Nuclearelectrica ar putea prelua o parte din operațiunile Enel din România

Electrica SA

Nuclearelectrica (SNN) ia în calcul posibilitatea de a prelua o parte din operațiunile Enel din România, pe care italienii au anunțat recent că vor să le vândă până la finalul acestui an, însă până în prezent nu a înaintat nici o ofertă către cei de la Enel.

"SNN analizează oportunitatea rezultată din anunțul potențialei vânzări a operațiunilor Enel în România, fiind în prezent în stadiul de analiză preliminară a unei părți din perimetrul tranzacției", se arată într-o informare a SNN remisă Bursei de Valori București (BVB).

Nuclearelectrica amintește că si-a manifestat încă din anul 2013 intenția de diversificare a portofoliului, prin investiții strategice care să conducă la creșterea sustenabilă a companiei, în contextul competitiv actual al pieței energiei electrice.

"Nicio ofertă indicativă sau de altă natură nu a fost înaintată către Enel. O potențială decizie a managementului SNN cu privire la tranzacție va fi supusă aprobării Adunării Generale a Acționarilor SNN", precizează societatea.

Profit reevaluat în creștere cu 255%

De altfel, marți, SNN a anunțat că și-a revizuit dramatic în creștere profitul net estimat pe anul acesta, cu nu mai puțin de 255%, la aproape 99 milioane lei.

Veniturile estimate au fost revizuite în plus cu 89,73 milioane lei, în principal pe seama majorării estimării veniturilor din vânzarea energiei electrice, pe baza rezultatelor obținute în primele 7 luni, precum și a contractelor încheiate până la finele lunii august, dar și a unor câștiguri din diferențe de curs valutar mai mari decât cele previzionate în bugetul inițial.

Pe partea de cheltuieli, revizuirea s-a datorat reducerii impozitului pe construcțiile speciale, prin recalculare, în urma reevaluării acestora în luna martie 2014 și a reflectării rezultatelor reevaluării prin metoda netă la 31.12.2013, precum și creșterii valorii amortizării, ca urmare a procesului de reevaluare a activelor.

Pe de altă parte, acționarii societății au decis că Nuclearelectrica va participa cu maximum 2 milioane euro la capitalul societății mixte care va construi reactoarele 3 și 4 de la centrala atomică de la Cernavodă. Compania chineză China General Nuclear Power Corporation a fost singura care a transmis către Nuclearelectrica documentația de calificare aferentă primei etape a procedurii de selecție de investitori pentru continuarea proiectului unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă, chinezii fiind declarați investitori calificați

Se bagă peste chinezi?

În iulie, surse din piață au declarat, pentru Energy Report, că departamentele Enel au fost vizitate de mai mulți specialiști chinezi, trimiși probabil de State Grid Corporation of China, care s-au interesat de activitățile acestora și au consultat diferite documente ale filialei gigantului italian din România.

State Grid Corporation of China este o companie înființată în 2002 de către statul chinez, și deține monopolul construcției și administrării rețelei de distribuție a energiei electrice din China. Ea alimentează 26 de provincii, regiuni autonome și municipalități din China,echivalentul a 88% teritoriul național al statului chinez.

Enel are o relație privilegiată cu grupul chinez, în aprilie fiind semnat un memorandum pentru cooperarea în domeniul tehnologiilor rețelelor inteligente, care pot susține o dezvoltare urbană durabilă, precum și schimbul de experiente în implementarea generării de energie regenerabilă.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, s-a deplasat miercuri la Roma, Italia, pentru discuţii cu conducerea grupului energetic Enel privind vânzarea operaţiunilor din România. El a fost însoțit de directorii generali ai Nuclearelectrica şi Electrica, Daniela Lulache şi, respectiv, Ioan Roşca.

Nicolescu spune că statul nu cedează străinilor Electrica Dobrogea

Cu o zi înainte, într-o conferinţă de presă, Nicolescu a afirmat că activitatea de distribuţie a energiei este considerată strategică de statul român, mai ales în zona Dobrogea, ţinând cont de ce întâmplă în estul ţării.

"Nu încurajăm pe nimeni să depună oferta pentru cumpărarea distribuţiei din Dobrogea, mai ales că există interes din partea unor companii de stat româneşti", a spus Nicolescu.

Electrica SA a comunicat, recent, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) faptul că vrea să utilizeze lichiditățile suplimentare obținute în urma listării la Bursa de Valori București (BVB) pentru a face în perioada 2015-2018 investiții mai mari față de planul prezentat ANRE în 2013 și pe baza căruia au fost stabilite actualele tarife de distribuție pentru companie, solicitând Autorității recunoașterea acestor investiții suplimentare față de planul inițial în tarifele de distribuție reglementare practicate de societate.

"Ca urmare a disponibilităţii suplimentare de numerar rezultată în urma procesului de listare, SC Electrica SA a comunicat ANRE intenţia de se realiza un volum mai mare de investiţii în perioada 2015-2018, faţă de cele prezentate în anul 2013 de cei trei operatori de distribuție concesionari, precum și solicitarea privind condițiile de recunoaștere a acestora de către autoritate, conform reglementărilor în vigoare", se arată în nota de prezentare a unui proiect de ordin al ANRE de modificare a metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție.

Astfel, potrivit proiectului de ordin al ANRE, la articolul 15 al Metodologiei a fost inclus un alineat care prevede că "în situaţii excepţionale care conduc la necesitatea modificării semnificative a planurilor de investiții cum ar fi: modificări importante ale legislației primare, schimbarea structurii acționariatului în proporție mai mare de 50 %, reorganizare efectuată prin comasare, absorbție sau divizare, operatorii de distribuție au dreptul să solicite autorității competente, în primul an al unei perioade de reglementare, modificarea proiecţiei tarifelor de distribuţie pentru acea perioadă de reglementare sau pentru un an".

Electrica SA este acţionar majoritar la SC Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA, la SC Electrica Distribuţie Transilvania Nord SA şi la SC Electrica Distribuţie Transilvania Sud SA.

Electrica SA vorbea de achiziții în prospectul de listare

La sfârșitul lunii trecute, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, declara, după o întâlnire cu Luca D'Agnese, membru al boardului Enel, responsabil pentru activitatea internațională, că există interes din partea unor companii românești de stat să preia o parte din activitățile din România ale Enel, pe care compania italiană a anunțat că le-a scos la vânzare.

"Le-am comunicat celor de la Enel (...) faptul că, din punct de vedere al statului român, rețelele de distribuție reprezintă active cu caracter strategic. În plus, i-am informat oficial că există interes din partea unor companii românești în ceea ce privește preluarea unor părți din operațiunile lor în România, existând sprijinul total al statului român pentru companiile cu acționariat românesc. De altfel, acesta a fost motivul pentru care recent am modificat legea privatizării, care anterior nu permitea companiilor în care statul este acționar să cumpere alte societăți” a declarat Răzvan Nicolescu.

La mijlocul lunii iunie, în prospectul de listare la bursă a Electrica, autorii documentului atrăgeau atenția că Electrica nu va putea achiziționa acțiuni la alte companii până ce nu va fi modificată o Ordonanță de Urgență din 1997 cu privire la privatizarea societăților.

"Conform OUG nr. 88/1997 cu privire la privatizarea societăților, o entitate la care Statul ori o autoritate a administrației publice locale deține mai mult de 33% din totalul acțiunilor cu drept de vot în AGA nu poate fi cumpărător al acțiunilor în alte societăți. Deși formularea din lege nu este clară, se poate interpreta că restricția se aplică pentru cumpărarea de acțiuni nu numai în cadrul unui proces de privatizare, ci și în afara acestuia. În cazul în care legea care interzice cumpărarea de acțiuni de către Electrica nu se modifică, acest lucru va limita strategia Grupului ", se arăta în document.

Enel a anunțat, în iulie, că a început procesul de vânzare a operaţiunilor de distribuţie şi vânzare de energie din România şi de producţie de energie din Slovacia, în cadrul unui program al grupului italian de reducere a datoriilor. În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment Holding BV). Mai recent, italienii au declarat că vor să finalizeze vânzarea activelor din România până la finalul acestui an.

În cazul activelor din România, este vorba despre companii care gestionează o rețea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piață de 34%) și care vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de aproximativ 2,6 milioane clienți, dintre care 2,4 milioane sunt clienți rezidențiali (aproximativ 20% din piața de retail) și 200.000 sunt companii. În anul 2013, aceste companii au avut venituri de 1,118 miliarde euro și au generat un profit operațional de 289 milioane de euro.