Proprietarii "sunt obligați ca, din proprie inițiativă", să-și reabiliteze clădirile, să-și dea jos aparatele de aer condiționat și să-și îngroape branșamentele

20130513 - Aere conditionate

Centrul capitalei riscă să se transforme într-un uriaș șantier, Consiliul General punând gând rău atât proprietarilor de clădiri, care vor fi obligați să-și renoveze clădirile și nu vor mai avea voie să-și instaleze aparate de aere condiționat pe fațada principală a clădirilor, cât și șoferilor, care ar putea conduce printre gropi, dat fiind faptul că toate noile branșamente pentru electricitate și telecomunicații vor fi realizate "îngropat". Cel puțin așa prevede un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică până pe 24 mai - Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de intervenție-abilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural - ambientale a clădirilor, în municipiul București.

Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de intervenție-abilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural - ambientale a clădirilor, în municipiul București

Noile prevederi ar urma a se aplica inițial doar proprietarilor din centrul Capitalei, urmând a fi extinse și celorlalte zone. Deși sunt prevăzute câteva condiționalități, acestea sunt extrem de vagi, încât practic orice proprietar ar putea fi inclus în lista celor care ar trebui notificați în vederea efectuării de lucrări de "intervenții". Noua hotărâre ar urma să îi vizeze pe "deținătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populației și/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit și a spațiilor publice urbane".

Interesantă este mai ales formularea potrivit cărora aceștia "sunt obligați ca, din proprie inițiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea structurală-arhitecturală a anvelopei clădirilor". Dincolo de contradicția logică implicită, formularea dezvăluie intențiile legislatorului, de a-ți impune voința cu orice preț și de a nu ține cont de nicio observație venită din partea proprietarilor.

Dincolo de "obligativitatea, din proprie inițiativă" de a efectua lucrări de reparare/refacere a pereților, tâmplăriei și finisajelor exterioare, a acoperișurilor, pentru care este nevoie de autorizație de construcție, dar și de avizul prealabil al arhitectului-șef al sectorului sau al municipiului București, proprietarii vor trebui "să demonteze a instalațiile și echipamentele montate pe fațade/acoperiș, precum și remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție, după caz, dacă îndeplinesc condițiile de legalitate". Numai că remontarea nu va mai fi permisă dect în anumite condiții. Astfel, prin noul proiect se interzice dispunerea antenelor TV de satelit în locuri vizibile din circulațiile publice ți se recomanda evitarea dispunerii vizibile a cablurilor TV, se interzice amplasarea firidelor de branșament pentru electricitate, telecomunicații pe fațadele principale ale clădirilor; conductele de gaze se vor dispune conform normelor, cu interdicția de amplasare pe fațada principală; se interzice montarea aparatelor de aer condiționat pe fațadele către stradă; iar toate noile branșamente pentru electricitate și telecomunicații vor fi realizate "îngropat".

Au fost selectate, pentru etapa I de implementare a proiectului, următoarele zone de acțiune prioritară: fronturile construite ale Bd. Lascăr Catargiu, Calea Victoriei, Bd. Carol- Bd. Pache Protopopescu, Bd. Gh. Magheru - Bd. N. Bălcescu - Bd. I. C. Bratianu, Bd. Regina Elisabeta - Bd. M. Kogălniceanu, practic, întreg centrul capitalei.

Finanțarea proiectării si executării lucrărilor de intervenție se asigură, pe cheltuiala proprie, de către deținătorii clădirilor. Prin excepție, autoritățile administrației publice locale pot asigura prin bugetul local, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație, preluarea integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenție corespunzătoare cotei proprietarului/proprietarilor de locuințe aflat/aflați în imposibilitate de a asigura sumele ce îi/le revin, la cererea acestuia/acestora, ca măsura de protecție socială, dacă proprietarul/proprietarii face/fac dovada că realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net lunar pe economie.

Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor regulamentului clădirile expertizate tehnic și încadrate, în condițiile legii, în clasa I de risc seismic și pentru care proprietarii - persoane fizice și juridice - sunt obligați să acționeze pentru proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție privind reducerea riscului seismic al clădirilor; clădirile reabilitate termic sau în curs de reabilitare la data intrării în vigoare a Regulamentului, precum și blocurile de locuințe înscrise în programe locale multianuale pentru executarea lucrărilor de reabilitare termică: clădirile și ansamblurile clasate sau în curs de clasare ca monumente istorice.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor care revin deținătorilor notificați cu privire la realizarea lucrărilor de intervenție se constată de către organul cu atribuții de control al Primăriei Municipiului București, iar sancțiunile contravenționale urnmează a fi cuprinse între 1.000 și 8.000 de lei.