Traderul german de gaze Wingas, viitoare subsidiară a Gazprom, spune că reducerile de livrări de gaze rusești către unele state UE sunt de rutină

Gazprom Polonia

Tranzacția prin care Gazprom va prelua importatorul și traderul de gaze naturale Wingas, în prezent subsidiară a gigantului german BASF, va fi încheiată în această toamnă și nu va fi afectată de sancțiunile dictate de Uniunea Europeană la adresa Rusiei, a declarat, luni, Ludwig Moehring, membru al board-ului Wingas.

Acesta a mai explicat că reducerea luna aceasta a livrărilor de gaze ale Rusiei către unele state europene este normală și că fluctuația în cantitățile livrate se cifrează în limitele convenite prin contractele semnate de Gazprom cu respectivii clienți, lucru dovedit de faptul că prețurile gazelor naturale pe piețele internaționale relevante nu au fost influențate semnificativ de respectivele reduceri de livrări ale rușilor.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat, luni, că livrările de gaze ruseşti vor scădea cu 10% începând de marţi până duminică, precizând că nici de această dată reprezentanţii Gazprom nu au comunicat autorităţilor de la Bucureşti motivele reducerii volumelor de gaze. Ministrul a subliniat că România nu ar avea nicio problemă în perioada de iarnă chiar dacă Gazprom ar opri în totalitate livrările de gaze şi iarna ar fi extrem de dificilă.

Sâmbătă, Nicolescu a declarat că Gazprom a anunţat Transgaz că livrările de gaze naturale vor fi efectuate la parametri normali sâmbătă şi duminică, fără explica motivele reducerii cu 5% aplicată vineri sau ce se va întâmpla de luni. Gazprom a transmis joi Transgaz că livrările de gaze către România vor fi reduse în următoarele trei zile, fără să explice motivele pentru scăderea volumelor.

Neafectați de sancțiuni

Moehring, care este șeful diviziei de vânzări a Wingas, a declarat că preluarea companiei de către Gazprom ar fi trebuit parafată în vară, adăugând că întârzierea s-a datorat necesității de a se perfecta anumite detalii juridice ale tranzacției.

"Ne așteptăm ca tranzacția să fie încheiată în toamnă și nu ne temem că ar putea fi întârziată din cauza crizei din Ucraina", a spus Moehring.

În urma unui acord de schimb de active semnat de Gazprom cu BASF în 2012, rușii vor prelua Wingas, care a vândut anul trecut 44,3 miliarde de metri cubi de gaze în Europa de Vest, echivalentul a aproape jumătate din consumul total anual al Germaniei și în creștere cu 14,1% față de 2012. În baza deal-ului, Gazprom va prelua și capacități de înmagazinare subterană de gaze naturale de 6 miliarde de metri cubi.

Odată intrată în posesia Gazprom, Wingas va căuta să-și diversifice țintele de vânzări în afara Germaniei, care în prezent are o cotă de 75% din total, însă își va menține structura portofoliului de aprovizionare, care se bazează în proporție de 50% pe importuri de gaze din Rusia.

Wingas este activă în opt state occidentale, inclusiv Marea Britanie. Gazprom încearcă de ani de zile să obțină acces direct pe piețele de furnizare de gaze din Europa, extrem de profitabile, însă până în prezent a lucrat în proporție covârșitoare cu firme intermediare.

Nimic deosebit în reducerea livrărilor de gaze rusești

Pe de altă parte, Moehring a declarat că reducerea luna aceasta a livrărilor de gaze ale Rusiei către unele state europene este normală și că fluctuația în cantitățile livrate se cifrează în limitele convenite prin contractele semnate de Gazprom cu respectivii clienți.

"Și noi am primit cantități mai mici, însă nu este nici un motiv de îngrijorare, fluctuația e în limite normale și a mai survenit și în alți ani, în momente când nu era nevoia de întreaga capacitate contractată. Traderii știu asta și, în consecință, prețurile nu au reacționat semnificativ pe piețe, ceea ce este un argument în favoarea ipotezei noastre", a exp,licat oficialul Wingas.

Unii analiști consideră că reducerea livrărilor este o încercare a Moscovei de a strica relațiile dintre UE și Ucraina într-un moment cheie al conflictului din estul țării și de a-și întări poziția la viitoarele negocieri tripartite Rusia-Ucraina-UE.

Pe lângă România, alte state europene care au raportat reducerea livrărilor de gaze rusești sunt Polonia, Slovacia, Germania și Austria. Polonia și Slovacia alimentează și Ucraina, prin inversarea în conducte a fluxului de gaze provenite din Rusia, după tăierea totală de către Gazprom, în iunie, a exporturilor pentru consumul ucrainenilor.

Europenii par pregătiți de iarnă

Însă Moehring spune că nu este deloc ceva neobișnuit ca Gazprom să își umple depozitele subterane de înmagazinare și să execute lucrări de mentenanță la conducte în vederea iernii, în sezonul rece astfel de lucrări neputând fi derulate.

Explicația este aceeași cu cea furnizată anterior de un purtător de cuvânt al Gazprom, care declarase, miercurea trecută, că gigantul rus a limitat livrările către Polonia la nivelul de la finalul săptămânii anterioare, din cauza unor lucrări de mentenanță la conducte și a unor operațiuni de umplere a depozitelor subterane de înmagazinare gaze ale Rusiei, derulate în perspectiva venirii iernii.

Grație temperaturilor ridicate din prima jumătate a anului, companiile europene de utilități au injectat în depozitele subterane de înmagazinare cantități cât mai mari de gaze, ca măsură de prevedere față de perspectiva unor eventuale disfuncționalități în aprovizionarea cu gaze din Rusia în sezonul rece. Duminică, depozitele europene erau pline în proporție de peste 90% potrivit Gas Infrastructure Group Europe.

În plus, extinderea accesibilității hub-urilor de tranzacționare spot în Europa permite cumpărarea de gaze la disconturi de 5 până la 15% față de prețurile din contractele pe termen lung, potrivit traderilor. Luni, cotația gazelor naturale la Londra era cu 5% sub nivelul din mai.

Exporturile Gazprom prin conductele din Ucraina și Slovacia au scăzut cu 17% luni și sunt așteptate să scadă până la 21,5% față de maximele din luna septembrie, după ce Slovacia a început să aprovizioneze Ucraina prin flux invers. După ce s-au cifrat, în medie, la circa 60 de milioane de metri cubi pe zi în prima jumătate a lunii, livrările de gaze rusești prin conductele care tranzitează Ucraina și Slovacia au scăzut la 49,7 milioane de metri cubi pe zi luni, potrivit datelor operatorului slovac de transport de gaze Eurstream. Slovacia este unul dintre principalele coridoare de tranzit pentru exporturile de gaze rusești în Europa Centrală și de Vest.

Producția Gazprom a scăzut semnificativ

Livrările Gazprom către vecinii Ucrainei au scăzut la nivelurile minime permise de contractele în vigoare în ultimele săptămâni, după ce unele dintre acestea au început să revândă gazele rusești primite către ucraineni, prin inversarea fluxului în conducte, în condițiile în care Rusia a stopat livrările de gaze către Ucraina, ca urmare a unei dispute privind datoriile neplătite de ucraineni pentru gazele primite în trecut, prețul impus de ruși pentru aceste gaze, considerat exagerat și incorect de către ucraineni, dar și din cauza anexării peninsulei Crimea de către Rusia și a războiului civil dintre forțele guvernamentale ucrainene și rebelii separatiști proruși din estul țării.

Rusia a afirmat în mai multe rânduri că redirecționarea în flux invers prin conducte și revânzarea către Ucraina a gazelor cumpărate de state UE precum Polonia, Slovacia sau Ungaria de la Gazprom este ilegală și încalcă prevederi contractuale în vigoare.

De exemplu, slovacii de la Eurstream au început să livreze gaze în flux invers către Ucraina la începutul acestei luni, iar săptămâna trecută au raportat o reducere cu 10% a cantităților livrate de Gazprom, reducere situată, totuși, în limitele minime stabilite prin contractul cu rușii. Reducerile nu au afectat livrările în flux invers către Ucraina.

Pe lângă explicația că rușii își umplu la rândul lor depozitele subterane de înmagazinare și fac lucrări de mentenanță la conducte, trebuie notat că producția de gaze a Gazprom a scăzut la circa 950 de milioane de metri cubi pe zi, cu aproape un sfert sub nivelul din septembrie 2013 și cu 44% sub capacitatea maximă de producție a companiei.

Comisia Europeană încearcă să pună la punct o întâlnire între oficiali ai UE, Rusiei și Ucrainei pentru a discuta problemele legate de aprovizionarea cu gaze a Europei. Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a respins propunerea CE de a se organiza o întâlnire pe 20 septembrie la Berlin și urmează să propună o dată alternativă, a declarat un purtător de cuvânt al Comisie, citat de Interfax.