Lanţ de benzinării în insolvenţă. Are 5 staţii în Iaşi şi Vaslui

Petrol Network 2

Înfiinţată încă din 1999, odată cu deschiderea primei staţii de carburanţi din oraşul Vaslui (lângă Piaţa Agroalimentară Traian), firma Petrol Network a ajuns la cinci staţii de carburanţi în Iaşi şi Vaslui plus supermarketuri.

Firma a intrat lunile trecute în insolvenţă iar totalul creanţelor celor 17 creditori depăşeşte 9 milioane de lei, indică tabelul preliminar consultat de Energy Report.  

Printre cei mai importanţi creditori amintim aici CEC (cu 56,5% din creanţe), BRD (9,42%), Mol România Petroleum Products (5,74%), Rottco Consult (6,86%), Terra Oyl (4,35%), Tinmar (4,33%) sau Rompetrol Downstream (3,57%).

Asociaţii firmei sunt SC Ciobotaru Daniel Diana (persoană juridică), reprezentată prin Daniel Ciobotaru şi Mitică Codreanu (persoană fizică). A fost desemnat administrator special al firmei insolvente Daniel Ciobotaru.

Lanţul Petrol Network din estul ţării a înregistrat o scădere uşoară a cifrei de afaceri de la 18 milioane de lei în anul 2013 la 17 milioane de lei în anul 2014. Numărul mediu al salariaţilor a scăzut însă mai mult, de la 24 la 14.

Intrarea în insolvenţă s-a produs ca urmare a acumulării datoriilor şi penalităţilor la acestea, din ultimii doi ani.