Președintele Băsescu cere reexaminarea Legii privind rezolvarea litigiului cu Rompetrol, invocând încălcarea de către Parlament a principiului separării puterilor

20130702 - Basescu Blejnar Rompetrol 1Neînțelegerile dintre statul român și KazMunaiGas, acționarul Rompetrol, referitoare la obligațiunile istorice convertite în acțiuni, păreau că s-au rezolvat, legea promovată de guvern trecând de cele două camere ale Parlamentului, dar și de Curtea Constituțională. Numai că la ultimul hop, promovarea sa de către președintele Trăian Băsescu, actul normativ s-a împotmolit. Președintele a refuzat să-l promulge și l-a retrimis Parlamentului către reexaminare.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marţi, 2 iulie a.c., cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, pe care a trimis-o Parlamentului României, în temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României", se precizează într-un comunicat al președinției. 

Pentru a-și motiva decizia, președinția a invocat art 1, alineatul 4 din Constituție, care, prevede că "statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale". În opinia președintelui, Parlamentul și-a arogat competența de legiferare, pentru că "această soluţie legislativă nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere, adică un acord de voinţă între The Rompetrol Group N.V. şi Guvern". Stingerea litigiilor respective se putea realiza, susține președinția, pe calea unei tranzacţii între Ministerul Finanţelor Publice şi The Rompetrol Group N.V., printr-o hotărâre adoptată de Guvern, potrivit competenţei sale de administrare a proprietăţii statului. Totuşi, remarcă președintele Băsescu, Guvernul a ales calea unei iniţiative legislative, pe care a depus-o în Parlament.

Interesant este că, la finalul lunii iunie, Curtea Constituționala a decis ca legea privind Memorandumul de intelegere incheiat intre statul roman si Grupul Rompetrol este constituționala, în raport de motivele invocate.  La sfârșitul lunii mai, PD-L a atacat la CCR legea care aproba acest memorandum. PDL considera un motiv de neconstitutionalitate prevederile unei clauze din memorandum care spune ca "toate procesele aflate pe rolul instantelor judecatoresti care sunt legate, direct sau indirect de litigiu (inclusiv litigiul), sa fie stinse in mod irevocabil, fara judecarea pe fond si imediat ulterior stingerii acestor litigii". De asemenea, democrat-liberalii au reclamat sechestrul instituit de Autoritatea Nationala pentru Administrarea Fiscala asupra activelor RRC si titlul de executare silita din data de 17 noiembrie 2010, cerand sa fie revocate si ridicate.

 Textul comunicatului de presă al președinției:

"Legea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român, în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul S.C. „Rompetrol Rafinare" - S.A. şi The Rompetrol Group N.V. Astfel, cele două părţi semnatare îşi asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group N.V. a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare S.A., deţinut în prezent de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) în schimbul a 200 de milioane dolari SUA. Ca o premisă a implementării tranzacţiei mai-sus amintite, OPSPI va face demersuri utile şi necesare pentru ca toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi măsurile administrative iniţiate împotriva S.C. „Rompetrol Rafinare" - S.A. să înceteze. De asemenea, cele două părţi stabilesc constituirea unui fond de investiţii kazah-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80% The Rompetrol Group şi 20% statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic. Aşadar, legea supusă reexaminării are un caracter individual, ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres, pentru realizarea tranzacţiei cu The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, Amsterdam, Olanda. Această soluţie legislativă nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere, adică un acord de voinţă între The Rompetrol Group N.V. şi Guvern.

În situaţia de faţă, stingerea litigiilor respective se putea realiza pe calea unei tranzacţii între Ministerul Finanţelor Publice şi The Rompetrol Group N.V., printr-o hotărâre adoptată de Guvern, potrivit competenţei sale de administrare a proprietăţii statului. Totuşi, Guvernul a ales calea unei iniţiative legislative, pe care a depus-o în Parlament. În urma adoptării de către Parlament a proiectului de lege amintit, puterea legislativă a încălcat dispoziţiile Articolului 1 alineatul (4) din Constituţia României, deoarece şi-a arogat competenţa de legiferare, cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 600/2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1060/26.11.2005 şi prin Decizia nr. 970/2007, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 796/22.11.2007.

Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, în sensul respingerii acestei legi".

Președintele Băsescu a promulgat în 2005 legea de adoptare a OUG-ului dat de Năstase care a permis conversia obligațiunilor în acțiuni

Ceea ce uita sa precizeze presedintele este ca ordonanta de urgenta 18 din 2003, adoptata de guvernul Nastase, a fost transformata in lege de-abia in 2005, cu amendamente, dintre care unul se referea la metoda de conversie in actiuni a obligatiunilor nerascuparate. Iar atunci, a primit, cu unanimitate de voturi, avizul Comisiei pentru Industrii si Servicii a Camerei, din care faceau parte viitorii ministri PD-L Radu Berceanu si Anca Boagiu, dar si pe cel al Comisiei Juridice, al carui vicepresedinte era chiar Emil Boc. Ordonanta a fost votata de Parlament , devenind Legea 89/2005. In acelasi an, legea care aproba, cu modificari, ordonanta lui Adrian Nastase, este promulgata de presedintele Romaniei, nimeni altul decat Traian Basescu, fara a o retrimite spree reexaminare.

Stenograma, publicată în presă, a convorbirii din septembrie 2010 dintre Sorin Blejnar si Traian Basescu

20130702 - Basescu Blejnar Rompetrol

SB: Am primit o hartie de la Rompetrol.

TB: Da.

SB: Vineri seara, maine, urmeaza sa ne faca o plata de 54 de milioane in contul obligatiunilor alea pe care le-am emis noi.

TB: Mai, fiti atenti ca aici intram in alta belea. Cred ca e un truc.

SB: Ştiu. Asta e opinia mea.

TB: Da, e un truc. Da 54 de milioane, exact atat cat statul roman sa nu mai devina majoritar.

SB: Da, aşa este, aşa este. Şi eu am o decizie a Consiliului Concurentei din 2005.

TB: Da.

SB: Care spune ca o astfel de ipoteza, ca ei sa faca o plata partiala, nu va fi luata in calcul. Am vorbit şi cu Bogdan, cu Chiritoiu, sa imi dea o hartie in sensul asta. Şi sa spuna ca altfel ar fi fost ajutor de stat, atunci in 2004 şi nu aveam voie.

TB: Da.

SB: Ca sa ii presam in directia sa ne plateasca tot. Şi eu vreau sa le fac acuma o hartie prin care sa le spunem ca le multumim pt cele 54 de milioane, dar avand in vedere toate consideratiile astea, cu decizia, cu toata istoria cum a fost.

TB: Aha.

SB: Le spun ca asta este doar o plata partiala şi ca le multumim şi speram, le indicam conturile şi spunem ca pana in 30.09.2010 aşteptam şi celelalte plati sa ni le plateasca. Altfel, şi le bag asta voalata, le spun ca altfel ar fi in ajutor de stat şi trebuie sa luam masurile legale de sanctionare nu mai ştiu ce.

TB: Ma, sfatuieşte cu jurişii, ca sa nu ne trezim ca spune pai v-am dat 54 de milioane, deci restul va dam actiuni, dar sunteti minoritari. Ca tot jocul lor asta a fost sa ne dea ceva, sa se delisteze, sa işi faca marire de capital, sa spuna da, dar nu mai sunteti majoritari.

SB: Maine este ziua in care noi avem opozitia la majorarea de capital. Tocmai şi tot maine este. Nu, jocul lor este asta, este evident numai ca ştiti ca am incercat cu Ministerul Justitiei sa modificam ordonanta.

TB: Da.

SB: Şi au spus ca nu putem, ca exidu, Curtea de Arbitraj International, nu putem in timpul jocului sa schimbam regula.

TB: Da.

SB: Şi atunci ne-am dus pe acel memorandum pe doua variante, unul negocierea cu ei.

TB: Da.

SB: Şi doi, opozitia asta la majorare. Maine avem termenul pentru opozitia la majorare.

TB: Da.

SB: Numai ca in timpul asta lor le curge legea aşa cum este şi ne-au anuntat ca... eu cred ca ii putem juca un pic cu o hartiuta bine gandita, care am vorbit-o deja cu Chiritoiu... sa le spunem ca altfel e ajutor de stat şi sa intram cu ei pe o alta directie, pe Comisia Europeana, cu notificare, cu...

TB: Ma, ganditi-o, nu cumva sa ne trezim ca spun: baieti, v-am dat 54 de milioane, deci nu mai puteti fi majoritari. I-ati primit.

SB: Da, am inteles.

TB: Adica, atentie, ca dupa ce i-ai primit...

SB: Cu tot respectul, domnule preşedinte, dar pe directia asta se va merge. Suntem cam legati de maini şi de picioare. Pentru ca aşa am facut legile in 2003 sau cand Dumnezeu le-am facut.

TB: Da.

SB: Da, in 2003. Deci a fost gandit atuncea, ca de aia au facut-o, pe şmecherie au gandit-o de la inceput. Da, am inteles, o sa incerc sa le dau adresa, eu aşa le-am scris adresa, ca le multumim, dar ca intelegem ca e doar o plata partiala, avand in vedere decizia Consiliului Concurentei şi care la momentul respecti.v

TB: Ma, Sorine, nu ma pricep.

SB: Nu, am inteles.

TB: Nu ştiu, dar aveti grija sa nu ne trezim in situatia in care spun, baieti, v-am dat 54 de milioane, de restul luati actiuni. Sunteti minoritari, asta e viata.

SB: Din pacate, asta o sa fie.

TB: Ma, vorbeşte cu ministrul Justitiei. Gasiti o solutie sa...

SB: Am inteles. Bine, domnule preşedinte.

TB: Sa ne putem valorifica toata creanta.

SB: Am inteles.

Istoria unor datorii controversate 

Ordonanta 18/2003 prevede transformarea in obligatiuni cu o maturitate de sapte ani a restantelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, in valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobanzi si penalitati.

Obligatiunile erau nominative, dematerializate si transferabile, cu o valoare nominala de 25 euro, purtatoare de dobanda egala cu EURIBOR pentru 12 luni plus 1,5% pe an. In cazul in care rata annuala a profitului realizata de catre emitent in anul anterior era de peste 10%, dobanda ar fi devenit EURIBOR pentru 12 luni plus 2% pe an.

Scadenta rascumpararii obligatiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar pana la acea data Rompetrol Rafinare a rascumparat obligatiuni in valoare de numai 71 milioane dolari. Valoarea totala a dobanzilor platite de companie in perioada 2003-2010 in contul emisiunii de obligatiuni a fost de 310 milioane de dolari.

La sfarsitul lunii septembrie 2010, compania kazaha KazMunaiGaz, proprietarul grupului Rompetrol, a decis sa nu rascumpere o mare parte din obligatiuni si a convertit in actiuni 20,6 milioane de obligatiuni nerascumparate, iar prin aceasta operatiune statul a reintrat in actionariatul Rompetrol Rafinare, cu 44,69%. Decizia Rompetrol de conversie in actiuni a obligatiunilor ramase nerascumparate a fost contestata in instanta de statul roman, iar ANAF a pus sechestru asigurator asupra unor terenuri si instalatii ale Rompetrol Rafinare, precum si asupra participatilor in filialele sale. La sfarsitul lunii iunie 2011, Tribunalul Constanta a decis ca Rompetrol Rafinare a procedat legal atunci cand a efectuat conversia in actiuni a obligatiunilor ramase, iar Ministerul Finantelor a depus recurs la aceasta decizie.