Cat de ecologice sunt cu adevarat becurile „ecologice”?

Ultimele becuri clasice, cu incandescenta, cele cu putere de 25 W, au fost interzise pe intreg teritoriul Uniunii Europene incepand cu 1 ianuarie 2013, dupa ce, in ultimii trei ani, Bruxelles-ul instituise succesiv prohibitia asupra celor de 100, 60 si 40 W. Scopul declarat al inlocuirii fortate a becurilor cu filament cu cele asa-zis economice sau „ecologice” a fost reducerea consumului de energie electrica si, in consecinta, limitarea emisiilor de dioxid de carbon, autoritatile europene estimand ca, in acest fel, s-ar economisi circa 39 TWh pe an, cantitate reprezentand peste 50% din consumul total anual al Romaniei. 

Se pare insa ca alegerea becurilor exclusiv pe baza compararii consumului de energie si, deci, a cantitatii de emisii de carbon degajate s-ar putea dovedi superficiala din punct de vedere al impactului asupra mediului, ca sa nu mai vorbim de calitatea inferioara a luminii emise de becurile alternative din generatia noua, agreate de autoritati, de tip CFL sau LED, scriu cei de la oilprice.com. 

Primul bec incandescent, cu filament, a fost inventat de catre Joseph Swan, care a facut o prima demonstratie publica la Newcastle Upon Tyne, in nord-estul Angliei, pe 18 decembrie 1878. Ulterior, cu ajutorul noii tehnologii, Swan si-a iluminat propria casa.

Thomas Edison este creditat adesea, in mod incorect, cu meritul de a fi fost primul care a inventat becul electric. Descoperirea lui Edison a fost facuta independent de cea a lui Swan, insa mai tarziu.

In 1881, Savoy Theatre din Londra a fost iluminat cu becurile incandescente ale lui Swan. Principiile de baza ale acestei tehnologii au suferit putine modificari in ultimii 135 de ani, principala critica la adresa acesteia fiind aceea ca o cantitate prea mare din energia consumata de bec este descarcata si pierduta inutil sub forma de caldura.

Continut mare de metale toxice

Intre timp, becurile noi de tip CFL sau LED au castigat dominatia mondiala si aproape exclusivitatea, cu largul concurs al autoritatilor de reglementare. Insa potrivit unui studiu recent realizat de un colectiv de cercetatori sud-coreeni si americani, renuntarea la becurile cu filament prezinta un risc ecologic semnificativ, intrucat noile becuri economice contin cantitati importante de metale toxice, mai ales cupru, plumb, mercur si zinc si, intr-o mai mica masura, arsenic si antimoniu.

Cercetatorii mentionati mai sus au studiat efectul asupra mediului ambiant al becurilor de noua generatie pe intreaga durata a ciclului de viata al acestora, respectiv de la fabricare la stadiul de deseuri. 

Analiza s-a aplecat atat asupra metalelor prezente in aceste becuri, cat si asupra duratei lor de viata estimate in natura, concluzia fiind aceea ca atat becurile CFL, cat si cele de tip LED, pot fi clasificate ca reprezentand deseuri toxice periculoase, in special ca urmare a continutului lor important de plumb, de 132, respectiv 44 de miligrame/litru, mult peste plafonul maxim acceptat de 5 mg/l. 

Pe de alta parte, argumentele in favoarea utilizarii noilor becuri economice ar fi ca au o durata de viata mult mai mare si consuma mult mai putina energie decat becurile clasice cu filament. Cu toate acestea, potrivit studiului citat, din cauza continutului lor de metale grele, becurile CFL afecteaza negativ mediul de pana la 26 de ori mai mult decat „stramoasele” lor cu incandescenta, in timp ce becurile LED sunt de 2 pana la 3 ori mai daunatoare pentru natura decat becurile clasice. 

„Concluzia este ca nu doar consumul de energie trebuie luat in calcul atunci cand se pune problema fabricarii de becuri mai ecologice, ci si cantitatea de metale toxice presupusa de fabricarea acestor tehnologii <verzi>”, se afirma in studiu.

O concluzie mai generala ar fi aceea ca, atunci cand se pune problema fabricarii de obiecte utilitare ecologice, trebuie tinut cont de la bun inceput, inca de la elaborarea designului de fabricatie al acestora, de modalitatile in care obiectele respective vor fi aruncate ca deseuri sau reciclate.