După RCS&RDS, încă un gigant din telecomunicații se implică în sectorul energetic: Telekom vrea să facă producție, distribuție, trading și transport de energie

cabluri stalpi RCS

Acționarii operatorului de telecomunicații Telekom Romania Communications SA au hotărât, într-o AGA desfășurată în 19 noiembrie anul trecut, să completeze obiectul de activitate al companiei cu activități secundare din domeniul energetic.

Potrivit hotărârii AGA Telekom, obiectul de activitate al societății a fost completat cu activitățile secundare de producție, transport, distribuție și comercializare a energiei electrice.

Telekom Romania Communications este unul dintre cei mai mari operatori locali de telecomunicaţii. Acţionari sunt grupul elen OTE - 54,01% şi Ministerul pentru Societatea Informaţională - 45,99%.

Telekom Romania Mobile Communications are ca acţionari Cosmote Group, parte a OTE Group – 70% şi Romtelecom – 30%.

În septembrie 2014, Telekom Romania Communications, divizia care acoperă operaţiunile fixe, şi Telekom Romania Mobile Communications, divizia mobilă, au devenit noile denumiri ale operatorilor Romtelecom şi Cosmote România, schimbarea fiind parte a procesului de adoptare a brandului “Telekom” al grupului german Deutsche Telekom.

În Germania, Deutsche Telekom are un business consolidat în energie, activând în principal pe segmentul sistemelor de contorizare, control și monitorizare inteligentă a consumului de energie electrică, smart grids și smart metering.

Potrivit unui ordin al ANRE intrat în vigoare în decembrie anul trecut, distribuitorii de energie electrică din România au obligația ca, până în 2020, să instaleze sisteme inteligente de măsurare a energiei electrice pentru cel puțin 80% din clienții lor. Anul acesta se vor implementa proiecte pilot în această privință, iar ulterior, pe baza propunerilor operatorilor de distribuţie, ANRE va aproba, până la sfârșitul anului 2015, programul și calendarul naţional de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă. Proiectele-pilot de instalare de contoare inteligente se vor derula în zonele urbane și rurale cu rețele electrice în stare bună sau recent retehnologizate.

Primul operator major de telecomunicații care s-a implicat în sectorul energetic a fost grupul RCS&RDS, care s-a înscris în decembrie anul trecut ca trader la bursa de energie OPCOM. Tot atunci, compania a început să cumpere curent electric pe OPCOM de la propriile subsidiare dezvoltatoare de parcuri fotovoltaice. Acestea sunt cinci la număr, respectiv Novitas Electro, Delalina SRL, Energiafoto SRL, Energyall Distribution SRL și Firatelectric SRL, au fost achiziționate de cabliști în ultimii doi ani și dețin parcuri solare în județele Bihor și Brăila.

Anul trecut, economica.net scria că grupul RCS&RDS negociază cu firma italiană Enel achiziţia uneia dintre societăţile zonale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, cea din Banat.

Potrivit ebihoreanul.ro, RCS&RDS a început să furnizeze energie electrică agenților economici de pe platforma industrială a Oradei și are în plan să atace și piața consumatorilor casnici, urmărind transformarea actualilor abonaţi de telefonie şi internet în clienţi de electricitate.