miliarde de metri cubi de apă (a doua acumulare din ţară după Porţile de Fier I, cu un volum de 2,5 miliarde mc), CHE Stejaru injectează în Sistemul Energetic Naţional, în medie, 435 GWh anual.

CHE Stejaru poarta şi numele profesorului Dimitrie Leonida, cel care a gandit si planificat inca din anul 1908 "Complexul hidrotehnic și hidroenergetic al Bistriței din regiunea Bicaz".

„Am suspendat, anulat sau redus semnificativ alocarea bugetară pentru acele investiţii demarate înainte de 1989 şi la care componenta energetică are un rol secundar, prioritizând la finanţare retehnologizarea centralelor de mare putere... (n.r) Am negociat cu Banca Mondială un credit de 200 milioane de euro pe care vrem să-l alocăm retehnologizării Centralelor Vidraru, Marişelu şi Râul Mare Retezat, cu peste 700 MW putere instalată, a căror durată de viaţă a fost şi în cazul lor depaşită”, a declarat  Av. Dr. Remus Borza, Administratorul Judiciar al Hidroelectrica. Bineînţeles, finanţarea este de aşteptat să se facă, cum altfel, cu garanţii de la stat.

„Asteptăm de la Ministerul Finanţelor eliberarea scrisorilor de garanţie pentru că această finanţare să fie una efectivă”, precizează Borza.

 

Tag Cloud