USL aruncă povara subvențiilor pentru regenerabile pe viitorul guvern. UPDATE: Niță promite reducerea cu 50% a facturilor de curent electric pe componenta certificate verzi

Certificate verzi reducere numar

UPDATE: Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, a declarat că, în urma măsurilor care vor fi luate de Guvern, facturile de curent electric ale populației ar trebui să se reducă cu circa 50% pe componenta certificatelor verzi. Această componentă a certificatelor verzi are în prezent o pondere de circa 10% în totalul de plată prevăzut pe facturile de electricitate.

"Schema trebuie să ducă la reducerea preţului pe factură cu 50% la certificatele verzi", a afirmat Niţă, citat de Mediafax. 

Acesta a mai spus că certificatele verzi a căror acordare va fi amânată până în 2017 vor putea fi folosite și până atunci de producătorii de energie regenerabilă, pentru obținerea de lichidități de la bănci.

"Vor fi păstrate într-un coş de ANRE, care va calcula câte certificate verzi va avea fiecare investiror în 2017. Aceste certificate verzi pot fi scontate la bancă sau preluate ca valoare, după 1 ianuarie 2017. Deci, nu tăiem la nimeni nimic, doar că veniturile obţinute vor fi venituri viitoare, după 1 ianuarie 2017", a precizat Niță.

O altă modificare preconizată este exceptarea de la prevederile legii energiei a marilor consumatori, cu un consum anual mai mare de 150 GWh.
 
"Exceptăm de la lege ca 50% din energia furnizată marilor consumatori cu consum mai mare de 150 GWh să nu plătească certificate verzi. Este necesar, pentru că avem deja mari probleme", a spus Niţă.
 
Întrebat care sunt marii consumatori industriali cu un consum mai mare de 150 GWh de energie, Niţă a afirmat că nu îl interesează.

Acordarea unei părți din certificatele verzi se amână pentru 2017

Subvențiile pentru producătorii de energie din surse regenerabile, acordate de stat și suportate de consumatori, nu vor fi reduse în mod permanent, ci se va amâna acordarea unei părți din acestea până la 1 ianuarie 2017, dată la care, cel mai probabil, actualul Guvern nu va mai fi în funcție, următoarele alegeri parlamentare urmând să aibă loc în 2016. Nici valoarea certificatelor verzi prin intermediul cărora este acordată subvenția nu va mai fi redusă, așa cum promiteau inițial autoritățile. Potrivit oficialităților, anul acesta, costul total pentru consumatori al subvențiilor pentru energia regenerabilă se ridică la 500 de milioane de euro. În acest timp, scumpirile din industria energetică continuă.  

Alocarea unui număr de certificate verzi va fi amânată timp de trei ani, începând cu data de 1 iulie 2013, iar pierderile suferite de către producători vor putea fi recuperate de către aceştia de la 1 ianuarie 2017, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, citat de Agerpres.

„Am avut discuţii cu mulţi miniştri din ţările vecine şi cu comisarul european pe tema energiei verzi. Trebuie să găsim un optim, un echilibru care să ne permită să mergem mai departe, în sensul că preţul produselor fabricate în România să fie competitive pe pieţele internaţionale. Altfel, riscăm ca situaţia să devină dramatică. Pornind de la aceste considerente, sigur că şi noi ne-am mai evaluat punctele de vedere şi am încercat să devenim mai elastici în domeniul energiei. Ca modificări esenţiale pe care le preconizăm este amânarea temporară de la iulie 2013, pe trei ani şi jumătate, până la 1 ianuarie 2017, a alocării unui număr de certificate verzi. Recuperarea certificatelor pe care dumneavoastră (producătorii de energie regenerabilă -  n.r.) le pierdeţi în aceşti trei ani o veţi face începând cu 1 ianuarie 2017”, a afirmat Niţă.

Acesta a adăugat că valoarea certificatelor va rămâne aceeaşi, în timp ce numărul certificatelor verzi acordate va fi mai mare pentru domeniul fotovoltaic, respectiv două.

„Valoarea certificatelor va rămâne aceeaşi. Numărul acordat de certificate va fi astfel: unul pentru energia eoliană, unul pentru hidro şi două pentru fotovoltaic. În acelaşi timp, proiectul de ordonanţă mai prevede şi posibilitatea încheierii de contracte bilaterale între producătorii de energie regenerabilă care deţin centrale de 5 MW. (...) Mai avem şi posibilitatea ca marii consumatori să plătească un număr mai mic de certificate verzi. Sunt câteva schimbări pe care proiectul de ordonanţă le prevede şi care vor intra în vigoare la 1 iulie 2013. Sigur că aceste schimbări vor afecta veniturile producătorilor, dar acestea, repet, vor putea fi recuperate de la 1 ianuarie 2017. Proiectul va sta pe site-ul ministerului timp de 30 de zile în dezbatere publică”, a menţionat ministrul delegat pentru Energie.

Cu ce se lăudau

În prezent, legislația prevede acordarea a 6 certificate verzi pentru fiecare MW produs de capacități fotovoltaice, 2 pentru instalații eoliene noi sau reutilizate și 3 pentru centrale hidro noi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW.

Săptămâna trecută, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a propus, în urma unei analize de supracompensare a sistemului de promovare prin certificate verzi a energiei din surse regenerabile, reducerea cu 50% a numărului de certificate verzi acordate ca subvenție pentru capacități fotovoltaice, de la 6 la 3 pentru fiecare MWh produs, cu 35%, de la 2 la 1,3, a celor acordate pentru instalații eoliene reutilizate, cu 25%, de la 2 la 1,5, a celor pentru instalații eoliene noi, și cu 23,3%, de la 3 la 2,3, a celor pentru centrale hidro noi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW.

Recomandarea avea în vedere evitarea supracompensării din sistemul energetic național și a reieșit în urma analizei cost-beneficiu cu actualizare, efectuată la nivel agregat pentru fiecare categorie de tehnologie de producere a energiei din surse regenerabile, cu luarea în considerare a indicatorilor rezultaţi din medierea costurilor şi conform capacităţilor prognozate a fi puse în funcţiune.

În februarie, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, declara că România va reduce subvențiile pentru energia regenerabilă începând din iulie 2013 sau de anul viitor, pentru a limita majorările de prețuri la electricitate, în condițiile în care, anul acesta, costul total pentru consumatori al acestor subvenții se ridică la 500 de milioane de euro, ceea ce este prea mult pentru români

Tot atunci, autoritățile anunțau pe surse că intenționează să reducă numărul de certificate verzi acordate pentru facilitățile eoliene de la 2 la 1 sau 1,5, pentru microhidrocentrale de la 3 la 1,4, pentru proiecte fotovoltaice de la 6 la 3,5, iar pentru biomasă de la 2 la 1,6.

În plus, se lansase ideea că valoarea maximă acceptată pe piața de tranzacționare a certificatelor verzi ar urma să fie redusă de la circa 57 la 30 euro/MW, nivelul minim urmând să fie menținut la 27 euro/MW.

În schimb, potrivit unui ordin recent al ANRE, valoarea maximă de tranzacționare a certificatelor verzi a fost majorată de la 248,30 lei/certificat verde (57,389 euro) în 2012 la 264,09 lei/certificat verde (58,823 euro/certificat verde) în 2013, iar cea minimă – de la de la 121,89 lei/certificat verde (28,172 euro) la 129,64 lei (28,876 euro).

De asemenea, potrivit Ordinului ANRE, contravaloarea certificatului verde neachiziționat de către operatorii economici care au obligație anuală de achiziție de certificate verzi, în cazul neîndeplinirii cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi, a fost majorată de la 496,61 lei/certificat verde neachiziționat (114,777 euro) pentru 2012 la 528,17 lei/certificat verde neachiziționat (117,646) pentru 2013.

Noi majorări de prețuri de producție în energie

Scumpirile la produsele energetice au contribuit semnificativ la majorarea preţurilor producţiei industriale atât în luna februarie, cât şi pe ultimele 12 luni, potrivit INS.

În februarie 2013, comparativ cu ianuarie 2013, preţurile producţiei industriale din România, per total, au crescut cu 0,3%. Asta însă exclusiv din cauza creșterii preţurilor la grupa produselor energetice (+1,6%), întrucât la celelalte mari grupe industriale s-au înregistrat scăderi de preţuri.

În februarie 2013, comparativ cu februarie 2012, preţurile producţiei industriale au fost mai mari cu 5,4%. În ultimele 12 luni, preţurile producţiei industriale au crescut semnificativ la produsele energetice şi la bunurile de uz curent, cu 8,4% şi, respectiv, cu 7,9%. Celelalte mari grupe industriale au înregistrat creşteri de preţ sub nivelul mediu estimat per total industrie.

Cât privește prețurile suportate direct de consumatori, energia electrică s-a scumpit cu de la începutul anului și până la finalul lunii februarie cu peste 10%.

În 2012, grupa „energie electrică, gaze și încălzire centrală” a consemnat o scumpire cu 8,79% față de anul anterior, în special ca urmare a majorării prețurilor la energie electrică cu peste 13%.

În decembrie 2012, față de luna anterioară, energia electrică s-a scumpit cu 7,25%, ca urmare a includerii valorii certificatelor verzi în factura de energie electrică a consumatorilor finali, în urma modificării legislației sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.