"Barometrul Băsescu" a luat-o razna: producția industrială a României a crescut cu 9%, consumul de energie din economie a scăzut cu 1,1%

Arcelor Mittal certificate verzi

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 9% în primele opt luni din 2014, comparativ cu perioada similară a anului trecut susţinută de industria prelucrătoare (10,6%) şi industria extractivă (1,1%), potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,3%, arată INS.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (14,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (10,0%), industria bunurilor de uz curent (6,4%) şi industria bunurilor intermediare (6,1%). Industria energetică a scăzut cu 0,3%.

Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2014, serie ajustată sezonier, a fost de 327,12 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 2,6% faţă de semestrul I 2013, potrivit INS.

Creșterea economică s-a decuplat de consumul de energie

În același timp, însă, potrivit aceleiași surse, consumul final de energie electrică din economia naţională a fost de 32.960,4 milioane KWh în ianuarie-august 2014, cu 1,1% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2013

Acest indicator a ajuns să fie numit "barometrul Băsescu", după ce președintele a declarat, în 2009, an în care România a consemnat cea mai amplă recesiune din actuala perioadă de criză prelungită, că îl urmărește cu mare atenție, considerându-l un barometru al evoluției economice.

Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 25,1%, consumul populaţiei a scăzut cu 1,6%, iar consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4.179,4 milioane KWh, în scădere cu 168,9 milioane KWh, respectiv cu 3,9%, precizează INS.

Exportul de electricitate a crescut de aproape 6 ori

Resursele de energie electrică au fost de 41.772,2 milioane KWh în primele 8 luni din 2014, în creştere cu 3.285,2 milioane KWh (+8,5%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2013.

Creşterea resursei de energie electrică s-a datorat în principal creşterii producţiei, cu 3.401,1 milioane KWh (+8,9%). Asta în condițiile în care exportul de energie electrică a fost de 4.632,4 milioane KWh, crescând de aproape 6 ori, respectiv cu 3.825,6 milioane KWh, comparativ cu primele 8 luni din 2013.

Producţia din termocentrale a fost de 17.198,0 milioane KWh, în creştere cu 891,6 milioane KWh (+5,5%). Producţia din hidrocentrale a fost de 12.761,4 milioane KWh, în creştere cu 1.888,1 milioane kWh (+17,4%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7.637,6 milioane KWh, în scădere cu 47,0 milioane kWh, (-0,6%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1.I.-31.VIII.2014 a fost de 2.945,5 milioane KWh, în creştere cu 45,1 milioane KWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 973,5 milioane KWh, în creştere cu 623,3 milioane KWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2013.

S-a redus consumul de electricitate prin dezindustrializare

Intensitatea energetică a industriei din România a scăzut în perioada 2007 - 2012 cu circa 42%, atât datorită măsurilor adoptate pentru creşterea eficienţei energetice, cât şi a restructurării ce a avut loc în perioada de criză, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Planului naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice.

Potrivit Guvernului, în perioada 2007 - 2008, PIB (exprimat în preţuri constante Euro 2005) a crescut cu circa 7,3%, dar consumul de energie primară a crescut cu doar 1,3% şi consumul final de energie cu 1,4%, Executivul trăgând concluzia că s-a reuşit decuplarea creşterii economice de creşterea consumului de energie. În perioada 2011 - 2012, PIB (exprimat în preţuri constante Euro 2005) a crescut cu circa 2,9%, dar consumul de energie primară a scăzut cu 0,1%, iar consumul final de energie a crescut cu 0,1%.

În perioada 2007 - 2012 s-au înregistrat modificări în structura consumului final de energie. Astfel, ponderea consumului în industrie a scăzut de la 36,8% în anul 2007, la 27,9% în anul 2012.

Ponderea consumului în sectorul rezidenţial a crescut de la 30,3 % în anul 2007, la 35,6% în anul 2012, depăşind ponderea acestuia în industrie. Ponderea consumului în transporturi a crescut de la 19,2 % în anul 2007, la 23,5% în anul 2012. De asemenea, se remarcă o creştere a ponderii consumului în sectorul servicii, de la 8,4% în anul 2008, la 8,8% în anul 2012.

Trebuie să devenim mai eficienți energetic

"Având în vedere că intensitatea energetică a economiei româneşti este mai mare ca valoare medie decât cea a UE 27, se impune continuarea politicilor şi măsurilor pentru creşterea eficienţei energetice, care să asigure dezvoltarea durabilă", arată Guvernul.

Consumul final de energie electrică a crescut de la 40.949 GWh în anul 2007 la 41.775 GWh în anul 2008 (2%), scăzând la 37.605 GWh în anul de criză 2009 şi crescând până la 42.383 GWh (circa 13%) în 2012.

Ponderea principală în consumul final de energie electrică o are industria prelucrătoare (52,6% în anul 2008 şi 46,4% în anul 2012). Această pondere a scăzut în anul de criză 2009 la 45,8%. Creşterea cea mai mare a consumului final de energie electrică s-a înregistrat în sectorul servicii, ponderea crescând de la 13,99% în anul 2007, la aproape 18,6% în anul 2012.

A crescut, de asemenea, valoarea consumului final de energie electrică în sectorul casnic, de la 25% în anul 2008, la peste 28% în anul 2012. Se remarcă tendinţa de creştere a consumului final de energie electrică pe locuitor, atingându-se valoarea de circa 2011 kWh, care este de circa 2,6 ori mai mică decât valoarea medie a UE în anul 2011 (5502 kWh/loc), se mai spune în documentul citat.