Ungurii au vândut românilor un proiect eolian din Brăila cu 1 mil. €

Eoliene Romania raport

 

Companiile ungureşti „Ogis Renewable Energy Limited” şi Saphire ZRT, care controlau proiectul eolian din localitatea brăileană Însurăţei au hotărât recent să-l vândă companiei româneşti asociat minoritar Civiwind, indică un document al operatorului de proiect, consultat de Energy Report.

Mai precis, 98,801% din capitalul social al “Energie Ecologică Rogis”, operatorul proiectului eolian din Brăila, a fost vândut cu un milion de euro iar noii asociaţi sunt Civiwind şi Juan Jose Rodrigues Ballesteros (în acte are sub 1%).

În aprilie 2013, eolienele în cauză a fost printre proiectele câştigătoare de fonduri europene care au semnat contract pentru cele mai multe fonduri.  

În urmă cu cinci luni, în decembrie 2014, investitorii unguri anunţau că organizează licitaţie pentru atribuirea unui contract cu o valoare de peste 151 milioane lei, echivalentul a 34 milioane euro, fără TVA, în cadrul căruia se urmărea şi cumpărarea a 11 turbine eoliene. Potrivit anunţului lansat de organizator, contractul a fost împărţit în patru loturi: achiziţia a 11 turbine cu o putere de 2 MW fiecare, instalarea acestora pe fundaţiile aferente (servicii de livrare, transport, montaj, punere în funcţiune şi mentenanţă), apoi lot 2 - lucrări de construcţii civile şi reţele (fundaţii, drumuri, platforme, LES 20 kV, LES 110 kV), lot 3 - realizarea staţiei electrice şi lot 4 - efectuarea studiilor geotehnice şi topografice şi proiectarea aferentă loturilor 2 şi 3.

Iniţial, proiectul  era estimat a avea are o valoare totală de 189,2 milioane de lei si consta în realizarea unui parc eolian cu o putere instalată de 126 MW. Investiţia ar fi acoperit  o suprafaţă de 22 kmp.

Despre rezultatele licitaţiei anunţată în decembrie nu s-a mai auzit nimic şi nici despre modul în care au fost utilizate, fie şi parţial, fondurile europene. Mai rămâne de văzut cum va arăta parcul eolian după retragerea ungurilor.