Milionarii din Prahova cu hidrocentrale, un nou credit. Garantează cu vile din Snagov

microhidrocentrala a

 Prahovenii Tufan şi Anastasescu din Câmpina, care apar în topul celor mai bogaţi români dar şi în topul celor mai mari beneficiari privaţi de fondurilor europene, sunt de ceva vreme, prin firma lor Elsid, în proces cu Hidroelectrica. Aceştia au fost catalogaţi frecvent în presă ca fiind printre cei 10 “băieţi deştepţi” care ar fi cumpărat curent de la Hidroelectrica sub preţul pieţei.

Aceştia au hotărât de curând, cel puţin formal, în cadrul unei AGEA a Elsid, că “îşi separă activităţile comerciale şi bunurile, şi în general, încetează orice formă de asociere între şi/sau control direct sau indirect al acestora asupra şi/sau în legătură cu societăţile, bunurile, activele şi pasivele descrise în acordul de separare”, scrie într-un document al Elsid, consultat de Energy Report.

Acordul de separare face referire la companiile Elsid, Metaleuroest, Vivaio, Hidrotehnica Galaţi, Soceram, Dobromin, Electrocarbon, Cemart Invest, Ecowatt Invest şi Cemrom.

Într-un alt document de săptămânile trecute, consultat de Energy Report, milionarii Tufan şi Anastasescu au hotărât în AGEA să contracteze de la Libra Internet Bank un credit de maxim 7,5 milioane de lei.

Creditul ar urma să fie garantat, printre altele, cu ipotecă imobiliară pe un teren de circa 2,7 hectare, vile şi clădire de birouri de pe acest terenul respectiv, situat în Snagov, pe strada Nufărul.