700 (terawați)ore în Tibet

3gorges-dam

Societatea și peisajul tradiționalului Tibet n-au putut evita confruntarea cu modernitatea. Astfel, regiunea autonomă Tibet din sud-vestul Chinei a pus în funcțiune marți primul generator al barajului de la Pondo, cu o capacitate anuală de producție de energie electrică de 150 de milioane de kilowați-oră, informează Shanghai Daily.

Potrivit vicepreședintelui biroului de administrare a proiectului, Tang Quanyong, alte trei unități generatoare își vor începe activitatea în iunie 2014.

Cele patru unități vor genera în total 6-700 milioane de kilowați-oră de electricitate pe an, cantitate suficientă pentru rezolvarea problemelor de alimentare cu energie a capitalei regionale Lhasa

Proiectul va contribui de asemenea, la îmbunătățirea instalațiilor de irigare și de prevenire a inundațiilor din jurul capitalei. 

Construcția proiectului, denumit “Barajul celor trei chei ale Tibetului”,  a fost demarată în iulie 2009 și a costat 4,57 miliarde de yuani (748 milioane dolari). Este de așteptat ca aceasta să fie finalizată în 2016.

Proiectul este situat în apropierea orașului Pondo din districtul Lhunzhub, la aproximativ 63 de km de Lhasa, și  este situat la mai mult de 4.000 de metri altitudine.