Energie sub acoperire

Horatiu Tepes Bilka

Creşterea preţurilor la energie din ultimii ani şi, într-o anumită măsură curentele ecologiste au condus la crearea unui întreg arsenal de concepte şi tehnici prin care se încearcă să se eficientizeze consumul de energie.

Pe segmentul rezidenţial aproape că s-au epuizat metodele de eficienţă energetică, la nivel de teorie cel puţin. Pe componente de construcţie, există şi studii despre geamuri, şi despre uşi, pereţi sau terasele de deasupra blocurilor, toate acestea fiind tot mai frecvent concepute a fi în trend cu eficienţa energetică.

Se pare că, cel puţin pe piaţa internă, a mai rămas un singur segment de... acoperit. Acoperişul. Ca să trecem la subiect, vorbim despre ţigla metalică care ajută la reducerea consumului de energie, evitând supraîncălzirea pe timp de vară şi deci consumul ridicat de curent al aparatelor de aer condiţionat. În acest sens, marele producător braşovean de ţigle metalice Bilka Steel ia în calcul un asemenea produs pentru viitorul apropiat, chiar dacă, momentan cel puţin, integrarea acestui produs în piaţa actuală s-ar putea dovedi dificilă.

“Evoluţia tehnologică a permis dezvoltarea de echipamente mai eficiente din punct de vedere energetic. Acum se dezvoltă ţigla metalică spre a ajuta la reducerea consumului de energie. Acest lucru este posibil printr-un procedeu tehnologic diferit de cel utilizat în prezent. Este vorba de ţigla metalică cu coeficient de reflexie ridicat, graţie mixului de oţel şi vopsea specială. Noul tip de ţiglă metalică nu permite încălzirea excesivă a acoperişului. Ba din contră, aceasta asigură dispersia căldurii în atmosferă, dacă vorbim de verile extrem de calde”, a declarat pentru Energy Report proprietarul Bilka Steel, Horaţiu Ţepeş (foto).

Acest demers pare a fi o noutate pentru piaţa autohtonă. “Pentru moment, niciun producător de tablă prevopsită nu a investit într-un astfel de produs, dupa ştiinţa noastră. Asta implică costuri mari pentru cercetare, ulterior şi de pornire a producţiei. Noi avem în vedere pentru următorii ani un astfel de produs, în acest sens chiar am avut discuţii cu anumiţi furnizori de tablă prevopsită. Aceste tehnologii sunt acum abia la stadiul de cercetare”, adaugă proprietarul Bilka Steel.

Furnizorii pentru Bilka sunt ArcelorMittal, Marcegaglia, USS, TyssenKrupp şi alţii. Pentru anul în curs, Bilka Steel mizează pe o creştere de peste 30% a cifrei de afaceri, la mai mult de 30 de milioane de euro. Într-o măsură mai redusă, compania realizează şi exporturi, în ţările din fosta URSS, în Franţa, Austria, Slovacia şi Germania.