Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue08302016

Last updateWed, 17 Aug 2016 9am

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Hidro si Geotermala Băieţii deştepţi din Cluj încep amenajarea hidroenergetică a Crişului Negru

Băieţii deştepţi din Cluj încep amenajarea hidroenergetică a Crişului Negru

amenajare hidroenergetica

Câţiva dintre primii 10 cei mai bogaţi oameni de afaceri din Cluj sunt asociaţi într-o firmă prin care se pregătesc să facă o nouă amenajare hidroenergetică, de data aceasta pe  Crişul Negru, în Bihor, unde au deja o microhidrocentrală. Acelaşi grup de afacerişti, numiţi uneori în presă “băieţii deştepţi” din Cluj, deţin şi alte microhidrocentrale în Bihor şi în Sibiu.

Oamenii de afaceri sunt Claudiu Sugar, Simion şi Teofil Mureşan, Sorin Ghiţe şi Alexandru Meciu. Aceştia au mai fost asociaţi şi în alte afaceri, printre care şi una tot pe energie, respectiv în firma SC Alesis, prin care au construit o microhidrocentrală într-o zonă protejată ecologic, mai precis Bistra-Pădurea Neagră-Budoi, tot din Bihor. Acolo au reuşit să capteze apa cu atâta putere încât… au secat albia naturală a râului. Astfel s-au ales cu amenzi, după un control al Gărzii de Mediu.

Sorin Ghiţe si Eugen Meciu au facut parte din grupul oamenilor de afaceri care au gestionat afacerea radarelor fixe Codec. Mai precis, aceştia au încheiat un protocol de colaborare cu autorităţile din Cluj pentru instalarea de radare fixe în mai multe localităţi din judeţ. În plus, Sorin Ghiţe este şi unul dintre fondatorii Băncii Transilvania astfel că acum are… domiciliul în Monte Carlo.

Simion şi Teofil Mureşan sunt mai cunoscuţi însă pentru afacerile pe care le au în construcţii infrastructură şi telecomunicaţii iar Electrogrup, principala lor afacere, este cu rulajul cam la acelaşi nivel de la începutul crizei pe sectoare unde afacerile au cam căzut.

Claudiu Sugar este un prosper om de afaceri din Cluj, având printre altele şi dezvoltări imobiliare. Despre acesta, presa a scris că a fost unul dintre sponsorii campaniei electorale a lui Emil Boc din anul 2008.

Revenind, firma în discuţie, la care sunt asociaţi cei cinci, se numeşte GV Energy. Pentru amenajarea hidroenergetică a Crişului Negru din zona localităţilor Cristioru de Jos şi Poiana, asociaţii au hotărât să contracteze un credit de până în 8,2 milioane de lei pentru o perioadă de 120 de luni de la Banca Carpatica, se arată într-un document consultat de Energy Report.

Creditul urmează a fi garantat, printre altele, cu câteva terenuri dar şi cu icrohidrocentrala din aceeaşi zonă deţinută de GV Energy.

GV Energy mai are o microhidrocentrală în Sibiu, localitatea Boiţa, pe râul Vad. Firma a luat în concesiune terenul din Boiţa pentru 46 de ani.

Astfel că firma vinde energie şi obţine şi certificate verzi. Dăm un exemplu mai recent. În 13 iunie 2013, firma a vândut circa 4.000 MWh cu 200 de lei/MWh. Repower Furnizare a achiziţionat pachetul cu livrare în perioada 21 iunie - 31 decembrie 2013.

 

Leave your comments

0
terms and condition.
  • No comments found

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud