CE Hunedoara a desemnat BDO ca auditor financiar

CE Hunedoara

Complexul Energetic Hunedoara a aprobat desemnarea BDO Audit ca auditor financiar al companiei pentru situaţiile financiare aferente anului 2014 şi fixarea duratei de un an pentru contract, indică un document al Complexului, consultat de Energy Report.

În 27 mai, Guvernul României a aprobat prin ordonanță de urgență mecanismul privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvare Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A., acțiune ce a fost autorizată printr-o decizie a Comisiei Europene.

Astfel, Ministerul Finanțelor Publice va putea acorda, la solicitarea Complexului, un împrumut, în tranșe, în limita a 167 de milioane de lei pentru o perioadă de șase luni, cu titlu de ajutor de stat individual de salvare, sumele fiind destinate acoperirii necesarului de lichidități.

Va fi interesant de văzut, dacă tot se numeşte “împrumut”, cine va da banii înapoi. E util de amintit că, aşa cum scria recent Energy Report, compania nu a reuşit nici măcar să subscrie toate acţiunile la care s-a angajat la Hidro Tarniţa, unde era vorba de sume mult mai mici decât acest împrumut. Mai precis, după două somaţii prin care Complexului Energetic Hunedoara i se cerea să plătească restanţele de 6,23 milioane de lei pentru acţiunile subscrise în cazul unei majorări de capital a Hidro Tarniţa, aceasta din urmă a renunţat. Mai mult decât atât, Complexul îşi va primi înapoi şi banii vărsaţi deja (30% din totalul la cât s-a angajat) şi iese din acţionariat.

Cât despre BDO, aceasta a câştigat mai multe contracte în ultima perioadă sau şi le-a prelungit, cu companii din energie.

Să amintim doar că lunile trecute, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze natuale OPCOM a achiziţionat serviciile de audit pentru situaţiile financiare ale anului 2014 de la BDO Audit. Operatorul a stabilit ca durata contractului de prestări servicii de audit financiar să fie de trei ani. De asemenea, vara trecută, şi CE Oltenia a prelungit mandatul auditorului extern BDO cu încă trei ani.

Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în septembrie 2012 prin fuziunea Electrocentrale Deva (termocentrala Mintia) cu Electrocentrale Paroşeni. Situaţia financiară a Complexului este însă extrem de precară, mai multe companii cerându-i în ultima perioadă insolvenţa.