Miliardarul Comănescu renunţă la directorul financiar de la GSP la niciun an de la numire

Comanescu iul 2014

 Norvegianul Geir Johansen a fost director financiar al Grup Servicii Petroliere începând cu 1 august 2013. La finele lunii iunie însă, omul de afaceri Gabriel Comănescu (foto), cel care controlează GSP, împreună cu Fănel Hahui, au hotărât în Consiliul de Administraţie să-l revoce pe norvegian din funcţie, indică o hotărâre a companiei, consultată de Energy Report.

Astfel că mandatul lui Johansen a încetat din 30 iunie, la mai puţin de un an de la numire.

Norvegianul a fost adus la Grup Servicii Petroliere şi pentru faptul că avea o experienţă de peste 20 de ani în industria de profil. Înainte de a ajunge la compania miliardarului Comănescu, Johansen a ocupat funcţii de conducere similare la Standard Drilling şi alte companii de renume din sectorul petrolier. Geir Johansen are un master în Economie Internaţională la Norwegian School of Management.

Grup Servicii Petroliere este una dintre companiile româneşti cu cea mai mare expansiune mondială din ultimii ani.

GSP a avut anul trecut o cifră de afaceri de 291 milioane dolari, în creştere faţă de anul 2012 și un profit net de 12,3 milioane dolari.

Săptămânile trecute, compania a anunţat că a câştigat un nou contract de la Gazprom Neft pentru sud-estul Mării Barents.

De altfel, Grup Servicii Petroliere, aceasta este de o bună perioadă într-un proces de extindere internaţională accelerată. Amintim doar că în martie, GSP a inaugurat a şaptea platformă de foraj maritim, în urma unei investiţii totale de 44 milioane de dolari, care va lucra în Marea Neagră pentru OMV Petrom. Iar la contractele cu giganţi precum Gazprom, OMV Petrom sau Petroceltic, ca să amintim doar câteva dintre numele sonore, Grup Servicii Petroliere se pregăteşte să adauge altele noi.