Romgaz, principalul producător de gaze autohton, deținut majoritar de statul român, a profitat de explozia prețurilor, dublându-și în primul trimestrul anului profitul net, în pofida unei producții în scădere cu 0,3% și a unei cantități de gaze vândute mai redusă cu 16,7% față de cea din aceeași perioadă a anului trecut. Statul român este însă marele câștigător al majorării prețurilor, încasând numai din impozite pe producție o sumă dublă față de profitul net al companiei
Profitul net raportat de Romgaz în primele 3 luni ale acestui an a fost de de 979,6 milioane lei, în creștere cu 111,24%, respectiv cu 515,9 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior. Față de ultimul trimestru al anului trecut, profitul net mai mare cu 29,13%.
Cu toate acestea, de explozia prețurilor a profitat în principal statul român. Împreună, impozitul pe venitul suplimentar şi redevenţa petrolieră achitate de Romgaz, au crescut de la 201,0 milioane lei în primele 3 luni ale anului trecut la 2,3 miliarde lei (+1.046%) în primul trimestru al acestui an. Față de ultimele 3 luni ale anului trecut, aceste cheltuieli au fost mai mari cu 14,77%.
Cheltuielile cu redevența ale Romgaz au crescut cu 374,28 milioane lei (+432,96%) față de primul trimestru din 2021, iar impozitul pe veniturile suplimentare a crescut cu 1.7 miliarde lei (+ 1.509%).
Cifra de afaceri a Romgaz s-a triplat (creștere de 195,78% sau 2,6 miliarde lei) faţă de perioada similară a anului anterior.
Creșterea cifrei de afaceri provine din majorarea cu 201,14% sau 2,3 miliarde lei a veniturilor consolidate din vânzarea gazelor și din creșterea cu 284,60% sau 279 milioane lei a veniturilor din vânzarea de energie electrică.
Din punct de vedere cantitativ, în primele 3 luni ale anului 2022 Romgaz a vândut o cantitate de gaze mai mică cu 16,7% și a realizat o producție de energie electrică a fost mai mare cu 70,86%, comparativ cu primele 3 luni ale anului trecut.
Veniturile consolidate din servicii de înmagazinare au scăzut cu 11,01% sau 8,73 milioane lei.
Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional a fost de 44 TWh, cu aproximativ 11% mai mic decât cel înregistrat în primul trimestru al anului trecut, din care cca. 9,5 TWh a fost acoperit cu gaze din import, iar diferenţa de 34,5 TWh cu gaze din intern, la care Romgaz a participat cu 15,7 TWh, ceea ce reprezintă 35,72% din consumul naţional şi 45,53% din consumul acoperit cu gaze din intern.
Importul de gaze naturale intrat în consum a fost cu 7,33% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Din stocurile de gaze ale Romgaz aflate în depozitele subterane s-au extras cu 2,07 milioane MWh mai puţin decât în aceeași perioadă a anului 2021 (1,96 milioane MWh faţă de 4,03 milioane MWh).
Costul mărfurilor vândute a scăzut cu 67,96% față de aceeași perioadă a anului 2021, în principal ca urmare a scăderii cantității de gaze achiziționate în vederea revânzării.
Romgaz este deținut majoritar de statul român, cu o participație de 70%.