OMV îl înlocuiește pe Roiss cu CEO-ul Wintershall, artizanul vânzării WINGAS şi WIEE către Gazprom

w750 0406 2393

CEO-ul Wintershall Rainer Seele (foto, dreapta) îl va înlocui începând cu data de 1 iulie 2015 pe Gerhard Roiss în funcția de președinte al Bord-ului executiv al OMV AG, principal acționar al OMV Petrom, și cea de CEO al companiei austriece.

Seele va avea un mandat de trei ani, cu opțiune de prelungire din partea OMV pentru încă doi ani, a decis în ședința de astăzi Consiliul de Suraveghere al OMV AG.

Gerhard Roiss va demisiona din cele două funcții pe 30 iunie 2015, așa cum a anunțat OMV AG în urmă cu câteva luni.

Rainer Seele este un cetățean german “căsătorit, cu trei copii”, care are o vastă experiență în industria de petrol și gaze.

Zvonuri privind numirea lui Seele ca CEO al OMV AG au apărut de dimineață în presa austriacăPotrivit Reuters, ministrul austriac de Finanțe, Hans Joerg Schelling, a declarat, vineri, că numele noului CEO al OMV va fi o surpriză.

Rainer Seele, CEO al WINGAS și Wintershall

Începând din octombrie 2009 a condus cea mai mare companie producătoare de petrol și gaze din Germania, Wintershall, și subsidiara acesteia din industria chimică, BASF. Și-a început cariera la BASF, iar din 2000 a devenit director de management responsabil cu vânzările la WINGAS. Începând cu 2002, a devenit președinte al WINGAS și a fost “înainte de toate responsabil cu informarea publicului în legătură cu importanța cooperării cu Rusia în ceea ce privește alimentarea cu gaz a Europei”. Tot în 2002, a fost numit și în Board-ul Executiv al Wintershall, unde a fost responsabil cu divizia de trading, după care, în 2009, a devenit CEO al Wintershall.

Seele a cedat activitățile de trading și depozitare ale Wintershall către Gazprom

Cele două companii la care a activat Rainer Seele, Wintershall și WINGAS, sunt cunoscute pentru legăturile strânse pe care le au cu gigantul rus Gazprom. Gazprom a preluat de la Wintershall în totalitate activitatea de comercializare a gazelor în Europa

La finalul lui 2013, concernul rus Gazprom şi cel german Wintershall au semnat un acord de schimb de active între Gazprom şi Wintershall Holding GmbH.

În urma tranzacției, Gazprom a obținut o participație de 100% la companiile mixte de comercializare şi stocare a gazelor în Europa, Wingas, WIEH şi WIEE, şi 50% din activele compania Winz, care se ocupă cu prospectarea hidrocarburilor în Marea Nordului. Wintershall, în schimb a devenit acționar cu 25,01% în proiectul de exploatare a tronsoanelor 4A şi 5A de la zăcământul de petrol condensat Urengoi.

Tranzacția a fost aprobată de Comisia Europeană pe 4 decembrie 2013.

Cu alte cuvinte, începând din acest an, România, prin Romgaz, E.ON și GDF Suez, va importa gaze direct de la Gazprom, fără a apela la intermediari. Doar Romgaz va importa gaze prin intermediul Imex Oil, deținută de Conef, firmă controlată de Vimerco, acționarul majoritar al producătorului de aluminiu Alro Slatina, și care face parte din imperiul mogulului rus Vitali Matsitski.

Celălalt fost intermediar, Wintershall Erdgas Handelshaus ZUG. AG, Elveția (WIEE) prin intermediul căruia se importă majoritatea gazelor în România atât de către Romgaz, cât de către ceilalți doi importatori, E.ON și GDF Suez, a devenit proprietatea 100% a Gazprom.